Arhivă blog

Se afișează postările cu eticheta gds. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gds. Afișați toate postările

duminică, 24 iunie 2012

Un "exit" pentru Patapievici. Cultura românească trebuie curăţată




Dorin Tudoran, un intelectual cu ceva mai multe carti decat HR Patapievici si, spre deosebire de acesta din urma, cu o reala disidenta la activ, face o observatie de mare bun simt in articolul sau “Politizarea instituțiilor: lupi și mielușei“. Tudoran atrage atentia ca, in urma cu aproape 8 (opt) ani (nu-i erau de ajuns?!), cand Patapievici a fost numit la ICR – prin prostirea lui Basescu de catre rectorianul Plesu, inainte ca acesta sa primeasca un mare sut in dos de la Cotroceni (prietenii stiu cum si de ce) -, fostul presedinte al Institutului, academicianul Augustin Buzura, a aflat de la televizor ca a fost inlocuit.
Dorin Tudoran: “Când, în ianuarie 2005, președintele Institutului Cultural Român (ICR) afla din oraș că a fost destituit și era chemat la Cotroceni să dea nas în nas cu înlocuitorul său, acesta din urmă, dl Horia-Roman Patapievici, nu vedea nici un motiv de jenă că devenea instrumentul unui act de politizare. Astăzi, când Guvernul pregătește trecerea ICR din subordinea președintelui României sub controlul Parlamentului, dl Patapievici organizează o conferință de presă în care acuză vehement politizarea. Dacă ar fi vorba de o persoană oarecare, acest semn de inconsistență morală m-ar lăsa rece.”


Mineriada GDS-ista declansata astazi de Patapievici si ai lui nu este cu nimic mai prejos decat mineriada FSN-ista a lui Iliescu si ai lui, din anii ’90. In fond, ce-l deranja pe Iliescu? Ca o droaie de “golani” si “legionari” strigau ca tampitii “Jos Iliescu”! Pai aceiasi “golani” si “legionari” de ieri, ajunsi intre timp jurnalisti, scriitori, artisti si istorici, striga de vreo opt ani la Basescu sa-l demita pe patibularul de la ICR. Dupa scandalurile cu “turnatorii de la academia de vara”, falusurile erecte ale lui Iuda si satanismele expuse in Germania, anusurile lui Perjosvchi si alte falusuri blegite si vagine imprastiate pe peretii de la New York, ca “reprezentative pentru arta romaneasca”, i-am adresat chiar si o Petitie lui Basescu: Pentru demiterea lui Patapievici (cititi-o mai jos). Mare pacat ca n-a facut-o. Cat a distrus din fondul cultural romanesc aceasta gasca otravitoare, condusa de mutantul Pataplesu, si din istoriografia reala a tarii, daca il adaugam si pe zombiul Tismaneanu, nu stiu in cate generatii se va mai repara. Daca Iliescu a pastorit doar niste jefuitori ai bogatiilor tarii, protejatii si limbistii de serviciu ai lui Basescu – altfel profitori ai tuturor regimurilor, de la Pauker incoace – au atacat insasi fiinta nationala, cu repercusiuni mult mai grave decat recuperarea unor valori materiale (pentru ca altii sa le fure din nou).
(Intr-o paranteza, am totusi o intrebare pentru Basescu: cum se simte azi, cand Mungioaica, aparatoarea de serviciu/i a protejatului sau Patapievici si tovarasa tuturor “civililor” din PDL – procuroarea comunista Macovei, propagandistul UTC Preda si jurnalistul comunist Ungureanu -, este aceeasi care afirma despre fiica sa, Elena Basescu, ca este “o beizadea”, il punea pe baiatul de mingi al lui Tismaneanu, catelusul Tapalaga, sa spuna despre EBA ca este sora mai mica a lui Nicu Ceausescu si “o martoaga chioara” iar ea scria, negru pe alb: “Eu sunt convinsa ca electoratul din Romania e inteligent si ca nu o va vota pe dra Basescu, pentru ca prezenta ei in Parlamentul European ar distruge si bruma de credibilitate pe care o mai are trupa PDL si Romania in general. Dar nu e sigur ca partidul, temator de tata-sau, va fi la fel de destept ca poporul si nu ii va concesiona cate zece voturi pe circumscriptie, conform indicatiilor deja distribuite, autoadministrandu-si lovitura finala“? Cand brigazile rosii ale GDS vor da ele “lovitura finala” PDL ghici ciuperca otravitoare cine o va inlocui pe EBA la PE, ca sa intregeasca grupul “celor trei gretze” sorosiste, Macovei-Weber-Mungiu?)
Dar de ce zic ca este o mineriada? In primul rand o precizare: Grupul de Dialog Social, din care fac parte Plesu, Liiceanu si Patapievici, nu a fost atins decat poate cu o floare de mineri, sediul GDS fiind pazit de acestia impreuna cu Armata, la ordinele lui Brucan. Eu, care am fost in lagarul de la Magurele, n-am vazut pe-acolo nici un “intelectual” din oralistii lui Patapievici de ieri si de azi. Acum, ca si in 1990, trupele care au venit sa dea in cap studentilor “golani” si “legionari” erau constituite din: naivi – tampiti adusi cu arcanul pentru “salvarea domnului Iliescu”, oportunisti – sefuti care beneficiasera deja de avantajele FSN si voiau sa fie remarcati de “tovarasii de la centru”, agenti ai serviciilor speciale rasaritene si ticalosi – criminali nenorociti ca Miron Cozma, acum in varianta pseudo-feminina – pseudo-masculina, recte Alina Tatiana Mungiu Pipidi. La aceste categorii, astazi se mai adauga verosii, listacii ICR, privilegiatii gastii clientelare timp de aproape opt ani, beneficiari de fonduri peste fonduri si excursii peste excursii in jurul lumii, ca sa nu mai vorbesc de “specialii” Cartarescu si Plesu, publicati in cat mai multe limbi posibile.Toti acestia fac “front comun” in jurul lui Patapievici, precum Nastase si ai lui faceau pe treptele Tribunalului pentru devalizatorul Bivolaru. Singura diferenta: Patapievici este devalizator al culturii romane, un bun mult mai de pret decat sutele de milioanele jefuite din averea nationala de Bivolaru si fostul FSN. Desigur, stim ca toti o sa plateasca, candva, cu varf si indesat. Si mai este o parte buna, pe langa aceasta: lista acestei Adriana Nastase cu fusta, am numit-o pe aceeasi Alina Tatiana Mungiu Pipidi, de “salvatori ai domnului Patapievici”, ne releva, pe gratis, Reteaua antiromanesca care activeaza, nestingerita as putea spune, in Romania re-ocupata, cu toti agentii si pacalicii ei.
Inainte insa de a prezenta Modus Operandi-ul ei, dupa cum a fost expus in timpul scandalului precedent, de care pomeneam mai sus, de analistul militar Valerian Stan, fost membru al CADA si al Aliantei Civice si sef al corpului de control al Primului Ministru, o sa mai amintesc, pentru nestiutori, cat se poate de la scurt, cine este Patapievici:
Horia Roman Patapievici, de profesie fizician, fiul unui agent NKVD-ist – Dionis Patapievici a activat impotriva Romaniei in Bucovina ocupata de URSS, a fost traducator al Armatei Rosii in Viena ocupata de rusi, devenind nomenklaturist comunist, ca inalt functionar la BNR si reprezentat al RSR la CAER, urmarit de UM 0110 anti-KGB ca agent sovietic -, si-a falsificat biografia in fata sotilor Ierunca-Lovinescu, afirmand ca tatal sau a fost detinut politic anticomunist si a murit fara a apuca sa-i spuna din suferintele pe care le-a indurat in temnitele comuniste – conform Jurnalului Monicai Lovinescu.
Personajul a fost lansat in spatiul public in acelasi timp cu Mihai Razvan Ungureanu printr-o operatiune coordonata de conspiratorul KGB Virgil Magureanu, dupa cum rememoreaza ofiteri de rang inalt ai SRI. Vicepresedintele Comisiei de control a SRI din Parlamentul Romaniei, deputatul Ion Stan, pune un semn de egalitate intre cei doi, din punct de vedere informativ.Ca membru al CNSAS a acoperit informatori ai Securitatii din GDS, incalcand Legea, dupa cum s-a deconspirat singur, din prostie. Apoi a primit cadou de la domnul mogul Sorin Ovidiu Vintu o limuzina Volvo ultimul tip, dupa cum a dezvaluit Agentia Nationala de Integritate. A dat in judecata un mare artist roman anticomunist, pe Eugen Mihaeascu, pentru ca acesta a atras atentia Primului Ministru si Parlamentului asupra Jafului de la ICR, impreuna cu un ziarist de la ZIUA, Evident, cu tot cu Valeriu Stoica ca avocat, Patalesu a pierdut procesul cu brio. Eugen Mihaescu a aratat si faptul ca Patapievici, conform Cartii sale de Munca, a fost platit si de CNSAS si de ICR, in acelasi timp!
Patapievici l-a injurat pe Eminescu (altfel nu se putea, “n-asa?”, vorba lui Brucan!), pe aceeasi linie cu extremistii maghiari si ciracii lui Plesu. Cu un cost al proiectului de 7 milioane de euro (din banii “patibularilor de romani”) a tiparit albumul “Romania Medievala”, in care spatiul romanesc carpato-danubiano-pontic este prezentat conform tezelor revizioniste ungare drept un desert cu „un mozaic de civilizatii, intr-un teritoriu al nimanui”. Peste 1200 de romani, printre care se numara istorici, scriitori, jurnalisti, profesori, oameni de cultura s.a., au semnat o Petitie Online pentru Apararea Istoriei Romaniei solicitand blocarea acestui proiect anti-national, act care ar fi trebuit sa preocupe atat SRI si SIE cat si sa intre de urgenta in atentia Presedintiei Romaniei, sub egida careia s-a comis falsul grosolan. Nu s-a intamplat. Cu alte 2 milioane de euro din pensiile si alocatiile taiate ale romanilor, ICR-ul a hotarat sa restaureze un bun al Rusiei imperiale de la Chisinau– “Zemstva Guberniei Basarabia” pentru a infiinta o filiala “moldoveneasca” a Colegiului Noua Europa, totodata oferind burse, tot la Chisinau, unor agenti anti-romani care au sabotat predarea Istoria Romanilor pentru copiii basarabeni – Vedeti Raport Deschis catre Presedintele Romaniei si Directorul SRI: ICR inseamna, de fapt, Institutul Cultural Rus?
Acelasi personaj are in subordine o fosta agenta a DIE, pe numele ei Catrinel Plesu, nimeni alta decat sotia “disidentului” Andrei Plesu. Pe langa porcariile cu arta pornografica a artistilor sai homosexuali, Patapievici a provocat si un alt scandal international, la revolta laureatei premiului Nobel Herta Muller, dupa ce a trimis ca reprezentanti ai Romaniei la o Academie de vara din Germania doi cunoscuti turnatori ai Securitatii si impostori ai lumii stiintifice, Andrei-Corbea Hoisie (membru al retelei codate de Securitate CAMELEONII) si Sorin Antohi, care pe deasupra era si “doctor” inchipuit. Peste ani urma sa preia din experienta “stiintifica” de farsor penal a lui Antohi si avea sa se prezinte el insusi ca “doctor” pentru a beneficia de o bursa post-doctorala (Mellon Fellowship) la Institutul de Studii Avansate din Berlin (Wissenschaftskolleg zu Berlin) si o distinctie de “Doctor Honoris Causa”, fara nici un merit, oferita de prepusii sai din Universitatea de Vest.
Desigur, ar mai fi multe de spus despre asasinul platit al culturii romanesti. Dar scarba ma face sa ma opresc aici. Nu inainte de a-i intreba pe unii din intelectualii-mineri de azi: acesta este omul care va reprezinta? Atunci sa vi-l bagati in cur!, ca sa il citez pe distinsul “filosof”, considerand ca in acest citat si-a schitat portretul lui si al marelui lui Institut Cultural Rus: “Radiografia mea si a ICR este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”.
„Boierii minţii” şi sistemul clientelarSub mandatul d-lui Patapievici, în jurul ICR s-a format o reţea clientelară care pare că a copiat la indigo modelele cele mai detestabile din politica autohtonă. D-l Patapievici şi clienţii ICR sunt pe cale să ajungă în cultura „bugetară” ce au fost şi încă mai sunt în politică Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Miki Şpagă şi toată clientela lor şi a partidului lor. Fără să fie conştienţi de urmarea gesturilor lor, cei care de aproape trei săptămâni au sărit în apărarea d-lui Patapievici şi a echipei sale au desenat o hartă foarte sugestivă a oamenilor şi intereselor care de patru ani încoace parazitează cu consecinţe foarte grave Institutul Cultural Român. Extrem de interesant – dar şi de grăitor – mi se pare faptul că oamenii în cauză aparţin practic fără excepţie Grupului pentru Dialog Social al d-lor Liiceanu şi Patapievici şi/sau grupului de foşti agenţi ai propagandei comuniste („noua stângă”) din presa „studenţească” – revistele” „Viaţa studenţească”, “Echinox“, „Opinia studenţească” şi „Dialog”, publicaţii de multe ori mai eficace decât presa centrală în îndoctrinarea „tinerei generaţii”. Parte dintre ei – unii dovediţi deja iar alţii suspectaţi doar că au fost şi agenţi ai poliţiei politice comuniste – au devenit după 1990 membri ai GDS.Concret, printre cei care în săptămânile din urmă i-au atacat pe criticii ICR şi care au făcut zid în jurul echipei d-lui Patapievici – după ce în ultimii patru ani au beneficiat cel mai adesea clientelar de tot felul de stipendii din banii publici gestionaţi de Institut – s-au numărat:- Gabriel Liiceanu, membru al GDS, fost membru, numit discreţionar, în Consiliul de Conducere al ICR: editura sa, „Humanitas”, a beneficiat de un tratament de departe cel mai favorizant în raport cu celelalte edituri (editura sa a tipărit şase din cele opt volume de până acum ale lui H-R Patapievici); în apărarea ICR, Liiceanu a scris, între multe altele, despre Patapievici: „Pentru ceea ce a realizat în anii din urmă Institutul Cultural, românii ar trebui să-l hrănească pe Horia Patapievici în Pritaneu.”, iar despre criticii Institutului: „mistificatori”, „slujnicarii lui Ceauşescu” ş.cl.)- Andrei Pleşu, membru al GDS, membru al Consiliului de Conducere al ICR (soţia, director al Centrului de Carte al ICR); presa şi fostul director al ICR Paris au documentat tratamentul permanent privilegiat din partea ICR în publicarea propriilor scrieri (teza sa de doctorat – sic! – din 1977) şi în voiajele nesfârşite pe mai întregul mapamond- Vladimir Tismăneanu, membru al GDS, ani la rând propagandist prolific în publicaţiile comunist-studenţeşti; a fost şi este beneficiarul mai multor finanţări generoase din banii ICR pentru promovarea, în Europa (la Paris, unde directoare a ICR este Magda Cârneci, membră a GDS) şi Statele Unite, a Raportului său de „condamnare a comunismului din România”; a apărat ICR în scandalul implicării foştilor lui colegi Sorin Antohi şi Andrei-Corbea Hoişie în programele sale; cu nuanţe ale argumentării prea puţin convingătoare, i-a apărat de asemenea şi pe cei doi foşti agenţi ai Securităţii; l-a atacat foarte dur în schimb pe ziaristul care se dovedise cel mai eficace în critica făcută ICR pentru colaborarea cu cei doi, numindu-l, între altele, „respingătoar personaj de subterană”- Traian Ungureanu, comentator al revistei GDS, „22”, fost şi el ziarist în presa studenţească de propagandă, publicînd inclusiv texte favorabile regimului şi ideologiei comuniste; a beneficiat de finanţări repetate din banii ICR (între altele, a fost de două ori invitatul ICR New York iar „conferinţele” sale, extrem de politizate, i-au scandalizat pur şi simplu pe participanţi, membri ai comunităţii româneşti locale); a apărat cu exaltare ICR şi a insultat comunitatea românească new-yorkeză – „inadaptaţi care se exprimă prin golănii tricolore”, „grup de mitocani” etc etc- Ioan T. Morar, fost ziarist în presa studenţească de propagandă, unde a publicat inclusiv texte favorabile regimului şi ideologiei comuniste; de vreun an sau doi romancier celebru, a fost finanţat prin ICR New York ca să-şi „lanseze” în Statele Unite, împreună cu Mircea Mihăieş, vicepreşedinte ICR, aşa zisul roman „Lindefeld”, scos la editura „Polirom” a lui Silviu Lupescu; a apărat şi el necondiţionat ICR şi a insultat comunitatea românescă din New York – „golanii de la New York”, „echipă de zgomote”, „spioni ai serviciilor româneşti sau ai altor servicii” etc- marele scriitor Ioan Groşan (ruşine cui n-a auzit nici de el!), ca şi ceilalţi, „publicist” mulţi ani la rând în presa de propagandă comunistă s-a numărat de asemenea printre avocaţii ICR – şi bineînţeles tot ca beneficiar şi el, după aceleaşi criterii foarte neclare, al generozităţii echipei Institutului-

Dan Perjovschi, membru al GDS, a beneficiat (asemeni soţiei) de foarte multe şi consistente finanţări clientelare; în apărarea necondiţionată a conducerii ICR, i-a caracterizat pe ziariştii de la New York Magazin”, cu nişte sintagme inepte intrinsec, drept “naţional-comunişti”, “legionaroizi-securişti”, “aceeaşi mână care l-a ucis şi pe Ioan Petru Culianu

Cristian Mungiu a fost mobilizat şi el în apărarea echipei de la conducerea ICR. Nu putea fi uitată recunoştinţa pe care regizorul ieşean o datora d-lui Patapievici pentru că pe banii Institutului, pe sume foarte mari din banii Institutului, îi fusese „promovat” nu demult, în Statele Unite, filmul „432”. Achitîndu-se cu brio de misia la care a fost chemat, tânărul regizor se prea poate să-şi fi plătit datoriile inclusiv faţă de distinsa sa soră, d-na Alina Mungiu-Pippidi – înainte de 1990 a ocupat şi ea poziţii cheie în presa comunist-studenţească iar după din întâmplare colegă la GDS cu d-nii Patapievici, Liiceanu, Pleşu, Tismăneanu, Ungureanu, Perjovschi şi ceilalţi, şi tot din întâmplare membră şi a Consiliului de Conducere al ICR (numită bineînţeles tot de d-l Patapievici însuşi). Imparţial ca Dealul Copoului, Cristian Mungiu le-a zis-o de la obraz celor care şi-au permis să-i critice pe mărinimoşii săi finanţatori: „Propagă mistificări şi calomnii fără nici un fel de scrupule, de dragul scandalului”.Bineînţeles că în apărarea d-lor Patapievici şi Mihăieş au sărit chiar şi ei înşişi. Primul de o manieră care măcar a sugerat grija de a-şi salva statutul intelectual şi oficial, în timp ce al doilea, în nota obişnuită, patentată de Vadim Tudor – „ziarişti aserviţi”, „imbecili” şamd. Şi bineînţeles că revista „22”, „organul de presă” al GDS, a fost şi ea la datorie, în frunte cu redactorul şef Rodica Palade. Şi bineînţeles că e un mare naiv cel care crede că lucrul acesta nu a fost făcut, aşa cum noi ştim sigur că a fost făcut, în contul unor mari obligaţii de genul celor despre care am vorbit.În sfârşit, două cuvinte ar merita spuse şi despre tratamentul cu totul privilegiat pe care ICR l-a rezervat în toţi aceşti ani şi editurii „Polirom” de la Iaşi a lui Silviu Lupescu – personaj care de asemenea înainte de 1989 a deţinut funcţii cheie în conducerea publicaţiilor „studenţeşti” de propagandă comunistă, iar după a devenit membru al GDS şi – iarăşi pură întâmplare – şi membru al Consiliului de Conducere al ICR (dintre cei numiţi de asemenea de d-l Patapievici).Cam asta ar fi, deci. Acum sigur că, ştiind şi eu bine cam ce şi cum s-a întâmplat în România ultimilor douăzeci de ani, prea mari speranţe nu-mi fac că în cele din urmă lucrurile vor fi puse în ordine. Costurile gestionării corupte, netransparente şi arbitrare a instituţiilor publice sunt cel mai adesea de natură materială şi financiară. În cazul unei instituţii precum ICR, însă, consecinţele sunt infinit mai serioase. Ele înseamnă nu numai delapidarea banului public, ci şi, mult mai grav, pervertirea competiţiei valorilor culturale. Ceea ce, pentru destinul în istorie al oricărei naţiuni, reprezintă răul maxim. Iar argumentul acesta mi se pare suficient pentru cei care ar fi tentaţi să se consoleze şi în faţa acestui scandal cu gândul că România e oricum ţara în care totul e posibil şi nimic nu are consecinţe.P.S. În primăvara aceasta, cineva de la Curtea de Conturi care confunda ceva prin CV-ul meu mi-a spus: „Domnule, dacă aţi şti la ce se pretează, la ICR, colegii dvs de la GDS, v-aţi lua cu mâinile de cap”. Norocul meu e că nu ştiu.


miercuri, 31 august 2011

NICOLAE MAVRODIN din Constanţa avea 16 ani la Revoluţie !

"Legendarul" Mavrodin dand piept cu legea
Lista luptatorilor in revolutie „remarcati prin fapte deosebite”, publicata de SSPR In Monitorul Oficial nr. 467 bis din 7 iulie 2010,se refera la cei care au obtinut preschimbarea certificatelor conform legii 341/2004.
 
8634- LRMM- 00726 -MAVRODIN NICOLAE –DUMITRU, ELENA- CONSTANTA,26.09.1973 

Preschimbarea certificatului s-a facut in 2009,presedintele CPRD fiind senatorul liberal Raymond Luca,iar Secretar de Stat la SSPR,psd-istul Emil Cutean.Eroul nostru declara că a fost cel mai tânăr dintre revoluţionari,avand 16 ani când a pus steagul României pe sediul Securităţii din Constanţa(sic).

"Am coborât în beciul Securităţii şi am eliberat de acolo şase deţinuţi politici. Am carnet de revoluţionar, dar mă gândesc să îl rup, deşi nu ştiu dacă e bine. Dar aş renunţa la drepturile mele de revoluţionar pentru că nu sunt mulţumit de ceea ce se întâmplă în ţara asta", declara  revolutionarul-erou Mavrodin cu ceva timp in urma.

La 22 de ani care au trecut de atunci,constat ca Revolutia din decembrie 1989  “a nascut”  o generatie de copii-luptatori mai ceva decat  Jihadul islamic!

Constanteanul Mavrodin,“simbolul “ revolutiei   din decembrie 1989(asa cum ii place sa-si spuna), curajosul lesinat pe faleza Cazinoului,cand l-au “umflat” jandarmii, s-a autointitulat presedintele Fundatiei Nationale pentru Tineret. Printre membrii “marcanti” ii gasim pe fostii  parlamentari PSD:Raj Tunaru (presedinte de onoare),Dorin Lazar Maior,Vasile Duta si Traian Rece,  toti anchetati si  condamnati de instantele judecatoresti de-a lungul timpului, pentru diferite infractiuni. Iata cum se regasesc si actioneaza” marile spirite” ale vremurilor noastre  pe care le traim!
Fundaţia Naţională pentru Tineret condusă de Mavrodin s-a înfiinţat prin Legea nr.146/2002, ca urmaşă a Asociaţiei Tinerilor Revoluţionari, constituită în anul 1994. Până în anul 2002, când s-a emis aceasta lege, se stabilise ca tot ceea ce a aparţinut UTC-ului să revină unei singure fundaţii, şi anume, Fundaţia Naţională pentru Tineret, care reunea toate structurile asociative de tineret din Romania. Din punct de vedere legal, Fundaţia Naţională pentru Tineret devenise, atunci, succesoare de drept a patrimoniului CC al UTC şi avea reprezentare nationala. 
Ce “tun”au dat “tinerii constanteni” condusi de “luptatorul remarcat pentru fapte deosebite” Nicolae Mavrodin.
Prin OU 26/2000, emisă de Executiv, tinerii de la Pontus Euxinus,avandu-l in frunte pe “abilul”Mavrodin,(pe atunci, erau membrii a unei asociaţii de revoluţionari) s-au mişcat fulgerator şi au înregistrat oficial titulatura de Fundaţia Naţională pentru Tineret ca persoană juridică.

 Mult mai târziu, în baza Legii nr. 350/2006 s-a consfinţit  mai clar existenţa acestei Fundaţii si mai ales a patrimoniului acesteia, care era constituit din imobile(construcţii şi terenuri) fonduri băneşti şi alte active aparţinând fostei gospodarii a UTC. Presa a relatat in trecut ,că Mavrodin ar fi beneficiat de la BCR, de fondurile UTC, aflate în trei conturi, în unul dintre ele aflându-se 1,8 miliarde de lei vechi. Deputatul PRM ( la cea vreme) Lia Olguta Vasilescu i-a acuzat pe cei de la fundatia condusa de Mavrodin ca si-au insusit pe nedrept o parte din fondurile UTC, aflate in administratia BCR: "Domnul N. Mavrodin a solicitat si a obtinut din partea BCR Bucuresti depozitarea fondurilor banesti care au apartinut, anterior anului 1990, fostului Comitet Central al Uniunii Tineretului Comunist, transferarea acestor fonduri in contul organizatiei sale".
 Prin OUG 105/2006 în conformitate cu legea amintita, se stabilea şi locaţia de desfăşurare a activităţii Fundaţiei, Calea Victoriei nr.120, sector 2, Bucureşti  printr-o hotărâre luată de Judecătoria sectorului 2. Aceasta cladire, atit de disputata, s-a aflat insa dintotdeauna in proprietatea Ministerului Culturii, UTC neavind decit drept de folosinta asupra ei. Printr-un document din 1981, imobilul a trecut din administrarea Muzeului Satului in administrarea CC al UTC, care l-a folosit pina in decembrie 1989. In 1990, Consiliul Frontului Salvarii Nationale, la cererea lui Gabriel Liiceanu si a lui Alin Teodorescu, a aprobat darea in folosinta a acestui spatiu catre GDS. Astfel, Muzeul Satului, subordonat Ministerului Culturii, in calitate de proprietar al imobilului, a semnat un contract de inchiriere cu GDS, care a fost reinnoit de mai multe ori.
Tot in 2006, s-a înfiinţat şi Consiliul Naţional al Tineretului care aduna reprezentanţii fundaţiilor pentru tineret judeţene. Nume precum : Iulian Dascălu şi Valeriu Mataca erau cunoscute,si toti stiau ca sunt ”locotenentii” lui  Mavrodin. In acea perioada,  Mavrodin  Nicolae cheltuia banii din fondurile fostei UTC pe excursii costisitoare, maşini scumpe si petreceri simandicoase.   
  Vreo 3 ani, Nicolae Mavrodin a dispărut cu o buna parte din bani, o sumă aproximata de fosti membri ai Fundatiei, la vreo 2 milioane de dolari USA. Dupa disparitia subita a “eroului” nostru, Fundatia a adunat la nivel national datorii imense. Conform declaratiilor facute unui ziar local,fostul secretar general al Fundatiei, Segher Adrian declara: „Respectivul Nicolae Mavrodin nu a făcut ceva concret pentru tineret.. Niciun obiectiv principal al Fundaţiei nu cred că a reuşit să-l atingă vreodată. Cele câteva mici programe, cursuri pe care le organiza ca activităţi sociale nu erau suficiente şi reprezentative pentru Fundaţie. Nu ştiu de unde proveneau donaţiile şi sponsorizările care ajungeau la Fundaţie şi ce făcea de fapt cu acei bani. Totul era contabilizat de el şi nu aveam acces la acte, la chitanţe. Doar contabilul şi avocaţii ştiau de ele. În momentul în care mi-am dat seama că obiectivele Fundaţiei nu erau nici pe departe atinse am renunţat să mai fac parte din Fundaţie. În tot acest timp am lucrat ca voluntar. Nu mă plăteau pentru ceea ce făceam. Ceilalţi colegi ai mei aveau contract de muncă. Dar ele erau doar pe hârtie pentru că, în fond, nici ei nu cred că erau plătiţi. Nu am avut niciodată pretenţii băneşti. Eu vroiam să fac ceva în a ajuta tineretul, credeam în acest ideal, al prieteniei şi al dreptăţii”. Fostul secretar general mai spunea in continuare:Avea datorii peste tot. Obişnuia să împrumute bani fără  să-i mai dea înapoi. Inclusiv şi eu i-am împrumutat o sumă de bani şi nu mi i-a mai restituit nici în ziua de azi. Nu e un om de cuvânt. Pentru tot ceea ce a făcut, acest om ar trebui închis. În Constanţa, Nicolae Mavrodin este cunoscut ca un om care înşeală, are dosare de cercetare pentru fals, delapidare si înşelăciune”
Din 2010, Fundaţia Naţională pentru Tineret a devenit Fundaţia Europeană pentru Tineret.  Altă Mărie cu aceeaşi pălărie!        Pentru Nicolae Mavrodin,impostorul care traieşte din înşelăciuni şi falsuri  se aude zornăit de ............


duminică, 1 august 2010

Adevăruri stânjenitoare cu/despre A. PLEŞU (1)

Maimuţa când n-are nici o treabă se scarpină în fund până îşi face o bubă (proverb indian).

 Cel care-şi spune A. Pleşu,mâzgălea zilele trecute în Adevărul (ziarul finanţatorului său ) nişte rânduri grosiere,ceva între delaţiune şi o transpiraţie grobiană. Intervenţia pseudo-publicistului era motivată de-Scrisoarea deschisă -adresată Excelenţei sale Mark H. Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, de către 4 ONG-uri, şi înmânată în cadrul unui protest public, oficial,decent şi legal autorizat.
  Faptul că nu a existat nici o referire la personajul nostru curmănos, nu l-a împiedicat să se bage în seamă,ca musca-n lapte(sau în curul vacii;dex’98, expr. a fi inoportun).
  Ne întrebam,cu ce se ocupa acest Pleşu, înainte de a deveni şef în trustul de presă al KazMunaiGaz-Rompetrol , sau premergător desfiinţării publicaţiei „Săptămîna", la 4 ianuarie 1990, împreună cu “marele guru al politicii româneşti”, KGB-istul Silviu Brucan -Saul Bruckner(cel care” a moşit” naşterea în februarie 1990 a Grupului pentru Dialog Social-GDS)!
Conform propriilor declaraţii,doctorul nostru în ale publicisticii, era “lector” în faţa activului Securităţii şi al Ministerului de Interne.
  Detaliile despre colaborarea cu Securitatea există, chiar dacă "filosoful"nostru crede că “profesorul” Măgureanu i-a " incinerat" dosarele la Berevoieşti,iar ce a mai rămas, a edulcorat el in perioada 2000 – 2004(când a fost “uns” membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității-CNSAS).

Antropologul Claude Karnoouh trăieşte de ani buni, simplu şi modest printre noi. A “bătut cu talpa” Maramureşul îmbrăcat neoaş, a fost la naşteri, botezuri şi înmormântări în popor, şi este profesor- invitat al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj. Într-un interviu de anul acesta, el pune un diagnostic dur, atunci când este întrebat, cum vede salvarea României:”Vom ramâne o ţară subdezvoltată, o pradă ideală pentru multinaţionale sau marile corporaţii, cu mâna de lucru extrem de ieftină şi manoperă de calitate, o republică bananieră fără pic de putere şi influenţă externă. Cioclii ei sunt câţiva papagali cu pretenţii de intelectuali, care cântă în struna marilor rechini ai capitalismului şi liberalismului”.                    

  A. Pleşu a fost prima propunere a lui Ion Iliescu pentru fotoliul de ministru al Culturii, în Guvernul FSN( condus de Petre Roman) după lovitura de stat /Revoluţia din Decembrie 1989. Imediat acesta “a trecut la treabă” oferindu-i (cu aprobarea lui Ion Iliescu şi a premierului Petre Roman-fiul lui Walter Ernő Neuländer) întreaga Editură Politică a PCR, care avea cea mai performantă tipografie din România, colegului său Gabriel Liiceanu, un alt”dizident” de la GDS. Nici până astăzi nu se ştie, cum s-a transformat peste noapte, un bun al statului în editura privată Humanitas! Oamenii cu bun-simţ s-au retras din Minister dar pe Pleşu nici măcar sângeroasa Mineriadă din iunie 1990 nu l-a mişcat din funcţie.
  În dimineaţa zilei de 14 iunie,”papagalul intelectual” s-a oprit la redacţia fostului ziar al PCR "Scânteia" (aservit atunci FSN), unde lasă un îndemn la "curăţenie", apărut chiar pe prima pagină a ziarului. Şi uite aşa, Pleşu a mers tot înainte şi tot mai sus,în structurile tuturor guvernelor care au trecut /sau trec peste România.Probabil că mulţi s-au întrebat: cine “îl ţine în braţe” pe ministrul-infractor, care a mers până acolo, încât a plagiat şi titlul cărţii sale de căpătâi!

 Minima Moralia este titlul original al cărţii filosofului Theodor Wiesengrund Adorno(italo-evreu)publicată în anul 1951. Acesta a fost membru al Şcolii de la Frankfurt, unde studiază filosofia, muzicologia şi psihologia, împreună cu Max Horkheimer,H.Marcuse, Walter Benjamin, Jurgen Habermas şi alţii.Această colecţie de aforisme a oferit/sau nu,după razboi, alternative politice şi economice:”viaţa greşită nu poate fi trăită în mod corect” (Es gibt kein richtiges Leben im falschen).
 Ecce homo (exclamaţia atribuită în Evanghelia lui Ioan (19,5) procuratorului roman Pilat din Pont)    
 Iată omul, care ne împroaşcă cu noroi şi emite judecăţi inchizitoriale, arogant şi îmbuibat de bine, lătrăul de serviciu al unor fantome-politruci care încă mai bântuie România!(vom reveni).