Arhivă blog

duminică, 9 octombrie 2011

Revoluţionarul Nicolae Samson din Brasov s-a spânzurat

Interviu cu Nicolae Samson despre evenimentele petrecute în 1989 la Braşov
Revoluţionarul Nicolae Samson, fost vicepreşedinte al Asociaţiei „Braşov Decembrie 1989", a fost găsit spânzurat.
Ionel Milea, unul dintre prietenii lui Nicolae Samson, crede că gestul acestuia a fost determinat atât de problemele sale de sănătate, cât şi de presiunile făcute asupra revoluţionarilor. „Este un gest nefiresc. El trebuia să dea o declaraţie la Parchet şi nu s-a prezentat. Cred că presiunile astea create asupra adevăraţilor revoluţionari ar putea să îi determine şi pe alţii la asemenea gesturi necugetate. Este nefiresc, dar Samson intrase într-o depresie. Avea probleme cu diabetul, trebuia să se oprereze şi la inimă şi a apărut şi acest scandal“, ne-a declarat Ionel Milea.
Potrivit site-ului newsbv.ro, revoluţionarul ar fi trebuit să se prezinte, ieri, în faţa procurorilor, pentru a da declaraţii în dosarul falşilor revoluţionari din Braşov. Samson a fost găsit într-o hală dezafectată de lângă discoteca Hacienda şi a fost recunoscut de către fiul său.
Polițiștii au identificat cadavrul brașoveanului în vârstă de 57 ani, care a fost găsit spânzurat de un stâlp de susținere din hală. „Cadavrul, care nu prezenta urme vizibile de violență pe cap, trunchi și membre, cu exceptia şanţului de spânzurare din jurul gâtului,a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul", a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.