Falsa revoluţie de la Botoşani ( 1)

...si-au incins o hora,cu mic cu mare

 .... pentru că mulţi se bat cu pumnul în piept spunând că sunt revoluţionari care şi-au riscat viaţa atunci, am încercat să aflăm ce culoare a avut mişcarea revoluţionară la Botoşani...   

De la pseudo revoluţia din 1989 s-au scurs 24 ani de întrebări fără răspunsuri, sau cu răspunsuri care să susţină anumite grupuri de interese. 24 ani de nedumeriri, de ipoteze, de tranziţie a stărilor, de la teama de explozie socială la lehamite. 24 ani în care toţi s-au întrebat dacă am avut revoluţie sau a fost lovitură de stat.

 Revoluţia botoşăneană nu se compară nici pe departe cu ceea ce a fost la Bucureşti sau Timişoara. Dar pentru că mulţi se bat cu pumnul în piept spunând că sunt revoluţionari care şi-au riscat viaţa atunci, am încercat să aflăm ce culoare a avut mişcarea revoluţionară la Botoşani. Nu mare ne-a fost mirarea să aflăm nume sonore implicate în acţiunea revoluţionară botoşăneană. Interesant a fost să constatăm că persoane implicate în viaţa politică şi socială de până atunci, au tras sforile manipulării şi la Botoşani. Şi asta doar pentru a se uita că au avut oarece funcţii în regimul comunist, posturi de pe care au tăiat şi spânzurat cum a vrut împuşcatul. Pentru că martori sunt mulţi, fiecare cu subiectivismul său, am încercat să punem lucrurile cap la cap şi să vedem cam ce a însemnat revoluţie la Botoşani. La noi mişcarea maselor populare a început aproape simultan cu relatările de la TVR sau radio asupra evenimentelor din Bucureşti, în ziua de 22 decembrie. Botoşănenii nu au ieşit în stradă de dimineaţă. Se ştia de răzmeriţa din capitală sau de la Timişoara, dar ai noştri concitadini aşteptau ca mai întâi să ia foc toată ţara. În declanşarea a ceea ce s-a numit ulterior revoluţie, botoşănenii nu exclud nici acum ingerinţa unor „forţe interesate din afară”. 
Părerea botoşănenilor, dar nu numai, este cauzată de amintirea lui Gorbaciov care nu-l prea agrea pe Ceauşescu şi vroia extinderea perestroicăi. În 22 decembrie, la primele ore, în actuala Piaţă a Revoluţiei se adunaseră doar vreo 15 – 20 de tineri. Câţiva s-au urcat pe clădirea administrativă, actuala Prefectură, şi doborau lozincile şi însemnele PCR. Zgomotul făcut de acestea în cădere se auzea de pe Karl Marx, iar mulţi s-au îngrozit, crezând că se trage „în piaţa sfatului”.
 În evenimentele de la Botoşani n-au fost cazuri de represiuni, dar se pare că oamenii fostei securităţi erau pregătiţi şi pentru astfel de intervenţii. Mulţi spun că au aflat ulterior de existenţa unor lunetişti pe clădirile prefecturii şi a hotelului Rapsodia. Dar consemnul pentru a trage nu a fost dat, spre fericirea revoltaţilor. După ce s-a strigat Libertate”„ şi s-a dansat o horă a unirii în faţa statui lui Eminescu, grupul de revoltaţi a intrat în clădirea fostului Consiliu. Acolo au dat doar de fostul prim secretar cu probleme de propagandă, Lazăr Băciucu. Acesta se zice că i-a încurajat spunându-le că nu se va trage în ei. Apoi au urcat în balconul instituţiei. Pentru că nu aveau staţie au început să strige şi să urle. Lumea se oprea curioasă pe stradă. Priveau de pe trotuarul Rapsodiei precum rândunelele pe sârmele de telegraf. Din toţi viitorii emanaţi ai revoluţiei de la Botoşani, în grupul celor 15, atunci se afla doar Mitică Gavriliuc, care lucra prin Primărie. Figurile proeminente ale politicii locale au apărut odată cu grupul de la Electrocontact. Odată cu apariţia acestora, ceilalţi 15 s-au pierdut în anonimat.

Liderul Curcă şi comparaţia cu Tokeş

Liderul disidenţilor în acel timp era profesorul Petru Curcă. Prin octombrie – noiembrie 1989, Curcă se făcuse remarcat printr-o ieşire necontrolată în faţa unei clone dictatoriale. „Venise o brigadă de la minister şi de la inspectoratele şcolare, în control. S-a ieşit bine. Era atunci o tovarăşă, Rada Mocanu, care cred că era ministru adjunct. Aceasta era un fel de alter ego al lui Ceauşescu, vroia să pară o replică feminină a şefului. La sfârşitul inspecţiei, s-a ţinut o şedinţă la Casa Sindicatelor. Toţi se aşteptau ca profesorul Curcă să aducă elogii partidului. Dar n-a fost aşa. Spre stupefacţia tuturor, profesorul s-a ridicat şi a spus că s-a săturat să mai spună lucruri care-i lezează lui demnitatea şi pentru care îşi pierde credibilitatea în faţa elevilor. Normal că pe Rada a apucat-o bâţu. Dar profesorul a scăpat fără urmări pentru că a venit revoluţia”, şi-a amintit Tudor Maxim, actualmente profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Botoşani. Aşa a devenit Curcă lider al disidenţilor. Prin noiembrie se zvonise că a fost omorât. A fost doar o diversiune. Cunoscuţii profesorului au trei variante pentru cauza acestui zvon. Ultima variantă presupune că este posibil ca, prin această dezinformare, securitatea sau alte forţe ascunse să fi scontat pe răscularea populaţiei, aşa cum se întâmplase la Timişoara, cu pastorul ungur Tokeş. Adică s-ar fi oferit un pretext botoşănenilor pentru a arunca mămăliga în aer. N-a fost să fie. Dar Curcă a rămas lider. În 22 decembrie, un grup de tineri l-a adus, mai mult pe sus, de la domiciliul său, pentru a fi în mijlocul evenimentelor. Şi a fost până la eliminarea acestuia chiar de către prietenii pe care i-a plasat în structurile de conducere obştească înjghebate în decembrie. Curcă a fost bun ca purtător de drapel, cum s-ar spune. Dar nu a mai fost considerat la fel de bun ulterior.

Actorii şi profesorii, în luptă pentru puterea locală

Pe la ora 14.00, în ziua de 22 decembrie, mulţimea de revoltaţi şi gură cască de la Botoşani crescuse. Numărul lor ajunsese la vreo 10 – 20 de mii. În balconul primăriei se formase un nucleu . Altul apăruse în balconul Teatrului. La primărie profesorii şi anturajul vroiau să conducă mişcarea revoluţionară. La Teatru, actorii strânşi în jurul lui Ghiniţă vroiau şi ei să fie buricul pământului. Somităţile locale se adunaseră în balconul Teatrului. Pentru că acolo actorii aveau staţie şi puteau fi auziţi mai bine de către marea masă. Pe la ora 16.00 şi-au dat seama că există două nuclee care vroiau acelaşi lucru. Aşa că s-au trimis emisari. De la primărie spre Teatru şi invers. După negocieri s-a ajuns la un numitor comun. Din ambele tabere, s-a închegat comitetul provizoriu al Frontului Democratic. Lista cuprindea peste 60 de persoane. Abia a doua zi a început a se vorbi despre Frontul Salvării Naţionale şi noua formă de conducere, Consiliul Judeţean al FSN. Mulţi din cei de pe lista din 22 nu s-au mai regăsit în CJ al FSN din 23 decembrie. Curcă a adus noi foşti prieteni şi colegi. Se pare că ideea nu a fost una inspirată. Se spune că tocmai cei băgaţi în seamă de către Curcă l-au eliminat. Printre aceştia se afla Ioan Aniţei şi Dumitru Mocanu. Pentru ambiţiile lor, Curcă era prea incomod.

Avocatul muţunachi de pe sticla TV

În data de 23 decembrie, la TVR a apărut şi un botoşănean. „Mă numesc Dumitru Mistreanu, avocat, membru al Colegiului Judecătoresc Botoşani. Ieri, 22, am fost prezent la Adunarea populaţiei din Botoşani. S-a cântat şi s-a jucat şi armata a fost cu poporul…”, a spus botoşăneanul la TVR. Despre acesta mulţi spun că era în afară de cauză. „S-a dus că a intuit că este importantă notorietatea pe care ţi-o dă apariţia la televizor. A plecat singur acolo. Nu l-a trimis nimeni. Ulterior am aflat că a intrat în legătură cu miliardarul Iosif Constantin Drăgan. Mistreanu fusese iniţiatorul unei asociaţii pentru care aştepta să curgă banii de la Drăgan. Până la urmă a reuşit să-l introducă pe fiul lui pe o filieră. La Botoşani a mai stat 2 sau 3 ani după revoluţie. Era un tip ticăit. Era penibil chiar şi pentru cei care aveau nevoie atunci de un muţunachi pe care să-l expună”, a explicat Maxim, care a fost printre primii 15 manifestanţi din 22 decembrie. Din Consiliul Judeţean al FSN, constituit pe 23 decembrie au făcut parte persoane pe care botoşănenii i-au avut în frunte toată perioada post decembristă. Petru Curcă a fost preşedinte al CJ al FSN. Ulterior a dispărut de pe scena politică, prin discreditare. Eugen Enăşescu a fost ales vice preşedinte. Gheorghe Marcu, Ioan Aniţei, Corneliu Filip, Constantin Ilişescu, Severin Zofotă, Vasile Toma, Vasile Halasanu şi avocatul Dumitrel Săndulache Dârjan făceau parte şi ei din CJ al FSN. Toţi aveau stabilite domeniile vieţii botoşănene, pe care trebuiau să acţioneze.

La vremuri noi, nomenclatura veche

La câteva zile de la acest haos din Botoşani au fost desemnaţi şi capii noii orânduiri. În ziua de 6 ianuarie 1990, în şedinţa CJ al FSN, căpitanul Corneliu Buliga a fost desemnat „primar al Primăriei judeţului Botoşani”. Acesta era secondat de vice primarul desemnat inginer Ioan Floareş. Pe 8 ianuarie, „primar al Primăriei municipale Botoşani” a fost numit Florin Pietraru, iar viceprimar – Viorel Iosifescu. Secretariatul i-a revenit lui Dumitru Duduc. Despre Buliga se ştie că fusese şeful unei grupe de cercetare – diversiune. Tot despre el se spune că a lucrat cu militarii în termen la betonarea unor sectoare din Canalul Dunăre Marea Neagră. Despre Ioan Aniţei se ştia tatăl i-a murit pe la Gherla, iar mama trecuse prin închisoarea de „politici” de la Mislea – Prahova. Un reporter laudativ, ca să nu spun altfel, scrisese despre Aniţei că a fost demascat ca „duşman al poporului”, cândva. Elevul Aniţei fusese fugărit din şcoala A.T. Laurian din aceleaşi motive. Mulţi i-au reproşat proprietatea „Castelului boieresc” din Botoşani, vila Vârnav. 

În CJ al FSN mai fuseseră cooptaţi preotul Toader Candrea, Dana Petraru (pe probleme de cultură), Costică Macaleţi (era inginer OGA). Despre Zofotă se spune că ar fi deţinut oarece funcţie în vremea comunismului. Dar asta nu l-a împiedicat să acceadă la cârma noii orânduiri. În perioada 1990 – 1992 a fost deputat şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Mongolia. Gheorghe Marcu, pe care botoşănenii îl cunosc foarte bine, a fost inginer cercetare proiectare la Electrocontact, în perioada 1984 – 1989. În primul an după revoluţie, Marcu a fost şeful Comisiei economice a judeţului Botoşani.

Comuniştii botoşăneni înrăiţi, luaţi în căruţa bucureşteană

Un timp, după evenimentele din decembrie `89, fostul secretar PCR cu probleme economice Boştină a rămas la Botoşani. Mai târziu a fost chemat la Bucureşti pentru a prelua o funcţie în FSN. Chiar dacă mulţi erau convinşi că Boştină fusese un fel de secretar personal al lui Ceauşescu. În 1992 se afla în topul naţional al oamenilor de afaceri. Prim secretarul botoşănean Iulian Ploştinaru a fost înlocuit în octombrie 1989 cu Elena Nae. Despre aceasta nu s-a mai auzit nimic. Boştină a fost înlocuit şi el cu Panţîru, fost director pe la Întreprinderea textilă Moldova. Unii cred că acesta a fost socrul actualului primar Cătălin Fluture. Despre Panţîru s-a mai auzit ulterior de un scandal cu femeile angajate pe care nu prea le plătea. Deşi apăreau ca salariate şi ale întreprinderii Moldova dar şi ale unei firme Vulrom SRL, pe care Panţîru a concesionat-o cu tot cu angajate.http://www.jurnalulbtd.ro/