Discursul ambasadorului Mark H. Gitenstein cu ocazia galei "Personalităţile Anului 2011" organizată de publicaţia Nine O'Clock
Mulţumesc, Radu. Sunt deosebit de onorat să primesc acest premiu.
Întâi de toate pentru că este un semn de mare preţuire să fii inclus în compania selectă a câştigătorilor de până acum. Pe trei dintre ei îi cunosc personal. Câştigătoarea de anul trecut, Ayşe Sinirlioglu, ambasadoarea Turciei în România şi Henri Paul, ambasadorul Franţei în România, sunt nu doar prieteni dragi de-ai mei, ci şi diplomaţi alături de care am lucrat în România, aşa că le cunosc din experienţă talentul deosebit. Ayşe dă dovadă de o putere extraordinară şi de o competenţă ieşită din comun. Henri a avut parte de cea mai dificilă provocare de ordin diplomatic la Bucureşti: încercarea de a găsi puncte comune între Nicolas Sarkozy şi Traian Băsescu. Este nevoie să spun mai mult?
Apoi, mă refer bineînţeles la predecesorul meu, Michael Guest, care îmi este prieten şi mentor, dar este şi unul dintre cei mai buni diplomaţi de carieră ai SUA. Îmi este greu să cred că sunt considerat la înălţimea celor trei menţionaţi.
În al doilea rând, dacă merit acest premiu, se datorează faptului că eu păşesc pe urmele unor înaintaşi iluştri, predecesorii mei, între care, evident, se numără Nick Taubman, Michael Guest, Jim Rosapepe şi Al Moses, pe care îi şi cunosc. Ei au pregătit acest moment dezvoltând relaţia strategică dintre SUA şi România, totodată mi-au fost şi mentori. Însă mentori mi-au fost şi alte persoane care îşi îndeplinesc acum mandatul la Bucureşti: nunţiul apostolic, prietenii mei ce reprezintă Marea Britanie, Germania, Canada, Austria, Turcia şi mulţi alţii care lucrează cu mine zilnic, mult prea mulţi pentru a-i numi pe toţi în această seară. Şi, bineînţeles, nu mi-aş putea îndeplini misiunea fără excelenţii angajaţi ai Ambasadei SUA, conduşi anterior de Jeri Guthrie-Corn, iar în prezent de Duane Butcher, dar nici fără extrem de răbdătoarea mea secretară, Gigi Corral, care se află aici în această seară.
În cele din urmă, nu m-aş fi aflat aici dacă vice-preşedintele SUA nu m-ar fi convins să accept această misiune şi nu l-ar fi convins pe preşedintele SUA să mă numească ambasador. De asemenea aş vrea să-i mulţumesc soţiei mele, Libby, care a făcut exact ceea ce i-am spus vice-preşedintelui Biden că va face. I-am spus că eu aş fi poate un ambasador acceptabil, dar Lib va fi una dintre cele mai bune soţii de ambasador din lume. Şi într-adevăr aşa e. Ea este o contopire uimitoare a graţiei cu compasiunea. Libby, de ce nu te ridici în picioare?
M-am gândit îndelung la ceea ce aş spune în această seară în cele câteva minute în care îmi acordaţi atenţia dumneavoastră.
Mesajul meu este unul de optimism pentru România. Deşi încă odată vedem mii de cetăţeni în stradă, în frigul iernii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de situaţia lor actuală, am încredere în această ţară şi potenţialul său. Întâi de toate pentru că deşi există suficiente motive de descurajare, simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au.
Apoi, pentru că simt că în această mulţime există o nouă categorie de tineri sofisticaţi, educaţi, care cred în democraţie şi în puterea lor de a-şi crea singuri viitorul. Poate că aceşti tineri au o atitudine cinică faţă de partidele politice şi presa existentă, însă au multe cunoştinţe despre internet şi au încredere în propriile idei. Sunt sigur că ei vor avea o influenţă profundă şi pozitivă asupra viitorului dumneavoastră. Ei nu sunt cei care lovesc jandarmii cu pietre. Ei se află în stradă pentru a-şi demonstra paşnic dorinţa de a face lucruri mai profunde şi mai importante pentru România.
Sunt optimist fiindcă acum, spre deosebire de acum douăzeci de ani, România are în funcţiile de conducere oameni extrem de bine pregătiţi, devotaţi, cu principii, care fac eforturi ca instituţiile democratice să funcţioneze. Aş vrea să-i menţionez pe trei dintre ei, care lucrează în instituţii diferite ale statului.
Primul este un alt Mihnea, şi el reprezentant al sferei diplomatice. Mă refer la Mihnea Constantinescu. Îl cunosc bine pe Mihnea şi am fost întotdeauna impresionat de înţelegerea profundă a tuturor aspectelor ce intră în aria sa de competenţă şi de dorinţa sa de a discuta sincer cu mine despre problemele practice cu care se confruntă România şi despre modurile în care noi putem ajuta. Ştie cum să determine Guvernul României să facă eforturi pentru găsirea unor soluţii practice şi nu se teme să folosească acele pârghii de putere pe care le cunoaşte atât de bine pentru a atinge aceste obiective.
Pentru a fi un funcţionar de stat excelent trebuie să fii nu doar pragmatic, ci şi un om cu principii, dispus să rămână mai presus de politică şi să ai curajul de a-ţi păstra poziţia chiar şi atunci când înfrunţi cea mai aprigă rezistenţă. Nimeni nu exemplifică mai bine aceste trăsături decât cele două persoane pe care vreau să le menţionez în cele ce urmează.
Daniel Morar este un om extraordinar de curajos şi foarte competent. Îmi aduc aminte că acum câteva luni l-am dus pe procurorul SUA, Lanny Breuer să îl cunoască. Lanny a ieşit din biroul lui Daniel şi mi-a spus: „aşa da, procuror!” Şi nu a spus acest lucru doar pentru că biroul lui îţi dădea impresia că este genul de om căruia îi pasă foarte mult de un singur lucru: să-şi facă meseria aşa cum trebuie şi să elimine corupţia din rândul instituţiilor statului. Orice îndoială pe care ai putea-o avea cu privire la capacităţile lui Morar se risipeşte când începe să vorbească. Privirea lui pătrunzătoare, serioasă te ţintuieşte în timp ce el îţi adresează întrebări dificile, transmiţând fermitate şi hotărâre. Pe scurt, trebuie să ai capacitatea de a „spune adevărul puterii”. Cu siguranţă Daniel poate face acest lucru. Uneori, atunci când eşti funcţionar al statului, poţi măsura succesul mai degrabă după numărul de duşmani, decât după numărul de prieteni pe care îi ai.
Aşa cum am văzut în ultimele săptămâni, acesta este şi cazul lui Raed Arafat. Indiferent de care parte a dezbaterii privind reforma sănătăţii te afli, este clar că obiecţiile sale la adresa proiectului de lege se datorează păstrării principiilor sale. Însă, spre meritul lui Raed şi al guvernului, el a reuşit să ia poziţie fără a fi manipulat de factorii politici, iar guvernul a reuşit să-l readucă în funcţie. Nobleţea de care a dat el dovadă este ingredientul esenţial în dialogul civic. Ştim că întoarcerea sa în funcţie este doar un început şi nu ştiu dacă va conduce la un consens în privinţa unei reforme semnificative a sistemului de sănătate. Dar sunt sigur de un lucru şi anume că Raed Arafat îşi va apăra principiile. Şi sunt cu atât mai încrezător pentru că nu doar guvernul a recunoscut valoarea acestui om cu principii, ci şi românii obişnuiţi, lucru constatat de guvern.
Mihnea, Daniel, Raed, vă mulţumesc pentru eforturile voastre în numele poporului american. Pentru că recunoaştem valoarea unor funcţionari ai statului român, vă rog să îmi permiteţi să menţionez alte două persoane pe care le văd în sală în această seară – Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de securitate şi Bogdan Aurescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, doi principali parteneri de dialog ai Statelor Unite la Bucureşti. Să îi aplaudăm pe toţi cinci. Îl văd de asemenea pe preşedintele Emil Constantinescu. El exemplifică cel mai bine puterea unui cetăţean politician care are curajul de a schimba organizarea existentă.
Aşadar, de ce sunt atât de optimist? Nu doar pentru că România a înregistrat progrese încurajatoare în cazul unor importanţi indici economici. Nu sunt economist şi nu sunt suficient de inteligent pentru a şti dacă economia României va prospera în următorii ani. Cred şi sper că aşa va fi. Însă acest lucru nu poate fi controlat de România, el depinde de situaţia din restul Europei şi de alţi factori.
Sunt totuşi absolut sigur de un lucru: atât timp cât veţi avea funcţionari de stat bine pregătiţi, cu principii, independenţi şi curajoşi precum cei trei menţionaţi, atât timp cât numărul lor continuă să crească şi atât timp cât entuziasmul, ingenuitatea şi hotărârea tinerilor români sunt lăsate să schimbe România prin intermediul internetului, al societăţii civile şi al altor instituţii, perspectivele acestei ţări sunt nelimitate. Visurile lor vor deveni realitate şi bărbaţi şi femei, oameni ca Mihnea, Daniel şi Raed vor determina aceste instituţii să le respecte dorinţele pentru binele tuturor.
Cea mai bună observaţie făcută de faimosul gânditor francez Alexandre de Tocqueville atunci când a vizitat tânăra Americă, la începutul secolului al XIX-lea a fost că indiferent cât de remarcabile erau noua constituţie şi sistemele de guvernare create de fondatorii Statelor Unite, poporul şi valorile sale aveau să fie secretul succesului Americii. Cred că şi în România de astăzi este la fel.
Cel mai important atu pe care îl aveţi sunt oamenii şi valorile pe care le împărtăşiţi. Mă refer în special la tinerii români care cred că pot reînsufleţi idealurile Revoluţiei române.
Vă mulţumesc pentru onoarea acordată şi nu uitaţi că aveţi toate motivele să aveţi încredere în propriul viitor şi în capacitatea voastră de a-l făuri.
Întâi de toate pentru că este un semn de mare preţuire să fii inclus în compania selectă a câştigătorilor de până acum. Pe trei dintre ei îi cunosc personal. Câştigătoarea de anul trecut, Ayşe Sinirlioglu, ambasadoarea Turciei în România şi Henri Paul, ambasadorul Franţei în România, sunt nu doar prieteni dragi de-ai mei, ci şi diplomaţi alături de care am lucrat în România, aşa că le cunosc din experienţă talentul deosebit. Ayşe dă dovadă de o putere extraordinară şi de o competenţă ieşită din comun. Henri a avut parte de cea mai dificilă provocare de ordin diplomatic la Bucureşti: încercarea de a găsi puncte comune între Nicolas Sarkozy şi Traian Băsescu. Este nevoie să spun mai mult?
Apoi, mă refer bineînţeles la predecesorul meu, Michael Guest, care îmi este prieten şi mentor, dar este şi unul dintre cei mai buni diplomaţi de carieră ai SUA. Îmi este greu să cred că sunt considerat la înălţimea celor trei menţionaţi.
În al doilea rând, dacă merit acest premiu, se datorează faptului că eu păşesc pe urmele unor înaintaşi iluştri, predecesorii mei, între care, evident, se numără Nick Taubman, Michael Guest, Jim Rosapepe şi Al Moses, pe care îi şi cunosc. Ei au pregătit acest moment dezvoltând relaţia strategică dintre SUA şi România, totodată mi-au fost şi mentori. Însă mentori mi-au fost şi alte persoane care îşi îndeplinesc acum mandatul la Bucureşti: nunţiul apostolic, prietenii mei ce reprezintă Marea Britanie, Germania, Canada, Austria, Turcia şi mulţi alţii care lucrează cu mine zilnic, mult prea mulţi pentru a-i numi pe toţi în această seară. Şi, bineînţeles, nu mi-aş putea îndeplini misiunea fără excelenţii angajaţi ai Ambasadei SUA, conduşi anterior de Jeri Guthrie-Corn, iar în prezent de Duane Butcher, dar nici fără extrem de răbdătoarea mea secretară, Gigi Corral, care se află aici în această seară.
În cele din urmă, nu m-aş fi aflat aici dacă vice-preşedintele SUA nu m-ar fi convins să accept această misiune şi nu l-ar fi convins pe preşedintele SUA să mă numească ambasador. De asemenea aş vrea să-i mulţumesc soţiei mele, Libby, care a făcut exact ceea ce i-am spus vice-preşedintelui Biden că va face. I-am spus că eu aş fi poate un ambasador acceptabil, dar Lib va fi una dintre cele mai bune soţii de ambasador din lume. Şi într-adevăr aşa e. Ea este o contopire uimitoare a graţiei cu compasiunea. Libby, de ce nu te ridici în picioare?
M-am gândit îndelung la ceea ce aş spune în această seară în cele câteva minute în care îmi acordaţi atenţia dumneavoastră.
Mesajul meu este unul de optimism pentru România. Deşi încă odată vedem mii de cetăţeni în stradă, în frigul iernii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de situaţia lor actuală, am încredere în această ţară şi potenţialul său. Întâi de toate pentru că deşi există suficiente motive de descurajare, simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au.
Apoi, pentru că simt că în această mulţime există o nouă categorie de tineri sofisticaţi, educaţi, care cred în democraţie şi în puterea lor de a-şi crea singuri viitorul. Poate că aceşti tineri au o atitudine cinică faţă de partidele politice şi presa existentă, însă au multe cunoştinţe despre internet şi au încredere în propriile idei. Sunt sigur că ei vor avea o influenţă profundă şi pozitivă asupra viitorului dumneavoastră. Ei nu sunt cei care lovesc jandarmii cu pietre. Ei se află în stradă pentru a-şi demonstra paşnic dorinţa de a face lucruri mai profunde şi mai importante pentru România.
Sunt optimist fiindcă acum, spre deosebire de acum douăzeci de ani, România are în funcţiile de conducere oameni extrem de bine pregătiţi, devotaţi, cu principii, care fac eforturi ca instituţiile democratice să funcţioneze. Aş vrea să-i menţionez pe trei dintre ei, care lucrează în instituţii diferite ale statului.
Primul este un alt Mihnea, şi el reprezentant al sferei diplomatice. Mă refer la Mihnea Constantinescu. Îl cunosc bine pe Mihnea şi am fost întotdeauna impresionat de înţelegerea profundă a tuturor aspectelor ce intră în aria sa de competenţă şi de dorinţa sa de a discuta sincer cu mine despre problemele practice cu care se confruntă România şi despre modurile în care noi putem ajuta. Ştie cum să determine Guvernul României să facă eforturi pentru găsirea unor soluţii practice şi nu se teme să folosească acele pârghii de putere pe care le cunoaşte atât de bine pentru a atinge aceste obiective.
Pentru a fi un funcţionar de stat excelent trebuie să fii nu doar pragmatic, ci şi un om cu principii, dispus să rămână mai presus de politică şi să ai curajul de a-ţi păstra poziţia chiar şi atunci când înfrunţi cea mai aprigă rezistenţă. Nimeni nu exemplifică mai bine aceste trăsături decât cele două persoane pe care vreau să le menţionez în cele ce urmează.
Daniel Morar este un om extraordinar de curajos şi foarte competent. Îmi aduc aminte că acum câteva luni l-am dus pe procurorul SUA, Lanny Breuer să îl cunoască. Lanny a ieşit din biroul lui Daniel şi mi-a spus: „aşa da, procuror!” Şi nu a spus acest lucru doar pentru că biroul lui îţi dădea impresia că este genul de om căruia îi pasă foarte mult de un singur lucru: să-şi facă meseria aşa cum trebuie şi să elimine corupţia din rândul instituţiilor statului. Orice îndoială pe care ai putea-o avea cu privire la capacităţile lui Morar se risipeşte când începe să vorbească. Privirea lui pătrunzătoare, serioasă te ţintuieşte în timp ce el îţi adresează întrebări dificile, transmiţând fermitate şi hotărâre. Pe scurt, trebuie să ai capacitatea de a „spune adevărul puterii”. Cu siguranţă Daniel poate face acest lucru. Uneori, atunci când eşti funcţionar al statului, poţi măsura succesul mai degrabă după numărul de duşmani, decât după numărul de prieteni pe care îi ai.
Aşa cum am văzut în ultimele săptămâni, acesta este şi cazul lui Raed Arafat. Indiferent de care parte a dezbaterii privind reforma sănătăţii te afli, este clar că obiecţiile sale la adresa proiectului de lege se datorează păstrării principiilor sale. Însă, spre meritul lui Raed şi al guvernului, el a reuşit să ia poziţie fără a fi manipulat de factorii politici, iar guvernul a reuşit să-l readucă în funcţie. Nobleţea de care a dat el dovadă este ingredientul esenţial în dialogul civic. Ştim că întoarcerea sa în funcţie este doar un început şi nu ştiu dacă va conduce la un consens în privinţa unei reforme semnificative a sistemului de sănătate. Dar sunt sigur de un lucru şi anume că Raed Arafat îşi va apăra principiile. Şi sunt cu atât mai încrezător pentru că nu doar guvernul a recunoscut valoarea acestui om cu principii, ci şi românii obişnuiţi, lucru constatat de guvern.
Mihnea, Daniel, Raed, vă mulţumesc pentru eforturile voastre în numele poporului american. Pentru că recunoaştem valoarea unor funcţionari ai statului român, vă rog să îmi permiteţi să menţionez alte două persoane pe care le văd în sală în această seară – Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de securitate şi Bogdan Aurescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, doi principali parteneri de dialog ai Statelor Unite la Bucureşti. Să îi aplaudăm pe toţi cinci. Îl văd de asemenea pe preşedintele Emil Constantinescu. El exemplifică cel mai bine puterea unui cetăţean politician care are curajul de a schimba organizarea existentă.
Aşadar, de ce sunt atât de optimist? Nu doar pentru că România a înregistrat progrese încurajatoare în cazul unor importanţi indici economici. Nu sunt economist şi nu sunt suficient de inteligent pentru a şti dacă economia României va prospera în următorii ani. Cred şi sper că aşa va fi. Însă acest lucru nu poate fi controlat de România, el depinde de situaţia din restul Europei şi de alţi factori.
Sunt totuşi absolut sigur de un lucru: atât timp cât veţi avea funcţionari de stat bine pregătiţi, cu principii, independenţi şi curajoşi precum cei trei menţionaţi, atât timp cât numărul lor continuă să crească şi atât timp cât entuziasmul, ingenuitatea şi hotărârea tinerilor români sunt lăsate să schimbe România prin intermediul internetului, al societăţii civile şi al altor instituţii, perspectivele acestei ţări sunt nelimitate. Visurile lor vor deveni realitate şi bărbaţi şi femei, oameni ca Mihnea, Daniel şi Raed vor determina aceste instituţii să le respecte dorinţele pentru binele tuturor.
Cea mai bună observaţie făcută de faimosul gânditor francez Alexandre de Tocqueville atunci când a vizitat tânăra Americă, la începutul secolului al XIX-lea a fost că indiferent cât de remarcabile erau noua constituţie şi sistemele de guvernare create de fondatorii Statelor Unite, poporul şi valorile sale aveau să fie secretul succesului Americii. Cred că şi în România de astăzi este la fel.
Cel mai important atu pe care îl aveţi sunt oamenii şi valorile pe care le împărtăşiţi. Mă refer în special la tinerii români care cred că pot reînsufleţi idealurile Revoluţiei române.
Vă mulţumesc pentru onoarea acordată şi nu uitaţi că aveţi toate motivele să aveţi încredere în propriul viitor şi în capacitatea voastră de a-l făuri.
by: http://romania.usembassy.gov/media/nine-oclock-awards.htm
n.r.-subtitlul si subl. ne apartin
