Arhivă blog

Se afișează postările cu eticheta decembrie 1989. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta decembrie 1989. Afișați toate postările

miercuri, 7 noiembrie 2012

Din culisele Revoluţiei române din 1989. Partea I

M-am hotărât să preiau acest serial din Vocea Rusiei,indiferent de părerea si comentariul cititorilor.Precizez că unele "informaţii" sunt strecurate cu atenţie şi multă grijă!

 Valentin Vasilescu  2.11.2012, 11:31, ora Moscovei

 Domnul Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, a transmis pentru Vocea Rusiei amănunte din spatele Revoluţiei române din 1989 şi ceea ce a însemnat ea pentru armata română.

„Timp de peste 20 de ani, a existat un interes major din partea autorilor războiului secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global, de a-l ascunde, atât cât a fost posibil sau de a se confecţiona măcar o imagine idilică, de epopee, a câtorva aspecte esenţiale ale evenimentelor din decembrie 1989, considerate punctul zero al startului României spre democrație. Prin urmare, rămâne şi azi de actualitate menținerea poporului român şi a armatei sale în minciună, pentru protejarea celor 2 mascote (Iliescu şi Constantinescu), emanate pentru a facilita ducerea Războiului Secret împotriva ţării lor. (Vezi: România, ţinta celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 40 de ani).
  Ar fi bine să reamintesc că pentru legitimarea aparentului proces revoluţionar şi al emanaţilor din decembrie 1989 (ambele fiind creaţii ale Războiului Secret purtat prin operaţiuni sub acoperire împotriva ţării noastre, prin care s-a reuşit distrugerea inamicului - poporul român la el acasă) au fost necesare 5.205 victime, dintre care 1.116 de morţi (663 dintre aceştia fiind militari) şi 4.089 de răniţi. Din cei 1.116 de morţi, pe 22 decembrie, la ora 12:09, când Ceauşescu a fugit din sediul CC, erau înregistrați 126, toţi civili.
Pentru necunoscători, trebuie să spun că orice Hotărâre a comandantului de la cel mai mic eşalon tactic până la cel strategic nu se lua înainte de 1990 şi nu ia nici azi în orb, urmărind programul Televiziunii Române Libere, ci în baza unui algoritm introdus pentru prima dată în manualul de ştiinţă şi artă militară numit ”Vom Kriege” - Despre război) de generalul prusac Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz (1780-1831), valabil ad-litteram şi în zilele noastre. Această Hotărâre are formă grafică, adică se reprezintă prin semne convenţionale şi tabele justificative pe o hartă militară, aşa cum prevedeau regulamentele operativ-strategice AN-1 şi AN-2, întrucât era şi este un act juridic, care te trimite direct în faţa plutonului de execuţie. Pe hartă apar, plasate cu precizie, poziţiile de luptă, zonele de foc sau dispozitivele de marş ale tuturor unităţilor şi subunităţilor proprii. Regulamentele prevedeau ca poziţiile respective să fie actualizate permanent de către echipele de stat major, pe timpul derulării operaţiei. Una din primele probleme de rezolvat înaintea elaborării Hotărârii era stabilirea structurii Conducerii în care sunt stabilite fluxurile de transmitere a ordinelor, dispoziţiilor şi informaţiilor, în mod obligatoriu în formă secretizată, pe cale ierarhică şi în concordanță doar prin mijloacele de telecomunicaţii de tip militar, existente în înzestrare.
   Orice om cu puţină experienţă în domeniu îşi dă seama că sediul Comitetului Central nu asigura condiţiile minime exercitării atribuţiilor de comandă. Cu ocazia transmisiei aşa-zisei revoluţii în direct n-am văzut decât un general de operetă, fără stat major, dotat cu un simplu telefon şi care teoretic avea sub comanda sa: 4 armate de arme întrunite ca forţe terestre, 2 mari unităţi de Apărare AA, 2 divizii de aviaţie cu peste 20 de baze aeriene, 2 divizii de marină militară, una la litoral şi cealaltă de-a lungul fluviului Dunărea. Aşadar, piesa de teatru jucată în sediul CC de către generalul-maior Ştefan Guşe, șeful Marelui Stat Major, în noaptea de 22/23.12.1989, n-are nimic comun cu arta militară şi nu poate fi numită conducere militară.

În vara anului 1988, armata a 2-a română a organizat şi executat o aplicație demonstrativă de forţare a cursului fluviului Dunărea cu efectivele unei divizii mecanizate la Stelnica (lângă Feteşti). Circa 250 de TAB-uri şi MLI-uri au traversat fluviul Dunărea prin 4 sectoare de forţare amenajate genistic, susţinute cu foc de un divizion de nave blindate, 1 batalion de paraşutişti a fost lansat din avioane în spatele ”inamicului” pentru învăluirea dispozitivului advers, 3 escadrile de elicoptere au executat sprijin cu foc şi transportul unui batalion de desant aerian, 2 escadrile de aviaţie vânătoare au acoperit aerian zona operaţiilor, angajând lupta aeriană cu ”inamicul”. Pontonierii au asamblat contra-cronometru 2 poduri de pontoane peste fluviu, 1 regiment de tancuri şi alte categorii de tehnică grea, fiind transportate cu portiţe (un fel de bacuri).
Pentru comparaţie, după 1990, nici o aplicaţie n-a mai depăşit eşalonul companie, iar forţări de cursuri de apă nu au mai avut loc, toate unităţile de pontonieri fiind desfiinţate, portiţele fiind „împrumutate” de generalul Eugen Bădălan omului de afaceri Tărâţă Culiţă pentru exploataţia sa agricolă din balta Brăilei.
Prin urmare, în decembrie 1989 nu a fost vorba despre înfruntarea unui inamic, superior pregătit în guerilă urbană şi dispunând de mijloace performante de diversiune radio-electronică, aşa cum se afirmă. Pentru că în acei ani, trupele româneşti erau bine organizate, înzestrate şi pregătite pentru a respinge o agresiune externă. Însă erau total descoperite în cazul trădării lor, comise cu cinism, de o mulţime de oameni, de mult angajaţi în obţinerea victoriei împotriva României în războiul secret, colonei şi generali, numiţi să le conducă în luptă".

Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului, domnul Valentin Vasilescu, postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.



duminică, 9 octombrie 2011

Revoluţionarul Nicolae Samson din Brasov s-a spânzurat

Interviu cu Nicolae Samson despre evenimentele petrecute în 1989 la Braşov
Revoluţionarul Nicolae Samson, fost vicepreşedinte al Asociaţiei „Braşov Decembrie 1989", a fost găsit spânzurat.
Ionel Milea, unul dintre prietenii lui Nicolae Samson, crede că gestul acestuia a fost determinat atât de problemele sale de sănătate, cât şi de presiunile făcute asupra revoluţionarilor. „Este un gest nefiresc. El trebuia să dea o declaraţie la Parchet şi nu s-a prezentat. Cred că presiunile astea create asupra adevăraţilor revoluţionari ar putea să îi determine şi pe alţii la asemenea gesturi necugetate. Este nefiresc, dar Samson intrase într-o depresie. Avea probleme cu diabetul, trebuia să se oprereze şi la inimă şi a apărut şi acest scandal“, ne-a declarat Ionel Milea.
Potrivit site-ului newsbv.ro, revoluţionarul ar fi trebuit să se prezinte, ieri, în faţa procurorilor, pentru a da declaraţii în dosarul falşilor revoluţionari din Braşov. Samson a fost găsit într-o hală dezafectată de lângă discoteca Hacienda şi a fost recunoscut de către fiul său.
Polițiștii au identificat cadavrul brașoveanului în vârstă de 57 ani, care a fost găsit spânzurat de un stâlp de susținere din hală. „Cadavrul, care nu prezenta urme vizibile de violență pe cap, trunchi și membre, cu exceptia şanţului de spânzurare din jurul gâtului,a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul", a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.

marți, 30 martie 2010

COMUNICAT

Grupul de Dialog al Revoluţionarilor din Decembrie 1989

Zilele trecute, la initiaţiva unui Grup de Dialog, reprezentând 16 organizaţii din Bucureşti, a avut loc intrunirea extraordinară ,a Colegiului Naţional al Revoluţionarilor (organ consultativ al S.S.P.R.)
La această întrunire au fost invitaţi : senatorul PNL Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, şi Secretarul general al S.S.P.R, dl.Nicolaescu Adrian- PDL. Acesta din urmă nu a fost prezent, fiind reprezentat de dna.Sabău Lucia consilier juridic la S.S.P.R.
Au fost prezenţi in sală preşedinti sau vicepreşedinţi reprezentând 34 de asociaţii din Banat,Moldova,Oltenia,Transilvania,Dobrogea si Bucureşti.
Ordinea de zi a fost prezentată de dl.Ion Iofciu,care a fost desemnat de către Grupul de Dialog, moderator al acestei întâlniri.
In preambul, moderatorul a amintit succesiunea de evenimente de-a lungul ultimilor luni, a declaraţiilor halucinante în privinţa Revoluţiei din Decembrie 1989,precum şi a unei campanii ostile a mass-media.S-au relatat declaraţiile abuzive ale unor impostori care vorbesc in numele revoluţionarilor autentici, si care aruncă astfel, o umbră asupra imaginii democraţiei si idealurilor Revoluţiei din Decembrie 1989,precum şi despre şantajul şi actele provocatoare în privinţa dosarului nr.97/P/1990.
Discuţiile au fost animate, reprezentanţii asociaţiilor punând intrebări si cerând lămuriri, celor 2 invitaţi. Dialogul s-a purtat in legatură cu situaţia dosarelor care nu au accesat în Comisia tehnică,a certificatelor blocate precum şi a adeverinţelor care nu au fost tipărite.
In finalul întâlnirii s-a dat citire unei MOŢIUNI care a fost adoptată cu majoritate de voturi. De-asemeni a fost votată Delegaţia Consiliului Naţional al Revoluţionarilor,care va avea in componenţa 7 membri, iar ca şef a fost ales dl. Ion Iofciu.

MOŢIUNE
adoptată de Colegiul Naţional al Revoluţionaţilor la intrunirea
extraordinară de la Bucureşti


S-au împlinit 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, şi multe întrebări au rămas fără răspuns.Romania este ţara unde justiţia are cea mai scăzută cotă de încredere; dosarul ‘’Revoluţiei’’ a fost muşamalizat iar anchetele tergiversate de către Parchet ; clasa politica este dominată de persoane din fosta nomenklatura a PCR şi din fosta securitate, infiltrate în economia şi administraţia ţării. Legea 341/2004 avea stabilit iniţial un termen de 6 luni pentru preschimbarea certificatelor,timp în care cei interesaţi puteau să-şi depună dosarele prin care să dovedească cu probe, că au avut cu adevărat merite în revoluţie. Problema preschimbării se lungeşte la 5 ani şi 10 luni, iar avalanşa de prorogări face ca verificarea finală sa fie amânată,iar infracţiunile săvârşite în problema certificatelor să se prescrie.
Cine are nevoie de aceste prorogări de termene ? Bineînţeles că impostorii care trebuie să-şi fabrice declaraţii şi probe false,pentru a-şi lua certificatele.
Ca urmare a situaţiei existente şi a dificultăţilor prin care trecem, propunem spre adoptare urmatoarea moţiune:

1.Blocarea prorogării Legii nr.341/ 12 iulie 2004 modificată şi republicată ,şi sesizarea Curţii Constituţionale, în privinţa neconstituţionalităţii modificărilor efectuate, şi a prorogării de termene la nesfârşit.
2.Ne exprimăm nedumerirea ca S.S.P.R menţine într-o funcţie publică,o persoană împotriva căruia a fost deschisă acţiune juridică,iar CNSAS i-a stabilit calitatea de colaborator al Securităţii 3.Consiliul Naţional al Revoluţionarilor sa aibă un real rol consultativ, conform L 341/2004, şi să nu mai fie ignorat şi tratat cu indiferenţă.
Situaţia financiară de la Fondul Libertatea este o dovadă apolitizării excesive a SSPR,şi a lipsei de transparenţa decizională.
4.Cerem un răspuns oficial Guvernului Romaniei şi Procurorului General Codruţa Kovesi,cu privire la faptul că :
•de câteva luni asistăm la un circ mediatic, cu şi despre documentele din dosarele Revoluţiei , privitoare la fapte, oameni si intâmplări.
•impostori ai Revoluţiei împreuna cu fostul Procuror general adj.al Parchetului Militar, (autor al rechizitoriului nesemnat de la Târgovişte, continuatorul muncii lui Joarză de mătrăşire a dosarului Revoluţiei, demis din funcţie pentru tergiversarea anchetelor) expun public aceste documente, aruncând în derizoriu întregul probatoriu
5. Delegaţia Consiliului Naţional al Revoluţionarilor care va merge la întâlnirile de la Preşedenţie,Guvern şi Parlamentul României, va prezenta informări asupra discuţiilor si măsurilor convenite.
Bucureşti – 19.03.2010