Cum au matrăşit Iliescu&Co. averea PCR

Mijlocul lunii ianuarie 1990. Cu toate că strania noastră Revoluţie se încheiase de cîteva săptămîni, în ţară nu era, totuşi, linişte. Şi nici în Bucureştiul luat aproape zilnic cu asalt de hoardele de proletari care, atunci cînd nu se lăudau în gura mare „noi muncim, nu gîndim“, cutreierau străzile zbierånd isteric „nu ne vindem ţara"! Habar nu aveau ei că, nici dacă ar fi vrut, nu ar fi avut cum să o våndă: cu asta se ocupa deja puterea nou instalată la cârma ţării. „Vidul“ de autoritate rămas în urma prăbuşirii regimului comunist fusese ocupat, rapid, de Frontul Salvării Naţionale (FSN), care se mândrea, ori de câte ori avea ocazia, că este cea mai pură „emanaţie“ a Revoluţiei din decembrie ‘89. Decizia transformării „Frontului“ într-un partid care urma să participe la alegeri a nemulţumit însă o bună parte a societăţii. Astfel se face că anumite decizii au fost luate, cel puţin aparent, sub presiunea străzii. Astfel, în urma unor mişcări de protest din Capitală, noua putere a emis, pe 12 ianuarie, un decret care scotea PCR în afara legii. A doua zi, după ce demonstranţii se împrăştiaseră pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv că ar fi fost antidemocratic. Acum, privind cu obiectivitatea dată de trecerea vremii, putem aprecia că multe dintre evenimentele petrecute atunci au fost doar un joc de glezne, menit, poate, să mascheze alte decizii, cu adevărat importante. Astfel, la o săptămånă după joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, CFSN a emis, discret, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important de care nu-şi mai aminteşte aproape nimeni: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990“, o înşiruire de vorbe care acum, la fel ca şi atunci, în urmă cu 21 de ani, nu spun prin ele însele absolut nimic.

Adevărata lor semnificaţie este conţinută însă în numele complet al obscurului act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01./1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“.

Fără număr, fără număr, de la PCR  

  Imediat după Decembrie ‘89, s-a tot vorbit, în fel şi chip, despre averi. Mai întâi au fost puse în discuţie averile, ascunse prin seifurile unor bănci străine, de membrii „clanului Ceauşescu“. Apoi, în anii care au urmat, discuţiile s-au concentrat pe nicicînd elucidatele conturi ale Securităţii. Dar, aproape niciodată nu s-a spus, mai nimic, despre o avere concretă, aflată chiar sub ochii noştri: „averea PCR“. Adică exact cea de care s-a ocupat discretul „Decret-Lege nr. 30/18.01.1990“. Este vorba despre o avere imensă care, după ce a fost trecută atunci în proprietatea statului, a fost „pasată“ de la un minister la altul până a fost înghiţită de hăul „economiei de piaţă“.

Încercånd parcă să facă pe plac publicului intoxicat cu poveştile despre cîntarele de aur găsite în Palatul din Primăverii, Decretul-Lege spune, în deschiderea sa: „Cadourile şi trofeele primite din ţară şi din străinătare, existente în depozite, palate şi vile, vor fi inventariate împreună cu Ministerul Culturii. Obiectele de valoare muzeistică, istorică, de artă şi cinegetice vor fi preluate de Ministerul Culturii şi vor fi introduse în patrimoniul naţional. Restul cadourilor şi trofeelor vor fi valorificate de comerţul de stat. Ministerul Finanţelor, împreună cu ministerele interesate, va face reevaluarea cadourilor şi trofeelor“. Dar, după cum avea să se vadă peste doar cîţiva ani, „cadourile şi trofeele“ erau doar nişte fleacuri. Adevărata avere PCR era cea constituită din „fonduri fixe“, de fapt un imens patrimoniu imobiliar, detaliat în cele 14 „Anexe“ ale „Decretului- Lege nr.30/1990“. Anexe care sunt nişte liste lungi, care contabilizează sute de „repere“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid, la tot soiul de întreprinderi speciale şi de la apartamente de lux şi vile de protocol pînă la case de vînătoare, răspîndite prin ţară. Toate la un loc alcătuiau „patrimoniul PCR“ pe care noile autorităţi le-au repartizat ministerelor care funcţionau în acea perioadă. Anumite evaluări, niciodată oficiale, făcute la începutul anilor ‘90, au stabilit că patrimoniul PCR valora, la sfârşitul anului 1989, în jur de 40 de miliarde de lei. Socotit în leii lui Ceauşescu, de pe vremea cînd dolarul costa, la cursul oficial, 18 lei, patrimoniul PCR ar fi valorat „la prima strigare“ aproximativ 2,2 miliarde USD.

Zestre pentru ministerele post-decembriste

Menţionat în „Anexa 1“ a Decretului-Lege nr.30/1990, ministrul Culturii a fost primul venit, primul servit, pe lista participanţilor la împărţirea „moştenirii“ rămase de pe urma PCR. Conform textului oficial, Cultura a primit atunci 16 obiective diverse. Primul menţionat este Castelul Buftea, cu tot cu anexele sale: de la centrala termică şi staţia de pompare pînă la sere şi răsadniţe - cu tot cu terenul agricol aferent - pînă la popicărie, un teren de sport şi un debarcader. Următorul obiectiv menţionat este Castelul Arcuş, din judeţul Covasna, cu tot cu parcul de şase hectare, lacul de 11,2 hectare, dar şi o livadă de două hectare, sere, o ciupercărie şi grajduri. Tot atunci, Ministerului Culturii i-au mai fost repartizate sediul fostului „Muzeu al PCR“ din şoseaua Kiseleff nr. 3 (actualul Muzeu al Ţăranului Romån), Muzeul Naţional de Istorie, spaţiile fostului Consiliu de Stat din Palatul Regal, Muzeul Ceramicii şi Hotel Economat din Castelul Peleş - Sinaia, Palatul Olăneşti, Palatul Herăstrău din şoseaua Kiseleff nr. 28, dar şi imobilul din Ştefan Ghiorghiu nr.1, Şcoala interjudeţeană de partid Timişoara, precum şi sediul a ceea ce, cîndva, ar fi urmat să ajungă Centrul de Creaţie şi Cultură „Cîntarea României“.

Următorul venit la „masa succesorală a PCR“ a fost Ministerul Învăţământului. Care a primit, mai întîi şi mai întâi, Academia de Studii Social-Politice din bd. Armata Poporului, cu tot cu spaţiile administrative şi gospodăreşti (cămine, cantină, depozite etc). Şi, abia intrat în „capitalismul democratic“, acelaşi minister nu refuză să preia, printre altele, sediile fostelor institute locale comuniste de învăţământ politic: Şcolile interjudeţene de partid Galaţi, Cluj, Constanţa, Oradea, Braşov şi Timişoara. Şi nici Sediul Cabinetului de partid din Tulcea, ori Hotelul-restaurant Timişoara.

Zestrea cea mai amplă, fie doar şi sub aspectul numărului obiectivelor primite, a revenit primăriilor locale, dar şi Primăriei Municipiului Bucureşti. Acestora li s-a repartizat, conform „Anexei 3“ respectiv „Anexei 3a“ a Decretului-Lege nr. 30, sediile tuturor fostelor comitete judeţene ale PCR, sediile fostelor comitete municipale de partid, sediile fostelor comitete orăşeneşti şi comunale de partid, sediile cabinetelor pentru munca ideologică din cadrul fostelor comitete judeţene ale PCR. Cărora li se adăugau o mulţime de case de oaspeţi prezidenţiale. Plus hotelurile şi restaurantele zise de partid, care funcţionaseră, mai peste tot, în regim de „circuit închis“, accesibil de obicei „mahărilor de la Partid“ după cum se spunea pe atunci. În total primăriile locale au primit 88 de „repere“ menţionate pe rînd, unul câte unul. În plus, Primăria Municipiului Bucureşti mai primea, prin intermediul Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, alte câteva zeci de imobile, de la sedii de ambasade sau consulate, până la sedii de firme străine care funcţionaseră, atåtea cåte funcţionaseră, în Romånia socialistă.

Ceva mai restrânsă a fost zestrea primită de Armată, detaliată în „Anexa 4“: „Lista imobilelor, inclusiv mijloacele fixe şi obiectelor de inventar aferente, care trec la Ministerul Apărării Naţionale“ care cuprindea, alături de noul, pe atunci, sediu al MApN, din centrul civic al Capitalei, opt case de oaspeţi şi vile aflate în zone de interes turistic precum şi Cazarma Scroviştea.

Tot din patrimoniul PCR a fost „miluit“ şi Ministerul Turismului care a primit, atunci, 26 de vile, case de odihnă şi hoteluri, răspândite prin cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Alte 25 de imobile, în general cabane dar şi complexuri de vânătoare şi piscicole au fost atribuite, prin lege, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător. În acest caz, zestrea primită includea, fără un inventar detaliat, şi terenurile, pădurile şi lacurile aferente.

Lista „moştenitorilor PCR“ continuă, evidenţiată meticulos în „Anexe“, cu Ministerul Agriculturii, care a primit mai ales Întreprinderi Agroindustriale ai căror beneficiari de bază fuseseră, până de curînd, mai ales structurile locale comuniste de partid şi de stat. Plus toate unităţile de mică industrie care se ocupau cu prelucrarea şi confecţionarea blănurilor nobile - vulpe, nurcă, dihor - din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Neamţ, Satu Mare şi Vâlcea.

La råndul său, Intreprinderea pentru Administrarea Clădirilor Bucureşti, aflată pe atunci în subordinea Direcţiei de producţie şi prestaţii din cadrul Ministerului Economiei Naţionale, a primit mai multe obiective care ar fi urmat să capete două destinaţii distincte: să devină sedii administrative ale unor ministere sau alte organe centrale ori să fie închiriate, pe valută, ambasadelor şi reprezentanţelor străine. Din prima categorie făceau parte Casa Poporului şi sediul fostului CC al PCR, locul unde ar fi urmat să se instaleze Ministerul Culturii, Ministerul Învăţămåntului, Ministerul Sporturilor şi Ministerul Sănătăţii, care în realitate, nu au ajuns niciodată acolo. Din cea de a doua categorie făceau parte zece imobile de lux din „zona zero“ a Capitalei. Ulterior, acestea din urmă au intrat în patrimoniul RAAPPS, care a cam făcut ce a vrut cu ele. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Sporturilor şi Academia Romånă au fost şi ele „miluite“, nu cu cu nişte fleacuri, cu alte zeci de imobile provenite tot din averea fostului PCR. Iar „cu voia dumneavoastră“, ultimul pe lista moştenitorilor fostului partid unic era, conform Decretului-Lege, însuşi Guvernul Romåniei, căruia i se puneau la dispoziţie zece palate şi vile, de la Palatele Cotroceni, Primăverii, Floreasca (Lac l şi Lac ll), Snagov, „Foişor“ şi „Pelişor“ la fostele vile prezidenţiale din Snagov, Neptun sau Predeal.

Cam asta ar fi, enumerată foarte sumar, averea agonisită de fostul PCR. Emis de CFSN, în calitatea sa de putere politică provizorie, actul iniţial care stabilea „naţionalizarea“ acestei averi fabuloase a căpătat putere juridică abia pe 7 februarie 1990, odată cu „Hotărårea de Guvern nr. 115, privind aplicarea Decretului-Lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990 în legătură cu trecerea patrimoniului PCR în proprietatea statului“. Lege care a intrat însă în vigoare abia după publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 148, din 30 iunie 1992. De atunci şi pånă în ziua de azi, ministerele s-au tot organizat şi reorganizat. Cu timpul, bucăţile din „moştenirea PCR“   s-au mişcat, de colo pånă colo, pånă foarte multora dintre ele li s-a pierdut urma. Singurele pe care le mai vedem, cu ochiul liber, sunt imobilele care adăpostesc acum instituţiile cele mai importante ale statului.

S-a ales praful

Cu ceva timp în urmă, am încercat să aflăm ce s-a ales din „averea PCR“, a cărei mătrăşire generoasă a început o dată cu „Decretul-Lege nr.30/18.01.1990“. Atunci, am considerat că modul cel mai eficient de a afla cåte ceva era să întrebăm fiecare minister în parte ce a făcut cu patrimoniul primit din averea PCR. Singurele care s-au grăbit atunci să răspundă au fost RAAPPS, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului şi Acadmia Romånă. Iar fiecare dintre ele au comunicat lucruri deosebit de interesante. Astfel, RAAPPS a enumerat mai întåi fostul sediu CC al PCR care, contrar celor stabilite prin „Decretul nr. 30/1990“, nu a fost atribuit ministerelor stabilite acolo, ci a ajuns, pånă la urmă, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cu acea ocazie am aflat că, la data predării, valoarea de inventar a imensei clădiri era de 12.211.169,26 RON, deci aproximativ trei milioane de euro. O fi mult, o fi puţin? Deşi actul oficial de acum 21 de ani promitea încheierea lor pe valută, către ambasade şi alte instituţii străine, cele zece imobile de lux menţionate anterior au ajuns tot la RA-APPS. Care le-a trecut în administrarea cåtorva instituţii romåneşti. Astfel, imobilul din Primăverii nr.17 a fost dat în administrare, fără plată, Ministerului Afacerilor Externe. Cel din Str. Moliere nr. 13-15 a fost dat în administraţia SPP la un preţ de inventar de 534,45 RON. Iar cel din str. Cerchez nr. 16, a cărui valoare de inventar a fost stabilită la 19.033 RON, a devenit sediu al Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Romåne. Interesul deosebit al răspunsului oferit de RA-APPS este dat de faptul că descrie o anumită procedură care s-a aplicat imobilelor provenite din averea PCR: oricåt ar fi de luxoase şi oricare ar fi preţul real al zonei, în toata cazurile s-a luat în calcul doar valoarea lor de inventar, adică nişte preţuri de råsul curcilor. Un alt răspuns interesant a fost cel oferit de Ministerul Mediului, care, în calitatea sa de moştenitor al fostului Minister al Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător, a primit, prin Decretul nr. 30/1990, o listă întreagă de obiective diverse. În răspunsul său, instituţia făcea referire doar la „Complexul şi Cabana Uzlina“ care funcţionează ca „Centru de informare şi educaţie ecologic Uzlina“. În rest, tot ceea ce comunica este că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în sucursalele sale locale, „nu are în administrare bunuri ce au aparţinut PCR“. Unde or fi dispărut cele date prin Decretul-Lege nr 30/1990? S-or fi pierdut prin hăţişul de organizări şi reorganizări petrecute în anii de după 1990. Dracu ştie!

Mult mai seacă, adresa de la Ministrul Turismului spunea doar că „în conformitate cu prevederile Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi în baza HG 1041/1990 privind înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în turism au fost înfiinţate societăţi comerciale în turism prin preluarea imobilelor din patrimoniul unităţilor economice de stat. În prezent, societăţile comerciale din turism sunt privatizate în proporţie de 95%. Faţă de cele de mai sus, precizăm că nu deţinem informaţii privind situaţia juridică actuală a imobilelor enumerate“. Adică a celor date ministerului prin actul oficial de la începutul anului 1990. Pe måna cui or fi ajuns? Cum s-o fi făcut privatizarea lor? Oare la sumele modice rezultate din valoarea lor de inventar? Iarăşi, dracu ştie! Deosebit de conservatoare, dar şi de atentă cu patrimoniul său, Academia Romånă a păstrat cele cåteva imobile care i-au fost repartizate din fosta avere a PCR. Cu două excepţii: vilele „Pinul“ şi „Bradul“ din Predeal, care au fost revendicate şi cåştigate în instanţă de foştii lor proprietari.

De curånd, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie“, a afirmat că, la sfårşitul anului 1989, în conturile PCR trebuie să fi existat aproape 4 miliarde de dolari. La care el mai adaugă alte aproximativ trei miliarde, tot în valută forte, din conturile UTC, a organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei. Bani despre care el este convins că au fost „delapidaţi de către oamenii lui Iliescu“. Motiv pentru care solicită deschiderea unei anchete penale. Nu se ştie pe ce se bazează Mărieş. Poate că o fi ştiind el ceva. Sau poate că spusele lui nu sunt mai degraba,decåt o altă „fumigenă“, asemănătoare celei despre „averea lui Ceauşescu, ascunsă prin băncile străine“. El ştie! Singura cu adevărat palpabilă a fost însă „Averea PCR“. Spuneam mai devreme că, pe la începutul anilor 90, acest patrimoniu a fost evaluat la circa 40 miliarde de lei „supergrei“, aşa cum erau ei pe vremea lui Ceauşescu. Nu ştim însă dacă acele evaluări nu s-au făcut cumva pornind de la valoarea de inventar, infimă în raport cu valoarea reală. De peste două decenii ne tot văităm că averea Romåniei este jefuită ca-n codru. Dar ne facem că uităm, sau poate că nici nu ştim, că acest jaf a început demult, o dată cu risipirea în cele patru zări a fostei averi a PCR. Fostă avere care, este foarte posibil să stea la baza unora dintre agoniselile din „Top 300“. Motiv pentru care solicităm autorităţilor, pe această cale, să analizeze, în amănunt, ce s-a întåmplat cu „moştenirea PCR“. Asta pentru că, oricåt de odioasă ni s-ar părea ideea, şi aceea a făcut parte din averea întregii ţări. Sursa: Curentul
http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011122267124/Decembrie-1989-marturii-si-documente/Cum-au-matrasit-IliescuCo-averea-PCR.html
http://www.badpolitics.ro/cum-au-matrasit-iliescuco-averea-pcr/