Despre Mineriada din 13-15 iunie 1990 se ştie că minerii din Valea Jiului au lovit cu bâtele în centrul Bucureştiului. Dar, înainte de venirea lor, sute de oameni au fost bătuţi cu bestialitate în incinta Televiziunii române de către militari şi civili pro-FSN.
În după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 sute de manifestanţi au intrat în curtea Televiziunii Române strigând "Jos Iliescu". Nimeni nu i-a împiedicat. Pe parcursul următoarelor ore, însă, Armata împreună cu civilii pro-FSN şi pro-Iliescu au adunat de pe stradă oameni nevinovaţi şi i-au lovit cu cruzime, prezentându-i drept incitatori la dezordine. Totul în faţa camerelor de luat vederi, să vadă întreaga ţară ce prăpăd este în Bucureşti. Printre victime - femei şi copii. Imaginile de mai jos sunt şocante.
Armata a arestat civilii care treceau pe stradă pentru a crea impresia că ţara este într-un mare pericol. E vorba de bucureşteni şi de persoane din provincie sosite în Capitală la îndemnul preşedintelui Ion Iliescu. Acesta a avut o intervenţie televizată în jurul orei 18.00 a acelei zile, când a făcut apel la „oamenii de bine" să iasă în stradă şi să apere instituţiile statului. Iliescu a aplicat aceeaşi strategie pe care o folosise şi cu o jumătate de an înainte, în zilele Revoluţiei: asmuţirea civililor unii contra altora, într-un rezboi orb. „Oamenii de bine" au căzut în această teribilă capcană.
Cadrele militare care ar fi trebuit să asigure paza TVR au distrus câteva încăperi din Televiziune cu jeturi puternice de apă şi au spart geamurile cu scrumierele de metal de pe holuri. Încăperile distruse au fost filmate şi prezentate apoi ca devastări ale „huliganilor".
Primii arestaţi au fost întâmpinaţi cu acuzaţii de genul: „Ce e, ţigane? Ţi-e rău acuma, ă? Tu-ţi Dumnezeu' mă-tii de criminal. Uitaţi ce aţi făcut din instituţia asta. Cu limba să ştergeţi pe jos, fir-aţi ai dreacu'!".
Din toate părţile se auzeau strigăte încărcate de ură:"De ce aţi călcat, mă, în picioare ostaşii ăştia? Mă, sunt fraţii voştri, mă! Spune, mă, cum ai aruncat cu sticle incendiare! Eu te-am văzut şi te-am filmat". Oamenii se apărau spunând că treceau întâmplător pe Calea Dorobanţilor sau că au auzit apelul lui Ion Iliescu şi au venit la Televiziune. Dar nimeni nu i-a crezut.Într-un interviu publicat în 2010 în „Adevărul", Ion Iliescu spunea că a fost nevoit să ceară intervenţia populaţiei pentru a restabili ordinea în Bucureşti: "Se crease un vid de putere. Nu existau forţe de ordine care să mai ţină în frâu dezlănţuirea asta de ură. Sunau cetăţenii la Televiziune: „Ce faceţi domnule? Ce se întâmplă? Am ales. Cine sunt ăştia? Cum de nu există forţă care să-i oprească?". Şi atunci am făcut apel la populaţie spunând că ne aflăm într-o situaţie excepţională şi populaţia trebuie să sprijine factorii de ordine.M-am gândit ore întregi. Am cumpănit intervenţia respectivă. M-am adresat oamenilor care votaseră cu trei săptămâni înainte (n.r. - la 20 mai 1990). Opţiunea populară era exprimată. Ăştia erau nişte marginali şi nişte vandali şi nişte anarhişti ordinari! Dacă n-ai forţă organizată, ăştia, huliganii, îşi fac de cap. Au distrus o clădire. Au distrus-o! Au distrus Televiziunea şi arhivele au fost lichidate. Nişte oameni au luat bătaie: era Prunea ăla, sau cum îl chema (n.r. - comentatorul Cornel Pumnea). Bătut! Umilit!"
Primii arestaţi au fost întâmpinaţi cu acuzaţii de genul: „Ce e, ţigane? Ţi-e rău acuma, ă? Tu-ţi Dumnezeu' mă-tii de criminal. Uitaţi ce aţi făcut din instituţia asta. Cu limba să ştergeţi pe jos, fir-aţi ai dreacu'!".
Din toate părţile se auzeau strigăte încărcate de ură:"De ce aţi călcat, mă, în picioare ostaşii ăştia? Mă, sunt fraţii voştri, mă! Spune, mă, cum ai aruncat cu sticle incendiare! Eu te-am văzut şi te-am filmat". Oamenii se apărau spunând că treceau întâmplător pe Calea Dorobanţilor sau că au auzit apelul lui Ion Iliescu şi au venit la Televiziune. Dar nimeni nu i-a crezut.Într-un interviu publicat în 2010 în „Adevărul", Ion Iliescu spunea că a fost nevoit să ceară intervenţia populaţiei pentru a restabili ordinea în Bucureşti: "Se crease un vid de putere. Nu existau forţe de ordine care să mai ţină în frâu dezlănţuirea asta de ură. Sunau cetăţenii la Televiziune: „Ce faceţi domnule? Ce se întâmplă? Am ales. Cine sunt ăştia? Cum de nu există forţă care să-i oprească?". Şi atunci am făcut apel la populaţie spunând că ne aflăm într-o situaţie excepţională şi populaţia trebuie să sprijine factorii de ordine.M-am gândit ore întregi. Am cumpănit intervenţia respectivă. M-am adresat oamenilor care votaseră cu trei săptămâni înainte (n.r. - la 20 mai 1990). Opţiunea populară era exprimată. Ăştia erau nişte marginali şi nişte vandali şi nişte anarhişti ordinari! Dacă n-ai forţă organizată, ăştia, huliganii, îşi fac de cap. Au distrus o clădire. Au distrus-o! Au distrus Televiziunea şi arhivele au fost lichidate. Nişte oameni au luat bătaie: era Prunea ăla, sau cum îl chema (n.r. - comentatorul Cornel Pumnea). Bătut! Umilit!"
16 iunie 2012 by:
