Cel care-şi spune A. Pleşu,mâzgălea zilele trecute în Adevărul (ziarul finanţatorului său ) nişte rânduri grosiere,ceva între delaţiune şi o transpiraţie grobiană. Intervenţia pseudo-publicistului era motivată de-Scrisoarea deschisă -adresată Excelenţei sale Mark H. Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, de către 4 ONG-uri, şi înmânată în cadrul unui protest public, oficial,decent şi legal autorizat.
Faptul că nu a existat nici o referire la personajul nostru curmănos, nu l-a împiedicat să se bage în seamă,ca musca-n lapte(sau în curul vacii;dex’98, expr. a fi inoportun).
Ne întrebam,cu ce se ocupa acest Pleşu, înainte de a deveni şef în trustul de presă al KazMunaiGaz-Rompetrol , sau premergător desfiinţării publicaţiei „Săptămîna", la 4 ianuarie 1990, împreună cu “marele guru al politicii româneşti”, KGB-istul Silviu Brucan -Saul Bruckner(cel care” a moşit” naşterea în februarie 1990 a Grupului pentru Dialog Social-GDS)!
Conform propriilor declaraţii,doctorul nostru în ale publicisticii, era “lector” în faţa activului Securităţii şi al Ministerului de Interne.
Detaliile despre colaborarea cu Securitatea există, chiar dacă "filosoful"nostru crede că “profesorul” Măgureanu i-a " incinerat" dosarele la Berevoieşti,iar ce a mai rămas, a edulcorat el in perioada 2000 – 2004(când a fost “uns” membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității-CNSAS).
Antropologul Claude Karnoouh trăieşte de ani buni, simplu şi modest printre noi. A “bătut cu talpa” Maramureşul îmbrăcat neoaş, a fost la naşteri, botezuri şi înmormântări în popor, şi este profesor- invitat al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj. Într-un interviu de anul acesta, el pune un diagnostic dur, atunci când este întrebat, cum vede salvarea României:”Vom ramâne o ţară subdezvoltată, o pradă ideală pentru multinaţionale sau marile corporaţii, cu mâna de lucru extrem de ieftină şi manoperă de calitate, o republică bananieră fără pic de putere şi influenţă externă. Cioclii ei sunt câţiva papagali cu pretenţii de intelectuali, care cântă în struna marilor rechini ai capitalismului şi liberalismului”.
În dimineaţa zilei de 14 iunie,”papagalul intelectual” s-a oprit la redacţia fostului ziar al PCR "Scânteia" (aservit atunci FSN), unde lasă un îndemn la "curăţenie", apărut chiar pe prima pagină a ziarului. Şi uite aşa, Pleşu a mers tot înainte şi tot mai sus,în structurile tuturor guvernelor care au trecut /sau trec peste România.Probabil că mulţi s-au întrebat: cine “îl ţine în braţe” pe ministrul-infractor, care a mers până acolo, încât a plagiat şi titlul cărţii sale de căpătâi!
Minima Moralia este titlul original al cărţii filosofului Theodor Wiesengrund Adorno(italo-evreu)publicată în anul 1951. Acesta a fost membru al Şcolii de la Frankfurt, unde studiază filosofia, muzicologia şi psihologia, împreună cu Max Horkheimer,H.Marcuse, Walter Benjamin, Jurgen Habermas şi alţii.Această colecţie de aforisme a oferit/sau nu,după razboi, alternative politice şi economice:”viaţa greşită nu poate fi trăită în mod corect” (Es gibt kein richtiges Leben im falschen).
Ecce homo (exclamaţia atribuită în Evanghelia lui Ioan (19,5) procuratorului roman Pilat din Pont)
Iată omul, care ne împroaşcă cu noroi şi emite judecăţi inchizitoriale, arogant şi îmbuibat de bine, lătrăul de serviciu al unor fantome-politruci care încă mai bântuie România!(vom reveni).