Arhivă blog

marți, 3 iulie 2012

HORIA BARDAŞ revoluţionar de top. Sentinţa Curtii de Apel este de turnător

Fostul preşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor „21 Decembrie 1989" Alba, Horia Bărdaş, a colaborat cu fosta securitate comunistă. Constatarea aparţine Curţii de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat în acest dosar luni, 2 iulie 2012. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Acuzaţia care i se aduce acestuia este faptul că ar fi pus la dispoziţia organelor de securitate, între anii 1984-1990, o locuinţă. Imobilul a fost utilizat în perioada respectivă de securişti drept locuinţă conspirativă.


Îşi susţine nevinovăţia
„Am prezentat dovezi că nu am locuit acolo decât 6 luni, deci n-aş fi avut cum să pun la dispoziţia cuiva acea locuinţă timp de 6 ani, cum susţin cei de la CNSAS",
a afirmat Horia Bărdaş.
Horia Bărdaş a luat parte la revoluţia din 1989. „În noaptea de 21 decembrie împreună cu un grup de prieteni am ieşit în stradă, după care ne-am îndreptat spre catedrală şi am tras clopotele, ca îndemn pentru a ieşi lumea în stradă. Chiar dacă se spune că la noi evenimentele au fost paşnice, ulterior am aflat că am fost pândiţi din mai multe locuri, fiind în bătaia focului de armă. A doua zi dimineaţă, la Prefectură s-a deschis focul asupra noastră. Am avut noroc şi am scăpat cu viaţă“, povesteşte Horia Bărdaş.

În 1995, împreună cu Mihai Babiţchi, a pus bazele unei asociaţii de revoluţionari, dar după doi ani, drumurile acestora s-au despărţit.

Sentinţa definitivă în acest dosar va fi pronunţată, cel mai probabil, în 2013. Bărdaş a fost consilier local PDL timp de 8 ani în Consiliul local Alba Iulia, si este vicepreşedinte în Consiliul de Administraţie al FC Unirea. Anticipând o posibilă sentinţă de colaborare cu fosta securitate, Horia Bărdaş nu a mai candidat la alegerile din iunie 2012. Anul trecut a renunţat şi la funcţia de preşedinte al asociaţiei pe care a înfiinţat-o. Bărdaş a fost una dintre gărzile de corp ale liderului de atunci al Revoluţiei din Alba, Mihai Babiţchi. „A făcut o greşeală în tinereţe. Din punctul meu de vedere şi-a spălat păcatele prin ceea ce a făcut la Revoluţie", a spus Babiţchi.