Într-o zicere rămasă celebră, marele Albert Einstein declara că nu e sigur de infinitatea universului, dar e sigur de infinitatea prostiei.Văzând uriaşa mizerie administrată cu perversitate de hoţii care strigă acum hoţii la Timişoara, îndrăznesc să cred că şi ticăloşia e fără de limite.
 |
| Memorialul Revolutiei din Timisoara |
Întreaga tevatură pe tema unui Muzeu al Revoluţiei Timişoarei, propus ca proiect de nivel internaţional, dezvăluie năravurile neschimbate ale securiştilor de şcoală nouă păstoriţi de alunecosul lup cu voce de oaie rătăcită, numit Mihai-RăzvanUngureanu cunoscut de popor ca “dl. Unguent”. Şi, cum pe malurile Begăi arătăm în aceste zile, exact ca în stâna din poveste, peste care dau năvală lupii,este timpul să le aduc aminte că am mai trăit asemenea momente.
Pe 20 Decembrie 1989, în sediul Comitetului Judeţean PCR Timiş, am stat faţă în faţă cu trimişii lui Ceauşescu,iar urmările se cunosc. Nu mi-a fost şi nu ne-a fost - pentru că nu eram şi nu sunt singur nici azi - teamă de activiştii de partid în spatele cărora se aflau oficial forţele securităţii şi armatei, întreaga structură a unei dictaturi încă în funcţiune. Nu îmi este şi nu ne este teamă, de toţi galonaţii si gradaţii aruncaţi din nou împotriva Timişoarei, un oraş cu un destin dramatic. Fostă mare capitală, burg imperial şi vârf de lance a civilizaţiei, Oraş-Martir şi factor decisiv al Revoluţiei Române, împotriva căruia se ridică sistematic toţi cei care urăsc libertatea autentică, adevărul şi respectul, bunul simţ şi dreptatea.
Apariţia în oraş a unui impostor care şi-a legat cu neobrăzare numele de cuvântul „revoluţionar”, Teodor Mărieş, adjunct la şefia partidului- fantomă al lui Mihai-Răzvan Ungureanu, provoacă valuri de mizerie, si răspândeşte duhori insuportabile. Orice este în spiritul şi tradiţiile oraşului, e dat peste cap de subalternii „dlui. Unguent” cu aceeaşi nepăsare cu care vandalii distrugeau tot ce le ieşea în cale.
In Timişoara, avem de multă vreme, un Memorial al Revoluţiei, întreţinut cu greu în condiţii uneori dramatice, de un om modest şi la locul lui, dl. Traian Orban. Atunci când vine cineva, oricine ar fi el, indiferent de credinţă sau orientare politica, şi spune "hai să dezvoltăm acest nucleu şi să-l înscriem pe harta marilor muzee ale lumii, asemenea Yad Vashemului din Israel", troglodiţii falsei istorii a României sar ca arşi şi strigă fariseic "trădare".
Ce se vrea de fapt? Vor ca Timişoara să nu îşi primească în sfârşit, confirmarea universală de oraş-simbol, al căderii comunismului în România! Vor ca lumea întreagă să nu afle adevărul, iar ei sa poata crea in continuare diversiuni pe tema municipiului Iaşi, atât de drag „dlui. Unguent” şi impostorului Mărieş! Ne-am saturat de basmele cu servicii secrete care ar fi făcut Revoluţia pentru si în locul românilor, si nu mai vrem sa fie aruncate în derizoriu, onoarea şi mândria timişorenilor şi bănăţenilor.
Manevra aceasta, parcă desprinsă din manualul de manipulare al Securităţii, dovedeşte o dată în plus cu cine avem de-a face! Nemernicia merge până la încercarea de a-l implica chiar pe Traian Orban împotriva unui proiect care i-ar aduce conducerea unui muzeu organizat şi dotat la standarde ultramoderne. Ani de-a rândul, cei care acum încearcă să se folosească de numele lui, l-au ignorat şi izolat cu nesimţirea care-i defineste. Faptul că acest Revoluţionar autentic nu a răspuns provocării, merită nu doar aplaudat, ci consemnat ca un semn al trăiniciei spiritului timişorenilor conştienţi de rolul şi locul lor in istoria acestui neam.
Trebuie să fii negru la suflet şi inconştient,ca să refuzi ideea organizării de donaţii internaţionale pentru un proiect precum cel al unui Muzeu al Revoluţiei Timişoarei. Trebuie să fii un ticălos fără pereche, să refuzi oraşului calitatea de "brand internaţional al luptei pentru demnitate şi libertate", si să te opui înscrierii pe harta circuitului muzeistic mondial.
A venit vremea să ne socotim! E timpul să vedem cine suntem, fiecare în parte, să ne înfăţişăm oamenilor din acest oraş şi din întreaga ţară aşa cum suntem, nu aşa cum unii dintre noi, au fost creaţi de laboratoarele din „subteranele dezinformării” şi ale "muncii sub acoperire".
Îl invit si îl provoc pe Teodor Mărieş la o discuţie publică pe tema biografiei sale întunecate, si a trecutului său nebulos. Îl întreb încă de acum - pentru a avea timp să se pregătească, el şi "băieţii" lui -cu ce s-a ocupat în timpul Revoluţiei şi după,ce scrie în cartea sa de muncă, cum a reuşit performanţa mondială de a trăi după 100 de zile de aşa-zisă grevă a foamei, ce crede el că îi dă dreptul să candideze la Timişoara, şi - nu fără motiv- cum se numeşte adica care este numele lui?
Văzând că tovarăşii săi de club politic - mi-e greu să îl numesc partid, fiindca a mai fost cineva cu nişte cartofi în mână la televizor prin 1992, care zicea că are partid - îşi permit să atingă subiectul apartenenţei religioase a unor candidaţi la apropiatele alegeri parlamentare, subiect - tabu în Timişoara. Aici, ne respectăm de sute de ani fără să ne atacăm pentru ceea ce ţine de intimitatea spirituală a fiecăruia. Îi recomandăm să îl însoţească pe şeful său, dl. Mihai-Răzvan „Unguent”, în turul bisericilor, tur aflat în curs de desfăşurare. Poate inspiraţia divină îl va determina pe impostorul Mărieş, să se întoarcă acolo de unde a fost trimis, şi să raporteze ca vrea să fie redistribuit pe lista de trimiteri operative a celor pe care îi slujeste.
Dacă nu, îl somez public să discutăm faţă în faţă, la o ora de maximă audienta, la un post tv din Timişoara. După cum am amintit, nu ar fi prima oară când m-aş uita drept în ochii unui asemenea tip de interlocutor. După ce ne vom lămuri cine suntem fiecare, putem discuta şi pe tema Muzeului Revoluţiei Timişoarei, şi a diversiunii mârşave pe care tovarăşii săi au dezlănţuit-o la adresa oraşului, pe care el a primit ordin să îl reprezinte. Scriu din nou, a primit ordin, pentru că dacă Teodor Mărieş şi-a imaginat de unul singur că poate veni la Timişoara să facă pe imaculatul, ori ne crede proşti, ori are scăpări la capitolul percepţie a realităţii, ca să mă exprim elegant.
În final, o atenţionare cu trimitere la subiect. Dl. Mihai-Răzvan (neapărat cu liniuţă, cum a dat dispoziţie) Ungureanu poate înceta să mai creadă că are apanajul relaţiei României cu Statele Unite, domeniu în care se crede „stăpânul inelelor”. Tocmai cu ajutor american se va organiza şi construi noul Muzeu al Revoluţiei Timişoarei, un oraş care merită cu prisosinţă un asemenea centru de informare, cunoaştere şi recunoaştere internaţională
ADRIAN SANDA-Revoluţionar, timişorean, român
pt. conf.Ion Iofciu Timişoara- 29.1.2012
