Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea a II-a

M-am hotărât să preiau acest serial din Vocea Rusiei,indiferent de părerea si comentariul cititorilor.Precizez că unele "informaţii" sunt strecurate cu atenţie şi multă grijă! (n.n.)

Valentin Vasilescu  3.11.2012, 10:22, ora Moscovei

Continuăm relatarea domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre evenimentele din timpul Revoluţiei române din 1989.

Din dispoziţia general-maiorului Gheorghe Negoşanu, șeful de stat major al comandamentului Apărării AA a teritoriului, pe 22 decembrie 1989 de la orele 19:00 nici o aeronavă militară sau civilă nu mai era autorizată să decoleze de pe teritoriul României. Simultan cu aceasta, comandamentul Aviaţiei militare şi a apărării AA a Teritoriului, a creat o echipă de luptă din care a făcut parte şi colonelul Magdalena Ion – şeful artileriei AA, care a condus supravegherea şi apărarea spaţiului aerian al României din punctul de comandă principal al Forțelor aeriene (PCP). Colonelul Magdalena Ion a fost, alături de alţi ofiţeri şi generali, la originea multor ordine care s-au soldat cu victime din rândul militarilor români, el nefiind niciodată anchetat, ba mai mult decât atât, fiind avansat de preşedintele Emil Constantinescu la gradul de general de brigadă şi numit în funcţia de secretar al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT).

În cei 8 ani de mandat (2004-2012) preşedintele Traian Băsescu a avansat 715 generali, printre ei numărându-se şi Magdalena Ion (de 2 ori), acesta ieşind la pensie cu epoleţii încărcaţi de 4 stele de general. Echipa de luptă a lui Magdalena, îşi exercita actul de conducere dispunând de toate elementele de comandă şi informare ale modernului sistem automatizat ALMAZ-2. Rolul lui ALMAZ-2 fiind acela de interfaţă de monitorizare a componentelor sale aflate în dotarea tuturor unităților şi marilor unităţi de aviaţie şi de apărare A.A. a Teritoriului.

Mai trebuie ştiut că planificarea unui zbor al unei aeronave militare, precum cel al elicopterelor din decembrie 1989, urma un algoritm obligatoriu. Echipa de luptă din punctul de comandă principal al Forţelor aeriene (PCP) fiind responsabilă de planificarea şi coordonarea tuturor zborurilor aeronavelor militare şi civile în spaţiul aerian al României. Prin urmare, dispunând de echipamentele necesare, PCP răspundea de înştiințarea propriilor unităţi de artilerie şi rachete AA, precum şi ale celorlalte categorii de forţe armate (unităţile aparţinând trupelor de uscat şi marinei militare), despre situaţia aeriană existentă. Informaţiile acestea fiind vitale pentru asigurarea securităţii zborurilor aeronavelor proprii. Mai mult decât atât, dreptul de a da ordinul de deschidere a focului de nimicire, aparţinea echipei de luptă din PCP. Putea da un astfel de ordin, în cazul unei aeronave militare, căreia i-a repartizat tot el o misiune de întrebuințare în luptă, doar un nebun sau unul care fusese racolat de partea războiului secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire şi avea drept sarcină să-i omoare pe proprii săi subordonați.

Pe 23 decembrie, orele 11:30 Valentin Voicilă, șeful Comitetului Revoluţionar Arad l-a informat pe omologul său de la Deva, judeţul Hunedoara că şeful Inspectoratului General al Miliției române, general-locotenent Constantin Nuţă, (fostul şef al Direcției a IV-a - Contrainformaţii Militare) şi adjunctul său, general-maior Velicu Mihalea, se aflau în rapidul Pannonia 22, de la Timişoara în drum spre Bucureşti, fiind transmise telefonic şi vagonul şi numerele locurilor pe care erau aşezaţi cei doi. Generalii au fost arestaţi în gara Deva, reţinuți câteva ore în UM 01719-Deva, de unde Ion Iliescu a decis transportarea lor la Bucureşti, cu un elicopter al MApN. În acest scop a fost destinat elicopterul IAR-330 nr. 72 de la regimentul 58 Elicoptere de la Sibiu, având echipajul format din: maior Nicolae Tudor, pilot-comandant, căpitan Victor Motica, pilot-secund şi maistru militar clasa a III-a Nicolae Galaftion, mecanic de bord. Elicopterul a decolat de la Deva în jurul orelor 19:40, în zbor comunicându-se echipajului să urmeze cursul râului Mureş până la Alba Iulia şi de acolo să se îndrepte spre Sibiu, unde urma să aterizeze. În același timp, au fost alertate unităţile din garnizoana Alba Iulia, militarii primind ordin să doboare orice aparat de zbor ce se apropie de oraş, întrucât era vorba de ”terorişti”. La câteva minute după ce elicopterul nr. 72 a survolat UM 01496-pontonieri asupra sa au fost trase câteva rafale scurte, de câte 3-5 proiectile de diferite calibre, de la sol. 12 proiectile calibru 7,62 mm au atins aparatul, avariind instalaţia de alimentare cu combustibil şi pe cea a comenzii hidraulice, elicopterul prăbuşindu-se şi luând foc. Toţi cei din elicopter au murit arşi.

Ancheta în cazul elicopterului IAR-330 nr. 72 a fost condusă de procurorul Ilie Botoş, de la Parchetul Militar Cluj, dosarul fiind soluţionat de acesta în 1994, ca fiind un accident de muncă provocat de echipajul elicopterului.

Potrivit jurnalistei Ondine Gherguț, Ilie Botoş a fost parașutat peste noapte ca magistrat militar de către unchiul său, general-maior Ioniţă Botoș, șeful comandamentului Serviciilor Armatei în 1990. Ioniţă Botoş a fost cel care a primit pe 14 iunie 1990, de la Ion Iliescu, ordinul de a încazarma și hrăni circa 990 de mineri în două unităţi militare ale MApN de pe şoseaua Olteniţei din Bucureşti.
Ofiţerii de intendenţă ale celor 2 unităţi care au dus la bun sfârşit această misiune erau locotenenţii majori Gabriel Oprea (președintele UNPR) şi Eugen Bejinariu, ambii parlamentari USL. Potrivit actelor judiciare din dosarul ”Mineriadei”, cei aproape 1.000 de mineri au fost selectaţi din grupurile venite de la minele din Valea Jiului de către Bogdan Niculescu Duvaz (deputat din 1990 şi până azi) şi de alte persoane străine, posibil militari din forțele speciale. Minerii au fost echipați cu uniforme militare kaki şi urmau să fie instruiţi în cele 2 unităţi militare, devenind formaţiunea paramilitară „Poliția Minerească".

În 2002 procurorul militar Ilie Botoş a devenit el însuși expert în operaţiuni speciale, fiind atestat de forţele speciale americane „Delta Force” şi numit procuror șef-adjunct la Parchetul Naţional Anticorupţie. În 2003, la vârsta de 38 de ani, a fost avansat la gradul de general de brigadă (fără să fi urmat măcar cursurile unei şcoli militare de ofiţeri) şi numit procuror General al României, funcție pe care a ocupat-o până în 2006, când a fost demis, odată cu ”fuga” teroristului Omar Hayssam din ţară.

 În 2007 şi 2011, preşedintele Traian Băsescu l-a avansat pe Ilie Botoş la gradul de general-maior (cu 2 stele) şi general-locotenent (cu 3 stele), iar în august 2012 Corneliu Dobriţoiu, în calitatea sa de ministru al Apărării, l-a numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA).

În ziua de 24 decembrie 1989, la orele 07:30 echipajele elicopterelor nr. 82 şi 89, aparținând Regimentului 59 Elicoptere - Tuzla, au primit misiunea de cercetare aeriană şi vânătoare liberă, în condiţii de interdicţie a utilizării echipamentelor radio, în zona Adamclisi - Ioan Corvin, unde fusese semnalată prezenţa unui elicopter neidentificat. La orele 08:05 au decolat în formaţie şi după o patrulare de 30 minute, fără a constata nimic suspect, piloţii celor 2 elicoptere au luat decizia să ia înălţime şi să se întoarcă la bază. După ce a trecut deasupra unui deal, echipajul elicopterului nr. 82 a auzit o explozie şi a avut senzaţia că se trage asupra lui. Încercând imediat să ia legătura radio cu echipajul elicopterului nr. 89, aflat în spatele dealului, acesta n-a răspuns. În schimb, la sol a apărut un incendiu şi, apropiindu-se de acel loc, s-a putut identifica elicopterul cu nr. 89, care ardea. Echipajul elicopterului nr. 89, era format din: locotenent-colonel Serghei Eftimie, pilot-comandant, 43 ani; căpitan Enache Mihai, pilot-secund, 37 ani; maistru militar Deleanu Gheorghe, 38 ani şi maistru militar Petrea Ștefan, 35 ani. Ancheta a concluzionat că elicopterul a fost doborât de către o rachetă necunoscută, lansată asupra sa (fie sol-aer de tip KUB de la divizionul AA de la Medgidia, fie una aer-aer, de pe un avion MIG-21 aparţinând regimentului 86 de la Feteşti, decolat cu aceeaşi misiune de PCP). Şi acest caz a fost considerat, de către colegii lui Ilie Botoş, de la Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, conduşi de colonelul Mihai Popov, drept un accident de muncă, fără nici un vinovat.

Pe 28 decembrie 1989, echipajul aeronavei AN-24 a companiei TAROM compus din Chifor Ioan (38 ani), pilot-comandant, Valter Jurcovan (31 de ani), copilot, Moldoveanu Mihai (35 ani), instructor de zbor, Marghidan Elena (35 ani), însoţitoare de bord, Petre Bănică (41 ani), însoţitor de bord şi Cristea Gelu (33 ani), mecanic de bord, a decolat de la aeroportul Internațional Bucureşti-Otopeni, cu destinaţia Belgrad. Cursa charter fusese cerută de Ion Iliescu, în numele noii conduceri a FSN, care a motivat că era nevoie să se aducă din Iugoslavia, sânge pentru răniţii din revoluţie. În avion se mai afla şi Ian Henry Perry (24 de ani) fotoreporter la ziarul britanic Sunday Times. De la Belgrad, Perry urma să schimbe avionul, cu unul pentru Londra. Se bănuieşte că britanicul avea asupra sa câteva casete video, filmate de el în timpul Revoluţiei, dar şi alte casete video realizate în Bucureşti de mai mulţi corespondenţi străini. La scurt timp după decolare, deşi zborul era autorizat iar avionul se afla pe calea aeriană indicată în planul de zbor, avionul TAROM a fost doborât de o racheta AA, la 50 km de București. Epava avionului a fost găsită în pădurea Mălinoasa, în apropierea comunei Vişina din județul Dâmboviţa, la 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA - Boteni.

Pe 23 decembrie 1989, 3 elicoptere IAR 330-Puma, de la UM 01901 Boteni, înarmate cu proiectile reactive, au primit misiunea să decoleze, urmând ca obiectivul să le fie comunicat în zbor. În jurul orelor 10:30 elicopterul IAR 330 nr. 87, cu echipajul format din maiorul Militaru Mircea - pilot comandant, căpitan Iordache Constantin - pilot secund şi maistru militar Târnă Florică - mecanic de bord, la câteva minute după decolare, a luat legătura radio cu PCP al Aviației Militare, de unde i s-a transmis ordinul care specifica obiectivul care trebuia atacat. Cu aproximativ 30 de minute înainte, regimentul 57 aviaţie, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, înzestrat cu avioane MIG 23, înarmate cu tunuri şi bombe de 250 kg primise ordinul să atace cimitirul militar Ghencea. Piloţii MIG-urilor au făcut câteva treceri la verticală şi au constatat că cimitirul era plin de civili care nu aduceau a terorişti şi au refuzat să lanseze bombele în mulţime, întorcându-se pe bază.

Obiectivul indicat elicopterului IAR 330- Puma nr. 87,a fost același cimitir militar Ghencea, unde s-ar fi găsit transportoare amfibii teroriste. Categoria de armament, indicată prin ordin, a fost PRND (proiectile reactive nedirijate) cal. 57 mm, atacul trebuind executat din direcţia nord-est (dinspre MApN spre cimitir), înălţimea de intrare la atac: 700 m. Ulterior, transportoarele amfibii teroriste s-au dovedit TAB-uri ale unei unităţi militare de infanterie din Focşani, introdusă la ordin, în dispozitivul de apărare din spatele sediului ministerului Apărării Naționale. Infanteriştii, fiind la rândul lor intoxicaţi pe linie ierarhică că urmează să fie atacaţi de elicoptere cu terorişti, au ripostat cu focul mitralierelor.

După prima intrare asupra obiectivului, când a executat foc cu PRND, echipajului elicopterului IAR 330 i s-a ordonat să execute şi al 2-lea atac, din aceeaşi direcţie şi de la aceeaşi înălţime. La angajarea pe obiectiv, asupra elicopterului IAR 330 s-a deschis focul cu muniţie de cal. 12,7 mm și 7,62 mm, atât din curtea M.Ap.N, cât şi din zona cimitirului militar Ghencea. După degajarea din atac, pilotul-comandant a constatat că mecanicul de bord era grav rănit, fiind lovit în cap de un proiectil cal. 7,62 mm ( rămânând cu infirmitate permanentă). În plus, instalația de ungere a fost avariată, rezervoarele de combustibil ciuruite, roţile de la jamba dreaptă şi panouri din celula elicopterului au fost smulse. Rezoluţia din 08.11.1994, emisă de adjunctul şefului Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a închis dosarul 867/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare pe motiv de eroare de fapt, adică cel care dăduse ordinele criminale atât echipajului elicopterului cât şi companiei de TAB-uri nu şi-ar fi dat seama ce făcea.

În 1995, procurorul militar Mihai Popov, cunoscut mai degrabă ca soţul judecătoarei Valerica Popov de la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în calitate de adjunct al şefului Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, a dat următoarea soluţie : "nu se începe urmărirea penală - lipsa elementelor constitutive a infracţiunilor de omor şi vătămare corporală deosebit de gravă ” în dosarul 1059/P/1991 privind 16 morţi şi 19 răniţi, produşi ca urmare a „incidentelor” din perioada 22–24 decembrie 1989 din zona Ministerului Apărării Naţionale. Printre aceştia se aflau şi cei 7 militari din celebra unitate USLA (singura unitate anti-teroristă a României ), în frunte cu locotenent-colonelul Trosca, victimele unui asasinat premeditat, comis în noaptea de 23/24 decembrie. Chemat în apărarea sediului MApN, din apropierea acestuia, Trosca a observat că de fapt armata era cea care trăgea în propriul sediu (o coloană de 7-8 TAB-uri, 2 camioane cu militari şi 2 ARO), fapt pe care l-a transmis prin staţie atât la sediul USLA, cât şi conducerii MApN.

Surpriza cea mai mare a fost aceea că ulterior, deşi uslaşii au transmis parola corectă, tancurile aflate în faţa ministerului au primit ordin să nu ţină cont de ea şi să deschidă foc fără somaţie asupra ABI-urilor (Autovehicul Blindat pentru Intervenţie). După ce 2 ABI-uri ale USLA au fost spulberate de mitralierele de pe tancurile şi TAB-urile din jurul MApN, persoane rămase până azi necunoscute, animate de un sadism extrem, au întors ABI-urile cu faţa spre minister ca şi când ele s-ar fi aflat în poziții de luptă şi au scris cu creta pe ele „terorişti”. Capul lui Trosca a fost detaşat de restul corpului şi arborat pe post de trofeu, înfipt pe osia unui ABI, iar trupurile celor 7 uslaşi ucişi, îmbrăcați în uniforma armatei române, au fost lăsate zile în șir să putrezească pe caldarâm, cu plăcuțe „terorişti” pe piept, ca lumea să le scuipe şi să urineze pe ele. Ca un avertisment adresat actualilor şi viitorilor ofiţeri români care nu erau dispuși să trădeze, trecând de partea războiul secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea României. Scena de coşmar, care n-avea corespondent în istoria modernă a armatei române, a fost transmisă zile în şir de TVR în decembrie 1989, urmând un scenariu parcă deprins din manualele ilustrate ale compartimentului de război psihologic și propagandă militară, ale forţelor pentru operaţiuni speciale ale SUA din Vietnam şi cele destinate instruirii luptătorilor Contras din America Latină (Lesson Plan 643, Armed Psyop; Field Manual 30-104, Handbook on Aggressor Insurgent War).

Bomboana pe colivă a fost pusă pe 28 februarie 2011, când preşedintele Traian Băsescu (devenit robotul preferat al responsabililor cu războiul secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea României în aşa-zisa etapă de Tranziţie ), a semnat Decretul privind retragerea titlului de Erou-martir al revoluţiei române din decembrie 1989 lui Trosca Gheorghe, pe motiv că, din poziţia de ofiţer de contrainformaţii militare al Diviziei 57 tancuri, ar fi făcut poliţie politică.

Aşadar, colonelul magistrat Mihai Popov a fost campionul închiderii tuturor dosarelor de crimă, săvârşite împotriva subordonaţilor lor de comandanţii militari români, recrutaţi pentru ducerea Războiului Secret, în decembrie 1989. Tot Popov era cel care ar fi trebuit să se sesizeze și să ancheteze faptele de subminare a capacităţii de apărare a ţării, prin scoaterea ilegală din înzestrare a categorii întregi de arme româneşti pentru a fi utilizate în contrabanda în zone supuse embargoului internaţional.
(Vezi: Declinul armatei române versus ascensiunea puterii armate angoleze).Pentru că n-a făcut nimic din ceea ce intra în competenţa unui procuror militar dintr-o ţară cu adevărat democratică, pare firesc să i se fi încredinţat tocmai lui ancheta ŢIGARETA II (în colaborare cu generalul Magdalena Ion, secretar al CSAT - oare ce atribuţiuni funcţionale îi dădeau acest drept?) pe care, dintr-o operaţiune specială cu armament, comandată de la cel mai înalt nivel al statului român de preşedintele Emil Constantinescu, să o transforme cu nonşalanță într-o inexistentă contrabandă cu ţigări, muşamalizând majoritatea probelor din dosarul Ţigareta II şi distrugând destinele unor militari competenţi și patrioţi.
http://youtu.be/vi5xO5DT6fAPentru "faptele sale de vitejie", Mihai Popov care n-a petrecut nici 5 minute în vreo instituţie de învăţământ a Sistemului Naţional de Apărare şi care nu a făcut nici o secundă de instrucţie militară, dar a servit pe tavă interesele demolatorilor României, a fost avansat la gradul de general şi a ieşit în 2009 în rezervă, cu o pensie de 200 de milioane de lei vechi. Reamintesc faptul că spre deosebire recalcularea în minus de până la 50% (cu care guvernul Boc i-a lovit pe militari), pensiile magistraților se calculează la fel de 15 ani, adică 80% din salariul ultimului an de muncă, fără ca ei să fi contribuit la sistemul de asigurări sociale şi fără a se ţine cont de punctul de pensie.

A dezamăgit profund şi Corneliu Dobriţoiu, actualul ministru al Apărării, într-atât încât pe blogul filialei 1 a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate - Curtea de Argeș a apărut un articol cu titlul: ”Pe 9 decembrie, USL va primi de la noi exact ceea ce USL ne-a oferit nouă: IGNORARE!”. Dezamăgirea militarilor are la bază încheierea unui protocol de colaborare USL-SCMD, semnat de Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi col. Mircea Dogaru, pe 18 iulie 2012, prin care, până la debutul campaniei electorale parlamentare, guvernul Ponta se angaja să se concentreze pe un set de obiective, menite să repare cât se poate din ce au stricat guvernele anterioare. Printre acestea amintesc doar: anularea avansărilor acordate pe criterii politice cadrelor militare în rezervă și în retragere; abrogarea Legii 165/2011 referitoare la pensionarii din sistemul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională; revenirea la prevederile Legii 164/2001; restabilirea statutului de militar în rezervă; anularea promovărilor şi numirilor în funcție în MAI şi MApN pe filiera ”indirectă”; anchetarea cazului locotenentului (r.) Alexandru Gheorghe, anularea abuzivei treceri în rezervă, anchetarea vinovaţilor şi reactivarea ofiţerului. Practic, până în prezent Dobriţoiu n-a iniţiat nimic în sensul rezolvării doleanțelor militarilor.

Mai mult decât atât, presa militară subordonată lui Dobriţoiu, a difuzat ştirea că foştii preşedinţi Ion Iliescu (singurul şef de stat român care n-a făcut armata) şi Emil Constantinescu, au primit din partea ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, distincţia ”Emblema de Onoare a Armatei României”, în semn de apreciere pentru activitatea în slujba poporului român. Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi zilei armatei României.

De menţionat un moment interesant. Pe 30.10.2009, Mark Gitenstein ambasadorul SUA la Bucureşti, s-a declarat îngrijorat că urmează provocări extrem de mari, care este posibil să dezbine poporul român. O astfel de provocare a fost, din punctul său de vedere, numirea noului procuror general şi a noului procuror-şef al DNA, precizând că pentru SUA, acest proces de selecţie va fi un criteriu foarte important care va influenţa percepţia asupra parteneriatului strategic cu România. Mai pe direct spus, dacă se strică orânduiala stabilită în decembrie 1989 şi nu sunt numiţi indivizi după chipul şi asemănarea lui Popov, e de rău, pentru că SUA ne ameninţă că ne ia boii de la bicicletă”.

Alianţa Romînia Dreaptă porneşte cu stângul

TUSEA şi JUNGHIUL

 A VENIT VREMEA SĂ VÂNTURĂM GUNOAIELE!

Apel catre membrii PNTCD: impostorul Pavelescu târăşte numele partidului in mocirla politicianistă, în zoaiele fetide în care domnia sa ,se scalda alaturi de securişti, pedelişti, peremişti, traseişti şi ticaloşiţi, reuniti într-o alianţă rău famată şi imorala marcată de complicitaţi inavuabile.

Protest al sefului PNŢCD sector 5 fata de intolerabila impostura a lui Aurelian Pavelescu

În calitate de vechi membru PNŢCD, de presedinte interimar al organizatiei sectorului 5 si de cetatean ce apartine unei categorii de romani ce doresc sustinerea dreptei autentice in Romania si a candidatilor autentici de dreapta, protestez public fata de impostura alcatuirii asa zisei Aliante Romania Dreapta, in care Aurelian Pavelescu a tarat PNŢCD-ul, orbit de mirajul (inca) unui scaun de deputat.

Desi asteptam cu interes nasterea unei Drepte Curate am descoperit ca proiectul lansat cu mare tam-tam este o fâsâială penibilă, un nou bazin plin cu zoaie, pentru a-l cita pe Traian Basescu, zoaie de hazna in care se invart rechini si bibani migrati de pretutindeni, personaje fara niciun atasamentul real la o doctrina de dreapta, trepadusi cu veleitati grandilocvente, farisei si oportunisti, cu totii adunati si validati, dupa criterii obscure de fostul premier Mihai Razvan Ungureanu, un personaj care a avut ca prima preocupare, imediat ce a ajuns presedinte de partid, scoaterea semnului crucii din sigla initiala a Fortei Civice. Macar nu poate fi invinuit de ipocrizie in aceesi masura ca Aurelian Pavelescu, care pretinde ca reprezinta un partid crestin.

Desigur nu este obligatoriu pentru un partid politic nou format, ca Forţa Civicaă, sa-si asume repere si norme morale, insa PNTCD-ul cel putin are pretentia unui discurs public moral, este un partid istoric, cu vechime, care a dat adevarati martiri crestini, care si-a asumat norma morala ca fundament. In ce priveste asa zisa Forta Civica acesta este o obscura formaţiune supozitor - vehicol al insolitului candidat la presedintie Nati Meir, fost deputat de Tulcea, fost peremist, actual puscarias. Ce-i uneste pe cei doi candidati la presedintie, Nati Meir si MRU, actual sef al Fortei Civice, doar Yahve stie. Pana una alta ii uneste Sforta Civica dar ar mai putea sa-i uneasca si Monica Columbeanu, in fond, daca tot a fost purtatoare de cuvant a candidatului la presedintie Nati Meir de ce n-ar fi si reprezentanta urmasului acestuia – MRU.
In loc de o Dreapta care zideste, o Dreapta Curata, o Dreapta autentica, avem parte de un haloimas de traseisti, impostori, penali si agenti obscuri ai fostei Securitati, canalii politice, „baieti destepti”, smecheri, cinici clepto-ciolanari, care au trasformat-o pe Alba ca Zapada, intr-o vestala obscena scoasa la produs. Ar mai lipsi alaturi de dansii doar sotul duduii Columbeanu, la fel de celebrul domn Irinel Columbeanu (ca tot viseaza sa devina primar al Bucurestilor), cunoscut consumator de Viagra ce ar putea sa intareasca mult forta civica a lui Nati Meir si a lui MRU si ar satisface probabil toate nevoile Albei ca Zapada.
Este o falie uriasa intre asteptari si ce ofera acum asa zisa Dreapta a lui MRU & comp. Aceasta asa zisa dreapta curata, arata mai degraba ca o dreapta murdara, patata deja ca urmare a folosirii sale in scopuri/locuri dosnice. Idealurile curate sunt maculate de politicianismul invechit in rele, care l-a infestat si pe Aurelian Pavelescu pana la un nivel care intrece orice imaginatie.

Deoarece chiar Aurelian Pavelescu este cel care s-a jurat public sa-l demaste si sa-l expuna oprobiului public pe MRU, deoarece acesta din urma a matrasit patrimoniul Fundatiei Gojdu, un bun al poporului roman, in favoarea unui alt popor, poporul ungurean, de care dansul se simte mai puternic legat, fiind ceangau de provenienta si vorbitor de maghiara inca din copilarie, plus cu studii realizate la Budapesta, in perioada formatoare a tineretii.
Aurelian Pavelescu, cel care a luptat candva pentru recuperarea patrimoniului Fundatiei Gojdu l-a numit pe MRU, cu ani in urma, profanatorul testamentului lui Emanuel Gojdu, In calitate de sef al MAE atunci, MRU urla la parlamentarii PNL, cu Tariceanu in spate, partenerul de afaceri al lui Rudas Erno, spion maghiar la Bucuresti, inainte de '89, sa semneze legea propusa de el prin care patrimoniul romanesc al lui Gojdu urma sa fie transferat ungurenilor sai dragi de la Budapesta.

In octombrie 2005 prim-ministrul Tariceanu si ministrul de externe Mihai Razvan Ungureanu au semnat cedarea gratuita a patrimoniului “Fundatiei Gojdu” in favoarea statului maghiar, iar in acel innterval deputatul independent Aurelian Pavelescu, vice-presedinte al Partidului Popular Crestin Democrat, ales pe listele PD, scotea la iveala “minciunile sfruntate” prin care Mihai Razvan Ungureanu incerca sa intoxice parlamentul si opinia publica.

“In cazul Gojdu este vorba despre o conspiratie anti-BOR si anti-religioasa”, spunea atunci Pavelescu anuntand ca PPCD va trimite listele cu numele parlamentarilor care au votat pro-Ordonanta in toate circumscriptiile electorale, inclusiv in Ardeal, pentru ca acestia sa fie cunoscuti de intreaga populatie. “Fac apel catre ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu sa ceara Guvernului ungar sa respecte tratatul din 1937 care a fost ratificat de parlamentele celor doua tari”, a subliniat Aurelian Pavelescu care sustinea ca valoarea bunurilor Fundatiei Gojdu se ridica la circa 6-7 miliarde de euro, bani pierduti de romani in favoarea ungurenilor lui MRU.

Pavelescu se afla in compania unei serie de traseisti, impostori de aceeasi teapa ca si el, care se intalnesc acum in sediul PNTCD manjit candva cu sangele victimelor macelarite de haitele de mineri, fesenisti si securisti ai lui Iliescu. Pavelescu s-a asezat la aceeasi masa verde cu impostori care tranzactioneaza combinatii politice cu urmasi ai FSN-ului de trista amintire ajunsi in functii de conducere in asa zisa Forta Civica a Aliantei Rasolite de Dreapta (ARD).

Dreapta care a pasit cu stangul din prima fie si daca avem in vedere ca in conducere se afla doi penali, patru pesedisti si un agent al organelor, impostorul Teodor (Doru)Maries, diversionistul si provocatorul din Piata Universitatii, acolitul procurorului Dan Voinea, cel care a matrasit dosarele Mineriadei si Revolutiei. Maries este un personaj malefic cu o veche activitate pe taramul diversiunilor, cunoscut de multa vreme, si dat in vileag de catre unul dintre cei mai cunoscuti luptatori anticomunisti, Florin Mătrescu, care l-a identificat drept agent al Securitatii inca din anii ’90.
Fotbalist obscur intr-un oras de frontiera unde se mai indeletnicea si cu mesera de bisnitar pe micul trafic de frontiera, activitate care nu se putea desfasura cu voie de la Miliţie, acest Marieş a fost liderul unei fantomatice organizatii - Alianţa Poporului -, in timpul desfasurarii manifestatiei din Piata Universitatii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntarii violente.
Considerat un provocator aflat in slujba Politiei si al organelor FSN, Teodor Maries a fost izolat de catre organizatiile Pietei Universitatii. Organizatorii Pietei Universitatii l-au suspectat de la bun inceput pe Maries si gruparea sa ca are misiuni diversioniste. Organizatia pe care o coordona facea jocul unei unitati de diversionisti controlata de catre fostul sef al UM 0215, colonelul Florin Calapod. Misiunea colonelului Calapod si a brigazii de fosti securisti a fost compromiterea mesajului Pietei Universitatii – nonviolent si pasnic, prin instaurarea unui spirit autarhic si anarhic si prin initierea unor actiuni provocatoare.
Marieş a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care avea ca scop justificarea interventiei in forta impotriva manifestantilor Pietei Universitatii. Cu trei ore inainte de reprimarea cu mana armata a studentilor de la Universitate si Arhitectura, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, organizatia lui Teodor Maries si-a strans pe sest catrafusele si s-a pus la adapost. Acesta a mai reaparut in zona Televiziunii Romane in jurul orelor 18, intrand in sediul institutiei cu un grup violent. Dupa consumarea evenimentelor a fost invinuit si gasit vinovat dar a scapat prin schimbarea incadrarii si a fost judecat in libertate. Razvan Teodorescu, unul dintre cei mai apropiati acoliti ai lui Ion Iliescu, si-a retras plangerea impotriva lui Maries. “Persecutatul” Maries a devenit imediat dupa aceasta candidat la primaria sectorului 6 intens tamaiat si promovat de publicatia Europa, condusa de Ilie Neacşu, reprezentant al unui cerc securistic bine cunoscut. Acelasi Maries a fost in 1992 partas la distrugerea primului partid crestin creat in Romania după modelul UDC din Germania, fondat de catre exilul romanesc, respectiv de catre Congresul Mondial Romanesc, conform relatarii fondatorului acestui partid, Florin Matrescu, care-l si identifica drept agent al Securitatii pe fotbalistul/bisnitar Doru Maries.
Maries a disparut ulterior o lunga perioada de timp din atentia publica pentru a reapare, surprinzator, peste 15 ani, in fruntea unei organizatii – 21 Decembrie 1989 – cu care nu a avut nimic de-a face in tot acest interval. Nimeni nu stie cu ce s-a acupat, ce meserie reala are, din ce traieste, unde munceste. Se recomanda de profesie...presedinte de asociatie, in acte publice. Sustinerea sa din partea lui Dan Voinea este o certitudine, iar grupusculul lui Teodor Maries a fost folosit ca mijloc de presiune ori de cate ori a avut nevoie maleficul general Voinea.

Nu in ultima instanta trebuie amintit si ca Maries este partenerul puscariasului George Costin, cel care a adus haitele de batausi de la IMGB pentru a le crapa capetele studentilor din Arhitectura, in 13 iunie 1990, rasplatiti apoi cu postul de secretar de stat al lui Iliescu si apoi, secretar de stat si in guvernul Boc cu sprijinul neprecupetit al lui Maries, asociat la smenuri “revolutionare” si la insistentele lui , lingaul preferat al lui Iliescu,Basescu si politruc al regimului Ceausescu.

In calitate de presedinte a organizatiei victimelor Represiunii comunistoide declansata de Ion Iliescu, autorul Mineriadei din iunie 1990, fiind unul dintre bucurestenii macelariti de catre barbarii giboni ai suteranelor, nu pot fi suspectat de nimeni ca as initia acest protest public, la care invit sa se asocieze si alti taranisti ce dezavueaza manevrele lui Pavelescu, in favoarea sau in beneficiul USL-ului condus din umbra de criminalul moscovit cu mainile rosi de sange Ion Iliescu si securistul veros turnator al propriei familii Dan Voiculescu.
Stau marturie actiunile din ultimii 14 ani de la fondarea AVMR, chemarile in instanta si plangerile penale, depuse la adresa lui Ion Iliescu si a complicilor sai, mitingurile, actiunile de strada, starngerea de semnaturi pentru arestarea lui Ion Iliescu precum si nenumaratele actiuni de protest initiate de AVMR fata de musamalizarea de catre procurorii romani - atat cei numiti de Iliescu,Constantinescu si Basescu cat si cei numiti de Basescu care au musamalizat si matrasit Dosarul Mineriadei, alaturi de dosarul Revolutiei, dosare cheie ale Romaniei.
Unul dintre cei mai murdari si mai corupti procurori ai Romaniei - Dan Voinea, cel care a avut pe mana aproape doua decenii aceste dosare, a avut un singur obiectiv, dovedit si de catre inspectia CSM declansata la solicitarea AVMR, respectiv scoaterea basma curata a lui Ion Iliescu. Din acest motiv a si fost inlaturat de Traian Basescu de la sefia Parchetului Militar, in 2009, ca urmare a Raportului inaintat presedintiei in acel an, document confirmat si de ancheta CSM si de insasi procuroarea sefa a Parchetului Laura Codruta Kovesi, cea care a iesit public pentru a-l tintui la stalpul infamiei pe Dan Voinea.

Este inadmisibila eludarea, escamotarea, si ocultarea acestor fapte care au marcat tragic istoria romaneasca din ultimele doua decenii – fapte criminale comise de gasca lui Ion Iliescu. Ideea insasi de democratie in Romania va ramane una apocrifa, esential falsa cata vreme se va perpetua tacerea din jurul vinovatilor de teapa lui Dan Voinea si a multor altor procurori care au matrasit dosarele autorilor violentelor organizate sistematic de catre gasca post-ceausista, moscovita, condusa la varf de Ion Iliescu.

Toti oamenii onesti din Romania, care asteapta de ani de zile o alternativa autentica de dreapta la succesiunea sinistra, de stanga adica, a celor doua aripi ale FSN – PSD-ul si PDL-ul, trebuie sa protesteze impotriva incercarilor de a trimite in derizoriu si a bagateliza tema ideii de dreapta asa cum o fac acum acesti artizani ai sufocarii si intoxicarii ideii de dreapta ca MRU, Pavelescu, eiusdem farinae...Aurelian Pavelescu are un inaintas in ale preacurviei politicianiste, pe vedeta Realitatii puscariasului Sorin Ovidiu Vantu, Victor Ciorbea. Acesta a fost prezent alaturi de freneticul ciolanar Aurelian Pavelescu la sfarsitul lui octombrie 2011 la Cotroceni unde au fost purtate discutii cu Traian Basescu la care au participat si fostul presedinte al PNTCD Marian Milut, alaturi de Doru Maries si Vasile Lupu.Ciorbea a venit sa se caciuleasca la acelasi Basescu care-l acuza intr-un interviu din 21 martie 1998 ca „departe de a fi un om cinstit, premierul Ciorbea e un biet profitor in realitate”, iar la putina vreme in 30 martie 1998, il trantea pe Victor Ciorbea din functia de prim ministru dupa ce cu o luna inainte PD-ul isi retrasese ministrii din coalitia de guvernare. Tot in 1998 Basescu spunea, pe buna dreptate, despre Ciorbea ca este mai stangist si mai predispus la concesii sociale chiar decat social-democratii din PD.

Toate aceste ganduri rostite public de Traian Basescu, ce probeaza dispretul intens al acestuia fata de Victor Ciorbea, nu l-au impiedicat pe liderul penetist sa se aseze la masa verde a lui Basescu, avid sa primeasca si el un scaunel ceva, sau niste fursecuri. Intalnirea a avut loc ca urmare a semnarii unui protocol de asociere intre Victor Ciorbea si Maries, la inceputul lui octombrie 2011, protocol de pretindea intemeierea unei fantomatice Aliante politico-civica – intitulata “Calea Dreapta”. Protocolul insemna pentru Teodor Maries, o functie de prim-vicepresedinte in PNTCD, garantata alaturi de alte posturi: un vicepresedinte, un primvicepresedinte la organizatia de tineret a PNTCD si de asemenea, cate un reprezentant al al asociatiei urma sa primeasca una din primele trei functii de conducere la nivel judetean si local.

Impostorul securistoid Maries si fostul fondator al PSM-ului, Victor Ciorbea, fost sef al sindicatului ce urmarea obtinerea patrimoniului UGSR-ului comunist ziceau ca vor “recladi impreuna polul crestin-democrat capabil sa ofere electoratului roman o alternativa viabila de centru-dreapta, actionand pentru consolidarea PNTCD ca forta politica morala a societatii romanesti si promovarea acestuia ca alternativa viabila in situatia politica grava din Romania, constructie politico-civica ce va fi constituita pe modelul Pietei Universitatii”.

Provocatorul din Piata Universitatii, Maries, solicita legitimarea sa actuala, pe seama sangelui varsat de studentii din Universitate si Arhitectura, crezand probabil ca au disparut din Romania toti vechii golani veterani ai Ligii Studentilor, fondatori ai Pietei Universitatii. Ipocrizie mai ordinara si nesimtire mai sfruntata nici ca se poate imagina.

MRU a lansat un clamoros si ipocrit apel la coagularea dreptei, la o asa zisa reconstructie a dreptei uzand de caramizi tiganesti, din balegar, ori smulse de la demolari, sau cu defecte de fabricatie, o constructie ce pretinde reformarea clasei politice intemeiata insa pe o garnitura de “dalmatieni” intemeiand un asa zis Templu al dreptei romanesti plin de farisei, zarafi, procleti - iar in varful motzului s-a instalat el insusi pe post de fals Mesia.
Captarea de catre astfel de personaje a temei ideii de Dreapta de fapt duce la canibalizarea conceptului in sine si la impingerea in derizoriu a termenului, ce se epuizeaza astfel in retorica gaunoasa, anihiland totodata spre vesnicie sansa PNTCD de a mai reprezenta vreodata ceva in politica romaneasca. Culmea ridicolului, jumatate din numarul de locuri negociate de PNTCD cu PDL, pe listele ARD, vor fi cedate de “monarhistul” PNTCD, organizatiei de frenetici republicani de la asa zisa Noua Republica, creata` sub auspiciile ipochimenului scos de sub pulpana Noului Tismaneanu, odrasla Vechiului Tismaneanu, de la NKVD-ul rusesc care a macelarit toata elita taranistilor, pe vremea cand troika Brucan, Sidorovici, Pauker arunca in neantul puscariilor bolsevice intreaga elita de Dreapta a Romaniei. Ana Pauker, a carui portret nu a vrut Mihai Razvan Ungureanu sa-l inlature din panteonul MAE, din motive desigur cat se poate de inalt morale. Ca nu cumva astia Noi Nouti sa nu uite de unde se trag, din cei Vechi, ai caror urmasi, la vremuri noi, sunt tot Ei. Jalnica alaturare a PNTCD-ului in aceasta mizera alcatuire politica a Lor anuleaza practic jertfa inaintasilor.

Prin urmare organizatia sector 5 PNTCD se dezice de actiunile lui Pavelescu si nu va sprijini sub nicio forma aceasta adunatura de impostori, lipsiti de valori morale si de caracter, inzestrati cu o remarcabila elasticitate, reusind sa linga unde au scuipat fara nicio greata, ba chiar cu un fel de satisfactie obscena care nu poate decat sa intoarca stomacul pe dos unor oameni normali, nevirusati de insanitate politicianista.

Invitam toti membrii de buna-credinta ai partidului sa se alature demersului nostru de a ne delimita de Aurelian Pavelescu, de a protesta fata de folosirea numelui partidului nostru in jocuri politice murdare. Va invitam la continuarea luptei comune impotriva imposturii si pentru promovarea adevaratelor valori ale acestui partid istoric, intemeiat pe morala crestina. 

 pentru conformitate Viorel ENE
presedinte interimar PNTCD sector 5
presedinte AVMR

Cum au matrăşit Iliescu&Co. averea PCR

Mijlocul lunii ianuarie 1990. Cu toate că strania noastră Revoluţie se încheiase de cîteva săptămîni, în ţară nu era, totuşi, linişte. Şi nici în Bucureştiul luat aproape zilnic cu asalt de hoardele de proletari care, atunci cînd nu se lăudau în gura mare „noi muncim, nu gîndim“, cutreierau străzile zbierånd isteric „nu ne vindem ţara"! Habar nu aveau ei că, nici dacă ar fi vrut, nu ar fi avut cum să o våndă: cu asta se ocupa deja puterea nou instalată la cârma ţării. „Vidul“ de autoritate rămas în urma prăbuşirii regimului comunist fusese ocupat, rapid, de Frontul Salvării Naţionale (FSN), care se mândrea, ori de câte ori avea ocazia, că este cea mai pură „emanaţie“ a Revoluţiei din decembrie ‘89. Decizia transformării „Frontului“ într-un partid care urma să participe la alegeri a nemulţumit însă o bună parte a societăţii. Astfel se face că anumite decizii au fost luate, cel puţin aparent, sub presiunea străzii. Astfel, în urma unor mişcări de protest din Capitală, noua putere a emis, pe 12 ianuarie, un decret care scotea PCR în afara legii. A doua zi, după ce demonstranţii se împrăştiaseră pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv că ar fi fost antidemocratic. Acum, privind cu obiectivitatea dată de trecerea vremii, putem aprecia că multe dintre evenimentele petrecute atunci au fost doar un joc de glezne, menit, poate, să mascheze alte decizii, cu adevărat importante. Astfel, la o săptămånă după joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, CFSN a emis, discret, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important de care nu-şi mai aminteşte aproape nimeni: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990“, o înşiruire de vorbe care acum, la fel ca şi atunci, în urmă cu 21 de ani, nu spun prin ele însele absolut nimic.

Adevărata lor semnificaţie este conţinută însă în numele complet al obscurului act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01./1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“.

Fără număr, fără număr, de la PCR  

  Imediat după Decembrie ‘89, s-a tot vorbit, în fel şi chip, despre averi. Mai întâi au fost puse în discuţie averile, ascunse prin seifurile unor bănci străine, de membrii „clanului Ceauşescu“. Apoi, în anii care au urmat, discuţiile s-au concentrat pe nicicînd elucidatele conturi ale Securităţii. Dar, aproape niciodată nu s-a spus, mai nimic, despre o avere concretă, aflată chiar sub ochii noştri: „averea PCR“. Adică exact cea de care s-a ocupat discretul „Decret-Lege nr. 30/18.01.1990“. Este vorba despre o avere imensă care, după ce a fost trecută atunci în proprietatea statului, a fost „pasată“ de la un minister la altul până a fost înghiţită de hăul „economiei de piaţă“.

Încercånd parcă să facă pe plac publicului intoxicat cu poveştile despre cîntarele de aur găsite în Palatul din Primăverii, Decretul-Lege spune, în deschiderea sa: „Cadourile şi trofeele primite din ţară şi din străinătare, existente în depozite, palate şi vile, vor fi inventariate împreună cu Ministerul Culturii. Obiectele de valoare muzeistică, istorică, de artă şi cinegetice vor fi preluate de Ministerul Culturii şi vor fi introduse în patrimoniul naţional. Restul cadourilor şi trofeelor vor fi valorificate de comerţul de stat. Ministerul Finanţelor, împreună cu ministerele interesate, va face reevaluarea cadourilor şi trofeelor“. Dar, după cum avea să se vadă peste doar cîţiva ani, „cadourile şi trofeele“ erau doar nişte fleacuri. Adevărata avere PCR era cea constituită din „fonduri fixe“, de fapt un imens patrimoniu imobiliar, detaliat în cele 14 „Anexe“ ale „Decretului- Lege nr.30/1990“. Anexe care sunt nişte liste lungi, care contabilizează sute de „repere“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid, la tot soiul de întreprinderi speciale şi de la apartamente de lux şi vile de protocol pînă la case de vînătoare, răspîndite prin ţară. Toate la un loc alcătuiau „patrimoniul PCR“ pe care noile autorităţi le-au repartizat ministerelor care funcţionau în acea perioadă. Anumite evaluări, niciodată oficiale, făcute la începutul anilor ‘90, au stabilit că patrimoniul PCR valora, la sfârşitul anului 1989, în jur de 40 de miliarde de lei. Socotit în leii lui Ceauşescu, de pe vremea cînd dolarul costa, la cursul oficial, 18 lei, patrimoniul PCR ar fi valorat „la prima strigare“ aproximativ 2,2 miliarde USD.

Zestre pentru ministerele post-decembriste

Menţionat în „Anexa 1“ a Decretului-Lege nr.30/1990, ministrul Culturii a fost primul venit, primul servit, pe lista participanţilor la împărţirea „moştenirii“ rămase de pe urma PCR. Conform textului oficial, Cultura a primit atunci 16 obiective diverse. Primul menţionat este Castelul Buftea, cu tot cu anexele sale: de la centrala termică şi staţia de pompare pînă la sere şi răsadniţe - cu tot cu terenul agricol aferent - pînă la popicărie, un teren de sport şi un debarcader. Următorul obiectiv menţionat este Castelul Arcuş, din judeţul Covasna, cu tot cu parcul de şase hectare, lacul de 11,2 hectare, dar şi o livadă de două hectare, sere, o ciupercărie şi grajduri. Tot atunci, Ministerului Culturii i-au mai fost repartizate sediul fostului „Muzeu al PCR“ din şoseaua Kiseleff nr. 3 (actualul Muzeu al Ţăranului Romån), Muzeul Naţional de Istorie, spaţiile fostului Consiliu de Stat din Palatul Regal, Muzeul Ceramicii şi Hotel Economat din Castelul Peleş - Sinaia, Palatul Olăneşti, Palatul Herăstrău din şoseaua Kiseleff nr. 28, dar şi imobilul din Ştefan Ghiorghiu nr.1, Şcoala interjudeţeană de partid Timişoara, precum şi sediul a ceea ce, cîndva, ar fi urmat să ajungă Centrul de Creaţie şi Cultură „Cîntarea României“.

Următorul venit la „masa succesorală a PCR“ a fost Ministerul Învăţământului. Care a primit, mai întîi şi mai întâi, Academia de Studii Social-Politice din bd. Armata Poporului, cu tot cu spaţiile administrative şi gospodăreşti (cămine, cantină, depozite etc). Şi, abia intrat în „capitalismul democratic“, acelaşi minister nu refuză să preia, printre altele, sediile fostelor institute locale comuniste de învăţământ politic: Şcolile interjudeţene de partid Galaţi, Cluj, Constanţa, Oradea, Braşov şi Timişoara. Şi nici Sediul Cabinetului de partid din Tulcea, ori Hotelul-restaurant Timişoara.

Zestrea cea mai amplă, fie doar şi sub aspectul numărului obiectivelor primite, a revenit primăriilor locale, dar şi Primăriei Municipiului Bucureşti. Acestora li s-a repartizat, conform „Anexei 3“ respectiv „Anexei 3a“ a Decretului-Lege nr. 30, sediile tuturor fostelor comitete judeţene ale PCR, sediile fostelor comitete municipale de partid, sediile fostelor comitete orăşeneşti şi comunale de partid, sediile cabinetelor pentru munca ideologică din cadrul fostelor comitete judeţene ale PCR. Cărora li se adăugau o mulţime de case de oaspeţi prezidenţiale. Plus hotelurile şi restaurantele zise de partid, care funcţionaseră, mai peste tot, în regim de „circuit închis“, accesibil de obicei „mahărilor de la Partid“ după cum se spunea pe atunci. În total primăriile locale au primit 88 de „repere“ menţionate pe rînd, unul câte unul. În plus, Primăria Municipiului Bucureşti mai primea, prin intermediul Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, alte câteva zeci de imobile, de la sedii de ambasade sau consulate, până la sedii de firme străine care funcţionaseră, atåtea cåte funcţionaseră, în Romånia socialistă.

Ceva mai restrânsă a fost zestrea primită de Armată, detaliată în „Anexa 4“: „Lista imobilelor, inclusiv mijloacele fixe şi obiectelor de inventar aferente, care trec la Ministerul Apărării Naţionale“ care cuprindea, alături de noul, pe atunci, sediu al MApN, din centrul civic al Capitalei, opt case de oaspeţi şi vile aflate în zone de interes turistic precum şi Cazarma Scroviştea.

Tot din patrimoniul PCR a fost „miluit“ şi Ministerul Turismului care a primit, atunci, 26 de vile, case de odihnă şi hoteluri, răspândite prin cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Alte 25 de imobile, în general cabane dar şi complexuri de vânătoare şi piscicole au fost atribuite, prin lege, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător. În acest caz, zestrea primită includea, fără un inventar detaliat, şi terenurile, pădurile şi lacurile aferente.

Lista „moştenitorilor PCR“ continuă, evidenţiată meticulos în „Anexe“, cu Ministerul Agriculturii, care a primit mai ales Întreprinderi Agroindustriale ai căror beneficiari de bază fuseseră, până de curînd, mai ales structurile locale comuniste de partid şi de stat. Plus toate unităţile de mică industrie care se ocupau cu prelucrarea şi confecţionarea blănurilor nobile - vulpe, nurcă, dihor - din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Neamţ, Satu Mare şi Vâlcea.

La råndul său, Intreprinderea pentru Administrarea Clădirilor Bucureşti, aflată pe atunci în subordinea Direcţiei de producţie şi prestaţii din cadrul Ministerului Economiei Naţionale, a primit mai multe obiective care ar fi urmat să capete două destinaţii distincte: să devină sedii administrative ale unor ministere sau alte organe centrale ori să fie închiriate, pe valută, ambasadelor şi reprezentanţelor străine. Din prima categorie făceau parte Casa Poporului şi sediul fostului CC al PCR, locul unde ar fi urmat să se instaleze Ministerul Culturii, Ministerul Învăţămåntului, Ministerul Sporturilor şi Ministerul Sănătăţii, care în realitate, nu au ajuns niciodată acolo. Din cea de a doua categorie făceau parte zece imobile de lux din „zona zero“ a Capitalei. Ulterior, acestea din urmă au intrat în patrimoniul RAAPPS, care a cam făcut ce a vrut cu ele. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Sporturilor şi Academia Romånă au fost şi ele „miluite“, nu cu cu nişte fleacuri, cu alte zeci de imobile provenite tot din averea fostului PCR. Iar „cu voia dumneavoastră“, ultimul pe lista moştenitorilor fostului partid unic era, conform Decretului-Lege, însuşi Guvernul Romåniei, căruia i se puneau la dispoziţie zece palate şi vile, de la Palatele Cotroceni, Primăverii, Floreasca (Lac l şi Lac ll), Snagov, „Foişor“ şi „Pelişor“ la fostele vile prezidenţiale din Snagov, Neptun sau Predeal.

Cam asta ar fi, enumerată foarte sumar, averea agonisită de fostul PCR. Emis de CFSN, în calitatea sa de putere politică provizorie, actul iniţial care stabilea „naţionalizarea“ acestei averi fabuloase a căpătat putere juridică abia pe 7 februarie 1990, odată cu „Hotărårea de Guvern nr. 115, privind aplicarea Decretului-Lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990 în legătură cu trecerea patrimoniului PCR în proprietatea statului“. Lege care a intrat însă în vigoare abia după publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 148, din 30 iunie 1992. De atunci şi pånă în ziua de azi, ministerele s-au tot organizat şi reorganizat. Cu timpul, bucăţile din „moştenirea PCR“   s-au mişcat, de colo pånă colo, pånă foarte multora dintre ele li s-a pierdut urma. Singurele pe care le mai vedem, cu ochiul liber, sunt imobilele care adăpostesc acum instituţiile cele mai importante ale statului.

S-a ales praful

Cu ceva timp în urmă, am încercat să aflăm ce s-a ales din „averea PCR“, a cărei mătrăşire generoasă a început o dată cu „Decretul-Lege nr.30/18.01.1990“. Atunci, am considerat că modul cel mai eficient de a afla cåte ceva era să întrebăm fiecare minister în parte ce a făcut cu patrimoniul primit din averea PCR. Singurele care s-au grăbit atunci să răspundă au fost RAAPPS, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului şi Acadmia Romånă. Iar fiecare dintre ele au comunicat lucruri deosebit de interesante. Astfel, RAAPPS a enumerat mai întåi fostul sediu CC al PCR care, contrar celor stabilite prin „Decretul nr. 30/1990“, nu a fost atribuit ministerelor stabilite acolo, ci a ajuns, pånă la urmă, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cu acea ocazie am aflat că, la data predării, valoarea de inventar a imensei clădiri era de 12.211.169,26 RON, deci aproximativ trei milioane de euro. O fi mult, o fi puţin? Deşi actul oficial de acum 21 de ani promitea încheierea lor pe valută, către ambasade şi alte instituţii străine, cele zece imobile de lux menţionate anterior au ajuns tot la RA-APPS. Care le-a trecut în administrarea cåtorva instituţii romåneşti. Astfel, imobilul din Primăverii nr.17 a fost dat în administrare, fără plată, Ministerului Afacerilor Externe. Cel din Str. Moliere nr. 13-15 a fost dat în administraţia SPP la un preţ de inventar de 534,45 RON. Iar cel din str. Cerchez nr. 16, a cărui valoare de inventar a fost stabilită la 19.033 RON, a devenit sediu al Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Romåne. Interesul deosebit al răspunsului oferit de RA-APPS este dat de faptul că descrie o anumită procedură care s-a aplicat imobilelor provenite din averea PCR: oricåt ar fi de luxoase şi oricare ar fi preţul real al zonei, în toata cazurile s-a luat în calcul doar valoarea lor de inventar, adică nişte preţuri de råsul curcilor. Un alt răspuns interesant a fost cel oferit de Ministerul Mediului, care, în calitatea sa de moştenitor al fostului Minister al Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător, a primit, prin Decretul nr. 30/1990, o listă întreagă de obiective diverse. În răspunsul său, instituţia făcea referire doar la „Complexul şi Cabana Uzlina“ care funcţionează ca „Centru de informare şi educaţie ecologic Uzlina“. În rest, tot ceea ce comunica este că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în sucursalele sale locale, „nu are în administrare bunuri ce au aparţinut PCR“. Unde or fi dispărut cele date prin Decretul-Lege nr 30/1990? S-or fi pierdut prin hăţişul de organizări şi reorganizări petrecute în anii de după 1990. Dracu ştie!

Mult mai seacă, adresa de la Ministrul Turismului spunea doar că „în conformitate cu prevederile Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi în baza HG 1041/1990 privind înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în turism au fost înfiinţate societăţi comerciale în turism prin preluarea imobilelor din patrimoniul unităţilor economice de stat. În prezent, societăţile comerciale din turism sunt privatizate în proporţie de 95%. Faţă de cele de mai sus, precizăm că nu deţinem informaţii privind situaţia juridică actuală a imobilelor enumerate“. Adică a celor date ministerului prin actul oficial de la începutul anului 1990. Pe måna cui or fi ajuns? Cum s-o fi făcut privatizarea lor? Oare la sumele modice rezultate din valoarea lor de inventar? Iarăşi, dracu ştie! Deosebit de conservatoare, dar şi de atentă cu patrimoniul său, Academia Romånă a păstrat cele cåteva imobile care i-au fost repartizate din fosta avere a PCR. Cu două excepţii: vilele „Pinul“ şi „Bradul“ din Predeal, care au fost revendicate şi cåştigate în instanţă de foştii lor proprietari.

De curånd, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie“, a afirmat că, la sfårşitul anului 1989, în conturile PCR trebuie să fi existat aproape 4 miliarde de dolari. La care el mai adaugă alte aproximativ trei miliarde, tot în valută forte, din conturile UTC, a organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei. Bani despre care el este convins că au fost „delapidaţi de către oamenii lui Iliescu“. Motiv pentru care solicită deschiderea unei anchete penale. Nu se ştie pe ce se bazează Mărieş. Poate că o fi ştiind el ceva. Sau poate că spusele lui nu sunt mai degraba,decåt o altă „fumigenă“, asemănătoare celei despre „averea lui Ceauşescu, ascunsă prin băncile străine“. El ştie! Singura cu adevărat palpabilă a fost însă „Averea PCR“. Spuneam mai devreme că, pe la începutul anilor 90, acest patrimoniu a fost evaluat la circa 40 miliarde de lei „supergrei“, aşa cum erau ei pe vremea lui Ceauşescu. Nu ştim însă dacă acele evaluări nu s-au făcut cumva pornind de la valoarea de inventar, infimă în raport cu valoarea reală. De peste două decenii ne tot văităm că averea Romåniei este jefuită ca-n codru. Dar ne facem că uităm, sau poate că nici nu ştim, că acest jaf a început demult, o dată cu risipirea în cele patru zări a fostei averi a PCR. Fostă avere care, este foarte posibil să stea la baza unora dintre agoniselile din „Top 300“. Motiv pentru care solicităm autorităţilor, pe această cale, să analizeze, în amănunt, ce s-a întåmplat cu „moştenirea PCR“. Asta pentru că, oricåt de odioasă ni s-ar părea ideea, şi aceea a făcut parte din averea întregii ţări. Sursa: Curentul
http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011122267124/Decembrie-1989-marturii-si-documente/Cum-au-matrasit-IliescuCo-averea-PCR.html
http://www.badpolitics.ro/cum-au-matrasit-iliescuco-averea-pcr/

Piaţa Universităţii, lagărul lui SORIN OPRESCU ?

Chiar în zilele când se împlineau exact 22 de ani de la înăbuşirea, de către minerii chemaţi – unii spun "instigaţi" - de Ion Iliescu, a spiritului Pieţii Universităţii, garduri de sârmă, înalte de peste doi metri, au fost montate de-a lungul trotuarelor din faţa fântânii de la Arhitectură şi a Teatrului Naţional. Doar staţiile de autobuz au rămas, deocamdată, oaze de libertate în afara ţarcului amenajat de Primărie.

"Domnu’ Oprescu a trimis vorbă că le-a pus contra ţânţarilor! Dacă mai pune şi puţin curent e ca la Auschwitz!", e de părere Maricel Daraban, unul dintre cei cinci protestatari prezenţi non-stop pe o bancă din faţa Teatrului Naţional. Cristian Cârstea, unul dintre "permanenţii" locului, crede că "Nici lui Iliescu nu i-a trecut prin cap să pună garduri acu’ douăjdoi de ani! Nici în piaţa Tien An Men n-au făcut aşa ceva!"

Proiect contestat

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Străzilor Bu­cureşti, motivul pentru care trotuarele au fost îngrădite este acela că, în cel mult două săptămâni, muncitorii vor începe să spargă betonul de pe trotuare pentru reamenajare. "Se va înlocui betonul degradat cu piatră cubică şi plăci de granit. Mutăm Parisul la Bucureşti!", au spus reprezentanţii Mu­nicipalităţii.

Îi contrazic însă tot mai mulţi bucureşteni şi arhitecţi care susţin ca proiectul de 500.000 de euro este "o soluţie de prost gust".

Mulţi bucureşteni consideră că amenajarea "ţarcului" în Piaţa Universităţii este o măsură odioasă

Un adevăr ascuns despre 13-15 iunie 1990: Civilii şi Armata au bătut mai rău ca minerii

Despre Mineriada din 13-15 iunie 1990 se ştie că minerii din Valea Jiului au lovit cu bâtele în centrul Bucureştiului. Dar, înainte de venirea lor, sute de oameni au fost bătuţi cu bestialitate în incinta Televiziunii române de către militari şi civili pro-FSN.

În după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 sute de manifestanţi au intrat în curtea Televiziunii Române strigând "Jos Iliescu". Nimeni nu i-a împiedicat. Pe parcursul următoarelor ore, însă, Armata împreună cu civilii pro-FSN şi pro-Iliescu au adunat de pe stradă oameni nevinovaţi şi i-au lovit cu cruzime, prezentându-i drept incitatori la dezordine. Totul în faţa camerelor de luat vederi, să vadă întreaga ţară ce prăpăd este în Bucureşti. Printre victime - femei şi copii. Imaginile de mai jos sunt şocante.

Armata a arestat civilii care treceau pe stradă pentru a crea impresia că ţara este într-un mare pericol. E vorba de bucureşteni şi de persoane din provincie sosite în Capitală la îndemnul preşedintelui Ion Iliescu. Acesta a avut o intervenţie televizată în jurul orei 18.00 a acelei zile, când a făcut apel la „oamenii de bine" să iasă în stradă şi să apere instituţiile statului. Iliescu a aplicat aceeaşi strategie pe care o folosise şi cu o jumătate de an înainte, în zilele Revoluţiei: asmuţirea civililor unii contra altora, într-un rezboi orb. „Oamenii de bine" au căzut în această teribilă capcană.

Cadrele militare care ar fi trebuit să asigure paza TVR au distrus câteva încăperi din Televiziune cu jeturi puternice de apă şi au spart geamurile cu scrumierele de metal de pe holuri. Încăperile distruse au fost filmate şi prezentate apoi ca devastări ale „huliganilor".

Primii arestaţi au fost întâmpinaţi cu acuzaţii de genul: „Ce e, ţigane? Ţi-e rău acuma, ă? Tu-ţi Dumnezeu' mă-tii de criminal. Uitaţi ce aţi făcut din instituţia asta. Cu limba să ştergeţi pe jos, fir-aţi ai dreacu'!".

Din toate părţile se auzeau strigăte încărcate de ură:"De ce aţi călcat, mă, în picioare ostaşii ăştia? Mă, sunt fraţii voştri, mă! Spune, mă, cum ai aruncat cu sticle incendiare! Eu te-am văzut şi te-am filmat". Oamenii se apărau spunând că treceau întâmplător pe Calea Dorobanţilor sau că au auzit apelul lui Ion Iliescu şi au venit la Televiziune. Dar nimeni nu i-a crezut.Într-un interviu publicat în 2010 în „Adevărul", Ion Iliescu spunea că a fost nevoit să ceară intervenţia populaţiei pentru a restabili ordinea în Bucureşti: "Se crease un vid de putere. Nu existau forţe de ordine care să mai ţină în frâu dezlănţuirea asta de ură. Sunau cetăţenii la Televiziune: „Ce faceţi domnule? Ce se întâmplă? Am ales. Cine sunt ăştia? Cum de nu există forţă care să-i oprească?". Şi atunci am făcut apel la populaţie spunând că ne aflăm într-o situaţie excepţională şi populaţia trebuie să sprijine factorii de ordine.M-am gândit ore întregi. Am cumpănit intervenţia respectivă. M-am adresat oamenilor care votaseră cu trei săptămâni înainte (n.r. - la 20 mai 1990). Opţiunea populară era exprimată. Ăştia erau nişte marginali şi nişte vandali şi nişte anarhişti ordinari! Dacă n-ai forţă organizată, ăştia, huliganii, îşi fac de cap. Au distrus o clădire. Au distrus-o! Au distrus Televiziunea şi arhivele au fost lichidate. Nişte oameni au luat bătaie: era Prunea ăla, sau cum îl chema (n.r. - comentatorul Cornel Pumnea). Bătut! Umilit!"

16 iunie 2012 by: Cristian Delcea- www.Adevarul .ro

Măciucarul dement Miron Cozma a pångărit Sărbătoarea Sfintei Marii

 scris de George Roncea

Miron Cozma, unealta criminalului cu måinile månjite de sångele studenţilor din Piaţa Universităţii, a transformat sărbătoarea Sfintei Marii de la malul mării într-o circotecă penibilă, forţånd o confruntare cu jandarmii, împreună cu o gaşcă de măciucari decerebraţi de teapa sa, dintre „rivoluţionarii“ validaţi de acelaşi Ion Iliescu. Evident, cutiile de rezonanţă ale Realităţii şi Antenelor şi-au făcut treaba de vidanje media prezentåndu-l pe nesimţitul infractor şi criminal de Miron Cozma drept victimă.
Circul de ieri este o repetiţie a mizeriei de duminică, cånd adunătura pestriţă de aşa zişi revoluţionari coloraţi de-ai lui Ilici, cu Miron Cozma la mijloc, pe post de moţ al rahatului, au fost daţi afară de la o ceremonie unde nu aveau ce căuta, la Constanţa. La Crucea marinarilor avea loc o festivitate militară şi religioasă, ocazie considerată numai bună de scursori ca Miron Cozma, agitator de partid, să-şi facă puţină reclamă şi cåt mai mult scandal.
Cu un tupeu fără margini, criminalul nepedepsit încă decåt pentru o mică parte din nelegiuirile sale, cu o zdreanţă siliconată la braţ, a venit la o ceremonie pentru care animalul comunistoid de Cozma nu are decåt dispreţ, deoarece măciucarul lui Ilici este orice altceva decåt un pios şi cucernic om de bine.
Foştii politruci de la Asociaţia Cultul Eroilor, alături de ţiganii „revoluţionari“ ai lui Iliescu, s-au asociat cu dementul de Cozma, ce se credea în închisoare reîncarnarea lui Eminescu, aranjåndu-şi frizura ca atare, cånd de fapt el este doar o încarnare a unui vierme de gălbează clocit în dejecţiile  comuniste ale  lui Ion Iliescu.
Fenomenală a fost însă reacţia unor „jurnalişti“ de la binecunoscutele trusturi ventilatoare de rahat care l-au arătat pe nenorocitul mizerabil de Miron Cozma drept o victimă - desigur a lui Traian Băsescu, prezentåndu-i jegosului „miner“ de serviciu al cårpei kaghebiste de Ilici, in extenso, pălăvrăgeala ineptă şi bolboroselile de handicapat mintal.
Acelaşi Cozma cu 20 de ani în urmă, îi călca în picioare pe studenţii Pieţei Universităţii şi ziariştii celor cåteva puţine publicaţii care îşi permiteau să critice FSN-ul şi pe Ion Iliescu. Şi-ar merita cu toţii, „jurnaliştii“ care îi făceau reclamă ieri şi duminică criminalului de Cozma, o rangă peste dinţi, cum am încasat de exemplu chiar eu, în 14 iunie ‘90.
Pe långă cretinismele debitate de „victima“ Miron Cozma, un alt acolit semi-handicapat mintal al clanului aşa-zişilor revoluţionari ai lui peşte prăjit - un fel de hamsii din ciorba vomitată de Iliescu - a început să ragă că „Băsescu Este Un Dictator! Mai sunt coroane de depus! Băsescu este un dictator! Este începutul luptei împotriva lui Băsescu. Cu toate că aveam invitaţie oficială, cu toate că eram pe tabele, ne-a interzis depunerea coroanei de flori din cauza faptului că suntem împotriva lui Băsescu. Måine (luni - nr), revoluţionarii constănţeni vor veni aici cu toţii pentru a îi da un semnal clar preşedintelui. Revoluţia va reîncepe din Constanţa“, a declarat vicepreşedintele aşa-zisului Bloc Naţional al Revoluţionarilor ‘89 - filiala Constanţa, Nicolae Mavrodin.

Secretarul de stat George Costin, naşul aşa-zişilor rivoluţionari ai BNR
Culmea, în conducerea acestei organizaţii - anexă a reţelei Ilici, este actualul secretar de stat în guvernul Boc fostul pesedist de nădejde al lui Ilici, George Costin, ocupåndu-se acum cică cu „problemele revoluţionarilor“. Prima manevră de succes a lui George Costin, „pila“ lui Vladimir Tismăneanu şi propulsat în actuala guvernare prin manevrele acolitului lui Volodea, Teodor Mărieş, altă jiganie de aşa-zis revoluţionar, un impostor ca şi Costin, a fost decapitarea a doua oară a lui Gheorghe Trosca, uslaşul ucis de generalul GRU Nicolae Militaru în decembrie 1989. Trosca a fost cel care-l documentase de agent sovietic pe Militaru, cånd lucra la contrainformaţiile militare. Iar acum, Costin a fost cel care l-a obligat pe Băsescu, şeful lui Tismăneanu, să-i retragă calitatea de erou. Aşa-zişii rivoluţionari de la Constanţa, din Blocul năşit de George Costin şi Dorin Lazăr Maior, un alt infractor/“revoluţionar“ dovedit, sunt doar un eşalon de măcăleandri iliescieni utilizat de PSD pentru a genera scandal la ocazii publice.
Idiot sau doar descreierat cu acte (diplomă cum ar veni, de rivoluţionar) acest Mavrodin a venit cu gaşca să månjească manifestările organizate cu ocazia Zilei Marinei, respectiv festivitatea de acordare de distincţii şi medalii ce a avut loc duminică dimineaţă, pe terasa Comandamentului Naval, unde şeful Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), contraamiral Aurel Popa, însoţit de reprezentanţii autorităţilor locale, a depus coroane la Crucea Marinarului Necunoscut.
Prezenţa la ceremonia religioasă a acestei gloate de aşa-zişi revoluţionari, cu ordinarul de Cozma în frunte, nu a fost altceva decåt o blasfemie la adresa Armatei Romåne şi a simbolurilor naţionale. „Am fost invitat de revoluţionarii din Constanţa să particip la depunerea de coroane de flori. Mi se pare normal ca orice cetăţean să poată să depună o coroană de flori. Marina să nu uite că este plătită din banii contribuabililor, adică şi ai revoluţionarilor“, a spus Miron Cozma, sfătos şi foarte preocupat de banii poporului, mai ales că el este şi fondator al unui fantomatic Partid Muncitoresc din Voluntari, unde şade nederanjat de nimeni, după ce a lăsat atåtea victime în urma „expediţiilor“ sale asupra bucureştenilor. 

Pentru reprimarea sălbatică şi sångeroasă a Pieţei Universităţii, în Iunie 1990 - cea mai mare vinovăţie a lui Cozma - acesta nu a plătit niciodată, iar procesul acestei Mineriade nici măcar nu a început. Niciunul dintre vinovaţii acestui episod sångeros - de la Ion Iliescu şi Petre Roman la restul găştii împuţite de fesenişti/pesedişti, nu au răspuns pånă acum în faţa legii pentru actele lor.
Netrebnicul de Cozma a fost unealta servilă a complotiştilor moscoviţi, speriaţi de amploarea reacţiei studenţilor din Piaţa Universităţii, cărora li s-au alăturat alte zeci de mii de bucureşteni. Măciucarul Cozma a adus hoardele de mineri îndobitociţi de  Cristian Tudor Popescu, Lelia Munteanu, Corina Drăgotescu, Andrei Pleşu, cei care semnau articole de înfierare în „Adevărul“, şi de TVR-ul condus de mizerabilul „critic de artă“ - Răzvan Teodorescu, complice la arta ucisului în stradă, happening marca Ion Iliescu. Iunie 1990, pentru cei care nu au prins evenimentele, a însemnat TAB-uri, mitraliere, elicoptere, scutieri, armată, focuri de armă asupra populaţiei, incendii, crime, jafuri, violuri, devastări, arestări arbitrare şi fără mandat la sfårşit de mileniu.
Mineriada lui Cozma şi Ilici nu a fost un simplu episod istoric. Mii de oameni au fost bătuţi cu sălbăticie, legaţi în lanţuri, omoråţi în bătaie - cu răngi, topoare, lanţuri de fier, ciomege. Morţilor le-au fost arse feţele cu acid, ca să nu fie identificaţi, iar alţii - elevi, studenţi, tineri - au dispărut pur şi simplu, au devenit cadavre neidentificate la Cimitirul Străuleşti. Bucureştiul asediat de hoarde de barbari a devenit capitala unei Romånii care încetase a mai fi un stat pe harta Europei, ci un fel de bantustan comunistoid.
Rapoartele devenite oficiale ale organizaţiei victimelor mineriadelor consemnează: „În urma represiunii din iunie 1990 (Mineriada  iunie 1990) a rezultat un număr de 756 de răniţi, peste 1300 de bucureşteni bătuţi şi reţinuţi abuziv (între 2 şi 60 de zile), 4 morţi prin împuşcare, 18 răniţi prin împuşcare recunoscuţi oficial, în realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite în cap şi în alte părţi vitale, lovituri primite de la mineri în 14-16 iunie“.
Pentru toate aceste crime Cozma n-a plătit, iar acum în neruşinarea sa fără de margini, după ce şi-a însorit bucile la mare, se plimbă cu o fleandură la braţ dånd tårcoale crucii marinarilor necunoscuţi şi batjocorind Sărbătoarea Sfintei Marii. Într-o scrisoare a unor victime ale Mineriadei sosită la redacţie se adresează următoarea invitaţie lui Miron Cozma: „N-ai vrea Miron Cozma să vii şi la Bucureşti să dai tårcoale Crucii de la Universitate, ridicate în memoria celor ucişi de tine şi haita ta? Te aşteptăm să-ţi mångåiem căpăţåna cu ranga, doar puţin, cåt să simţi dulcele scråşnet al dinţilor“...

Curentul - 16 august 2011

„BOMBA“ lui Mărieş - fumigena lui Iliescu

Scris de George Roncea
Curentul - 17 decembrie 2010
„Aniversările“ şi „comemorările“ din decembrie devin de la an la an din ce în ce mai împuţite deoarece sunt cadrul lansării periodice a tot felul de istorii şi poveşti legate mai mult sau mai puţin de „meritele“ lui Ion Iliescu, „cârpa kaghebistă“ care a îngropat destinele unor generaţii întregi. O nouă „bombă“ a fost lansată acum de un personaj fantomatic, cu o biografie de catacombă, ieşit proaspăt spălat din retorta unui Tismăneanu: Doru Mărieş. Ieri, capul de ştire, head-ul a peste trei sute de surse online, agenţii de presă, ziare şi agregatoare de ştiri, la care se adaugă şi emisiunile tv şi radio, era: „Mărieş: Iliescu a semnat un decret prin care comută pedeapsa cu moartea a Ceauşeştilor“.


O diversiune bine înşurubată, iar comentariile de după, după cum se ştie prea bine din manualele de dezinformare, au o relevanţă şi remanenţă în mintea cititorilor cu mult inferioară faţă de „dezvăluirea“ bombei iniţiale - de fapt o jalnică fumigenă. „Documentul“ pe care l-a prezentat Mărieş într-o conferinţă de presă la sediul Asociaţiei 21 decembrie 1989, ocupată de acesta total abuziv, după cum se va vedea, a fost deja demontat şi analizat cu maximă acribie de Marius Mioc, timişorean care a organizat o uriaşă bază de date documentară cu privire la „revoluţie“, fiind totodată şi unul dintre cei mai competenţi comentatori ai evenimentelor din 1989 - la care de altfel a şi participat cu vârf şi îndesat.

Mioc consideră că „principala ipoteză care trebuie investigată este dacă documentul a fost realmente scris de Ion Iliescu, dar nu în 1989, ci în 2010, cu scopul de a-şi spăla propagandistic păcatele pentru mascarada procesului Ceauşescu. Ilici şi-a dat seama că dacă scoate acum din buzunar un asemenea decret nu-l crede nimeni şi atunci a aranjat ca „dezvăluirea“ să vină de la „tabăra adversă“.

Tot Marius Mioc face şi observaţia pertinentă că Dan Voinea, fostul procuror militar care a fost solicitat, ca resursă de autoritate cică, să comenteze pe marginea aşa-zisului document-bombă, de fapt evită să recunoască autenticitatea acestuia. „Singura chestie pe care o confirmă Voinea e că 21 de ani n-a avut habar de asemenea document, deşi l-a avut pe Iliescu inculpat pentru revoluţie, deci a cercetat activitatea acestuia de atunci“ - comentează Mioc.

Nu a fost însă comentată calitatea sursei „bombei“ de presă, nici de Mioc şi de niciunul dintre cei care au pus la îndoială „dezvăluirile“ lui Mărieş, de la Ion Cristoiu la G. Damian, - care califica drept un „fonfleu de presă“ - afacerea „Mărieş - Iliescu cel blånd care regretă uciderea în ziua de Crăciun“.

Cine este acest Teodor Mărieş şi cine este acest Dan Voinea - sursele de autoritate - „credibile“ - pe care se întemeiază noua istorie cu Iliescu lansată acum, la 21 de ani de la uciderea soţilor Ceauşescu?

„Curentul“ are la dispoziţie o serie de informaţii despre cele două personaje, iar din datele culese vom prezenta astăzi doar o parte, deoarece nu ne permite suprafaţa editorială să ne extindem mai mult. Vom reveni însă cu noi date asupra acestor două personaje funeste, ex-maiorul Dan Voinea, adus chiar de Ion Iliescu la uciderea lui Ceauşescu, deoarece făcea parte, evident, din grupul conspiratorilor KGB, şi „informatorul 0215“ Teodor Mărieş, după cum îl devoala unul dintre liderii organizaţiei victimelor mineriadelor şi după cum era de altfel ştiut de către majoritatea liderilor organizaţiilor studenţeşti din Piaţa Universităţii.

Mărieş - „pe statul de plată la «Doi ş‘un sfert»“
Mărieş se afla în strånsă legătură cu Dan Voinea, de mulţi ani, ba chiar într-o relaţie ombilicală, fiind instalat la şefia Asociaţiei 21 Decembrie 1989, organizaţie cu valoare simbolică însemnată, tocmai cu sprijinul direct al procurorului militar Dan Voinea. Doru Mărieş a fost liderul unei fantomatice organizaţii - Alianţa Poporului - în timpul desfăşurării manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntării violente. Considerat un provocator aflat în slujba Poliţiei şi a organelor FSN, Teodor Mărieş a fost izolat de către studenţi, fondatorii Pieţei Universităţii. Organizatorii Pieţei Universităţii l-au suspectat de la bun început pe Mărieş şi gruparea sa că au misiuni diversioniste. Un fost şef al UM 0215, colonelul Florin Calapod, a avut o misiune-cheie în acea perioadă. Rolul brigăzii sale a fost compromiterea mesajului Pieţei Universităţii - nonviolent şi paşnic, prin instaurarea unui spirit autarhic şi anarhic şi prin iniţierea unor acţiuni provocatoare de către organizaţii infiltrate de securiştii săi.

Mărieş a dispărut din Bucureşti după executarea pedepsei pentru distrugere din perioada iunie 1990, iar după mai bine un deceniu a reapărut brusc instalat la 21 Decembrie de Voinea, care şi-a creat o adevărată reţea de susţinere, în decursul anilor, în presă şi în råndul unor organizaţii mai mult sau mai puţin civile - de la GDS la Asociaţia lui Mărieş şi nu numai. Utilizånd aşa-zişii „revoluţionari“, în fapt mici grupuri gălăgioase de manevră, a obţinut imaginea unui general asistat şi susţinut prin presiune publică de „revoluţionari“ şi „societatea civilă“.

Fugit pe uşa din dos din Parchet, acum doi ani, Voinea a fost acuzat că este cel care a reuşit ani de-a råndul muşamalizarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei din 1990, în care actorul principal este Ion Iliescu. Voinea are vechi legături cu Iliescu, încă dinainte de 1989, şi a făcut parte din grupul restråns al conspiratorilor de încredere ai lui Iliescu, participånd direct la lichidarea lui Nicolae Ceauşescu. După nenumărate proteste ale victimelor mineriadelor, Voinea a fost demascat public chiar de colegii săi din Parchet, care au demonstrat că manevrele lui Voinea urmau să ducă la nulitatea absolută a dosarelor penale.

În timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii, rolul jucat de Mărieş a fost, cum altfel, tot unul diversionist, acesta încercånd prin toate mijloacele determinarea unor acţiuni violente ale demonstranţilor împotriva puterii, oferind astfel pretextul mult aşteptat al represiunii. Represiunea a avut loc în data de 13 iunie, iar noaptea, înainte de intervenţia în forţă a poliţiei împotriva greviştilor foamei, Mărieş şi-a stråns rapid catrafusele şi a dispărut.

În „Evenimentul Zilei“ din data de 13.06.2007, un articol dedicat represiunii din iunie 1990 adună mai multe mărturii de la personaje prinse în våltoarea evenimentelor. Numele lui Mărieş apare bine conturat, în contextul acţiunilor provocatoare de care avea nevoie regimul Iliescu ca să poată justifica reprimarea sångeroasă a Pieţei Universităţii.

Mărturisea Ene Viorel, actual preşedinte al AVMR, pentru „EVZ“: „Către sfårşitul lunii mai, din Piaţă se retrăseseră oficial toate formaţiunile protestatare, rămăseseră doar cei 20 de grevişti ai foamei şi vreo 200 de susţinători de-ai lor, a căror insistenţă îl deranja pe Iliescu. Ca să pună capăt protestelor, conducerea ţării a decis să anihileze opoziţia. În våltoarea evenimentelor, puţini s-au gåndit că violenţele poliţiei şi ale sindicaliştilor simpatizanţi FSN ar putea face parte dintr-un plan bine pus la punct. Marian Munteanu „mirosise“ diversiunea. După scena cu incendierea autobuzelor, în Piaţă mai rămăseseră grupuri răzleţe de persoane. „Unii spuneau «hai la poliţie!», hai încolo, hai încolo“, îşi aminteşte Ene. „Într-unul dintre grupuri era Doru Mărieş - l-am descoperit apoi că era pe statul de plată la «Doi ş‘un sfert» - şi a zis «Hai la Televiziune!»“. Era în jur de ora 17.00, cånd Marian Munteanu, proaspăt eliberat din arestul poliţiei, îi îndemna pe oameni, de la balconul Universităţii, să nu plece nicăieri, că sunt tot felul de diversiuni. Totuşi, un grup s-a dus la Televiziune şi au găsit-o proaspăt devastată, povesteşte Viorel Ene. „Le-o luaseră înainte alţii - s-au dat jos din dube, au spart geamuri, au distrus, apoi a venit grupul lui Mărieş. Au mai aruncat şi ei cu pietre, au strigat împotriva lui Iliescu şi apoi au început arestările“.

Preşedintele Asociaţiei BARICADA INTER 1989, Ion Iofciu, fondator al Asociaţiei 21 Decembrie, scria recent despre impostura care a adus indivizi ca Mărieş în fruntea unei organizaţii cu care nu a avut absolut nimic de-a face. Acesta nota că „de la 9 februarie 1990, ziua în care a fost semnat actul de naştere al Asociaţiei «21 DECEMBRIE», cu primul ei preşedinte, Rece Traian... au trecut 20 de ani, într-o lume gåndită şi clădită pe fals şi impostură, şi astăzi te cuprinde disperarea cånd vezi că Asociaţia celor care au fluturat steagul libertăţii la baricada de la Inter, a răniţilor şi invalizilor, a arestaţilor şi torturaţilor, adică a celor care au supravieţuit celui mai cumplit măcel, a intrat pe måna unei camarile greu de acceptat şi imposibil de înţeles!
Cine este aşa-zisul preşedinte care-i conduce? Un impostor pe nume Mărieş, revoluţionarul invizibil din 21 decembrie şi provocatorul din timpul Pieţei Universităţii, incitator la violenţă şi distrugeri în 13 iunie 1990 şi condamnat prin sentinţă definitivă la închisoare! Nu peste mult timp, se va confirma rolul acestui impostor susţinut din umbră de fostul procuror Voinea Dan (revoluţionar cu merite deosebite pentru rechizitoriul nesemnat de la Tårgovişte)“. Acest material ne-a fost remis la începutul anului, în februarie 2010. Iată că s-a confirmat previziunea fostului fondator la Asociaţiei 21 Decembrie, cu privire la utilizarea diversionistă a toxinei Mărieş de către structuri tenebroase.

Dan Voinea - un impostor al Justiţiei şi al uniformei militare
Dan Voinea a deţinut, între anii 1997 şi 2000, şefia Secţiei Parchetelor Militare. În aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit în funcţia de procuror militar şef-adjunct al Secţiei Parchetelor Militare. În octombrie 2008, procurorul general Laura Codruţa Kovesi a cerut revocarea lui Voinea din funcţie, acuzåndu-l de tergiversarea dosarelor mineriadelor şi ale revoluţiei. Printr-un decret semnat de către Traian Băsescu, Voinea a fost pensionat la 1 aprilie 2009. Acesta a întocmit, chemat personal de Ion Iliescu, şi rechizitoriul „procesului“ în urma căruia Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte în decembrie 1989.

El a fost acuzat public că misiunea sa cheie a fost tergiversarea şi muşamalizarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei în care este direct implicat Iliescu. Presa a dezvăluit că între Ion Iliescu şi generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsă, iar generalul a încălcat cu bună ştiinţă legea, ţinånd secret faptul că, încă din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Ancheta recentă a CSM şi rezoluţia Parchetului General, susţinută şi de Ministerul Justiţiei, a arătat că Voinea de fapt a fost un impostor al Justiţiei şi al uniformei militare, activitatea sa reprezentånd o pată pe obrazul celor două instituţii - Armata şi Justiţia.

Procurorul general al Romåniei a formulat, în 2007, un adevărat rechizitoriu la adresa lui Voinea, cel care s-a făcut că „l-a investigat“ pe Ion Iliescu, al cărui dosar „are o grosime de doar zece centimetri, iar învinuitul nu a fost citat ori audiat niciodată în 17 ani“, a spus Kovesi. Generalul Voinea, implicat în puciul lichidării lui Ceauşescu alături de Ion Iliescu, s-a făcut că-l cercetează pe Iliescu în aşa fel încåt „viciile de procedură“ ar fi condus la compromiterea întregului Dosar.

Voinea şi Mărieş sunt astăzi „martorii“ lui Iliescu, cei care îl exonerează indirect de crimele sale. No comment...
(nn.sublinierile ne apartin)