Arhivă blog

joi, 2 septembrie 2010

Adevăruri stânjenitoare cu/despre A. PLEŞU (2)

Maimuţa când n-are nici o treabă se scarpină în fund până îşi face o bubă (proverb indian).

Păpuşarul “ nostru este implicat în jurul anilor ’80, în scandalul Meditaţiei Transcendentale, alături de alte nume cunoscute : psihologii Aurora Liiceanu, Ioan Ciofu,Ion Manzatu,filosoful Mihai Sora,acad. Stefan Milea,pictorul Sorin Dumitrescu, scriitorul Marin Sorescu,etc. Împreună, audiază nişte cursuri (ţinute de un român stabilit la Paris) considerate ca fiind oculte şi periculoase pentru orânduire.


foto:1990-Teatrul< Luceafarul> din Iaşi
Securitatea şi Partidul au intrat pe filieră, pentru că mişcarea prezenta accente de sectă neofascistă, scandalul lasându-se cu multe “execuţii discrete” : schimbări rapide din funcţii, demiteri de miniştri (min. educaţiei Aneta Spornic,prim-ministrul Ilie Verdeţ), şi condamnări penale. Pentru a se salva, A.Pleşu a dat relaţii amanunţite şi declaraţii despre Mişcare, ofiterului de Securitate (lt.col) Vasile Malureanu,concomitent cu două memorii adresate lui Nicolae Ceauşescu,în care cerşeşte milă,înţelegere şi iertare,configurând textual,toată mizeria umană a unui suflet ticăloşit:




„Menţionez că la câteva săptămâni după aceste evenimente(Meditaţia Transcendentală) am avut o lungă conversaţie cu tov. Malureanu de la Ministerul de Interne, în cuprinsul căreia l-am informat asupra celor petrecute". (Bravo turnătorule)!
Surse din presă au menţionat că: Vasile Mălureanu era ofiţer al Departamentului Securităţii Statului, Direcţia I, Serviciul «Arta – Cultura – Presa»”. Dupa 1989, Vasile Malureanu a rămas în stransă legatură cu A. Pleşu, ieşind la pensie din SRI, cu gradul de general.
Ce declara “filosoful doctor”A.Pleşu, organelor statului, după scandalul amintit:                     “Subsemnatul, Pleşu Gabriel Andrei, lector universitar la Institutul de Arte Plastice «N. Grigorescu» din Bucureşti (secţia muzeologie), declar cu toata raspunderea urmatoarele: În iarna anului 1980 (nu pot preciza exact data) am fost convocat telefonic la Institutul de Cercetari Psihologice al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice la o serie de conferinţe ale unui oarecare Stoian privind problemele de tehnică spirituală orientală. Ca unul care m-am ocupat mai mult timp de artă orientală, am avut curiozitatea să răspund acestei convocări. Conferinţa a avut loc într-o seară, în prezenţa a numeroşi cercetători din institutul ASSP şi a numeroase personalităti de frunte ale vieţii noastre ştiinţifice şi culturale. Vorbitorul, precizând mereu că nu are de transmis nimic de ordin religios, s-a arătat dispus să pună la îndemana auditoriului o tehnică de concentrare şi linişte lăuntrică cu efecte sigure asupra bunei stări lăuntrice a omului şi asupra capacităţilor sale creatoare. El a adăugat că aceasta tehnică are valoare strict individuală. Pentru fiecare persoană luată în parte, există procedee distincte. Ca atare, cei care vor să afle despre ce este vorba vor avea o întâlnire individuală cu el sau cu soţia sa, la fel de competentă. În prealabil, ni s-a cerut să completăm un chestionar privind starea noastră fizică şi sufletească, precum şi deprinderile noastre curente (dacă suntem sau nu fumători, dacă avem somn bun etc.). Chestionarul se încheia cu o frază prin care ne obligam să nu comunicăm nimănui formula de meditaţie (mantra) pe care o vom capata in cadrul intalnirii individuale. Intrucat conferinta nu fusese, practic, decat o introducere foarte generală în probleme propriu-zise ale «meditaţiei transcedentale», am ţinut să trec şi prin «iniţierea» propriu-zisă. Din lectura textelor indiene vechi Upanisade si Vede - rezultă de altfel, că o bună «iniţiere» nu se poate face decât de la om la om, aşa încât pretenţia formulată de vorbitor în legatură cu o întâlnire individuală, nu mi s-a parut afară din regula. Intalnirea individuala survenită a doua zi dimineaţa a fost mai curând dezamăgitoare. Era o variantă superficială de ritual vedic în care mi s-a transmis formula de meditare potrivită, chipurile, numai mie. In realitate, am constatat că aceeaşi formulă fusese dată şi altora, ceea ce a aruncat asupra întregii proceduri o umbră de neseriozitate. Lămurit asupra competenţei reale a vorbitorilor, am încercat să mă interesez de desfăşurarea ulterioară a conferinţelor. Menţionez că la câteva săptămâni după aceste evenimente, am avut o lungă conversaţie cu tov. Malureanu de la Ministerul de Interne, în cuprinsul careia l-am informat asupra celor petrecute. Adaug că, dată fiind calitatea discutabilă a conferinţelor, n-am încetat nicio clipă să mă mir că au putut fi tutelate de forurile noastre competente, fiind pe de altă parte evident că ele nu aveau şi nu puteau avea un caracter clandestin. 26 apr. 1982”.



Primul memoriu al lui A. Pleşu către NICOLAE CEAUŞESCU (27 mai 1982, nr. de inregistrare 961/A)

Stimate tovarăşe Secretar General al Partidului,

Mă numesc Andrei Gabriel Pleşu şi sunt de profesie istoric şi critic de artă. Din 1971, când mi-am încheiat studiile, şi până astăzi am înţeles să-mi fac profesiunea cu toată seriozitatea, punându-mă, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole în presa curentă am realizat mai multe serii de emisiuni la radio şi televiziune şi sunt autorul a trei carţi, bine primite atât de publicul larg, cât şi de specialişti.

În istorie, după o specializare de aproape doi ani in Republica Federală Germană(sic!). In timpul acestei specializări , am ţinut la Bonn, Dusseldorf şi Dortmund mai multe conferinţe despre arta romanească, socotind că este datoria mea de onoare sa o fac cunoscută şi apreciată pretutindeni, la adevărata ei valoare. În 1981 mi s-a decernat premiul pentru critică al Uniunii Artiştilor Plastici , în acelaşi an, premiul pentru eseu al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Am avut cinstea să-mi reprezint ţara, cu comunicări de specialitate, la felurite congrese şi reuniuni internaţionale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al secţiei de critică a Uniunii Artiştilor Plastici, am participat la organizarea mai multor expoziţii de arta romanescă, în ţara şi în străinatate.

Am intrat în Partidul Comunist Român la varsta de 19 ani (1968) şi, atât pe linie obştească (ca organizator de grupa de partid), cât si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istoria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Vă rog, stimate tovarăşe Secretar General, să nu luaţi raportul de activitate de mai sus drept o lipsă de modestie. El e bilanţul firesc de muncă al oricărui român care vrea să-şi servească ţara cum se cuvine. In lumina acestui bilanţ, veţi înţelege cât pot fi de mâhnit să constat că, dintr-o dată, în urma unei împrejurări pe care nu o pot socoti decât accidentală, sunt pus în afara partidului,numit “sectant” şi destituit din învaţământ şi cercetare.

Am avut, într-adevăr ghinionul de a participa cu doi ani în urmă, la o conferinţă (incluzând o parte teoretică şi una practică), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditaţiei transcendentale”. Conferinţa – la care m-am dus pe linia unei firesşti curiozităţi intelectuale – mi s-a părut neinteresantă sub raport ştiinţific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmările ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp după aceea, să aduc la cunoştinţa unui lucrator al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind “meditaţia transcendentală”.

În rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinţe publice, organizată într-un cadru perfect oficial, o conferinţă despre care nu aveam motive să cred ca s-ar desfaşura fără aprobările de rigoare. Cât despre chestionarul pe care l-am completat – ca toţi cei de faţă – în timpul conferinţei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lămurit, ulterior, că “meditaţia transcendentală”, ca organizaţie internaţională, implică unele aspecte profund negative, de care însă nu putem avea cunostinţă acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducând nu numai la totala descreditare politică, ci şi la descalificarea mea profesională. Intre culpa mea reală şi consecinţele ei imediate ca o uriaşă disproporţiune care, în spiritul echităţii cu care ne-a obişnuit conducerea noastră de partid şi de Stat nu poate să fie corectată.

Rănit sufleteşte de spulberarea într-o clipă, a atâtor ani de eforuri entuziaste, şi de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovaraşe Secretar General la dreapta dumnevoastră omenească, rugându-vă să dispuneţi rediscutarea cazului meu, în datele lui obiective. Vă asigur că tot ce doresc e să-mi dovedesc, în continuare, ca şi până acum, buna-credinţă, loialitatea faţă de ţară, participând la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.

Vă mulţumesc,- Andrei Gabriel Pleşu-25 mai 1982

Al doilea memoriu al lui A. Pleşu către Nicolae Ceauşescu

COMPLETARE
La memoriul din 25 mai 1982, adresat Tovaraşului SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN

Stimate tovaraşe Secretar General

Pentru o mai bună informare asupra împrejurarilor în care am luat cunostinţa de “Meditaţia Transcendentală "fac urmatoarele precizări:

În ianuarie 1981, când funcţionam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferinţă de orientalistică. Invitaţia era firească, întrucât era cunoscut indeobeşte interesul meu pentru artele orientale. Conferinţa la care am fost invitat a avut loc într-un cadru oficial, în prezenta conducătorilor Institutului de Psihologie şi a numeroase personalitaţi ale ştiinţei şi culturii noastre. Nimic nu mă putea face sa mă îndoiesc de perfecta legalitate a conferinţei în cauza, care de altfel, ne-a fost prezentată, de la bun început, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educaţiei şi Invăţamântului şi de C.N.S.T. Conferenţiarul a declarat că doreşte să pună la indemâna publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decât întrebări cu caracter medical şi transmitea altora metoda de relaxare căpătată (“mantra”), întrucât, prost aplicată, ea putea deveni dăunatoare. Acestei parţi teoretice a conferinţei, i-a urmat, a doua dimineată, în aceeaşi instituţie, partea practică. In cadrul unei întâlniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, în vederea relaxării. Pentru a beneficia de aceasta întâlnire, individuală, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificându-se că banii sunt destinaţi Casei Copilului) şi câteva fructe şi flori, în semn de omagiu pentru iniţiatorul metodei cu pricina. Odată intrat în încaperea întâlniri individuale cu conferenţiarul, am constatat că, înainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual cu un cert aspect religios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum şi faptul, constatat ulterior, că aşa zisa “mantra” individuală se dădea, nediferenţiat, mai multor subiecţi, m-au convins de lipsa de temei ştiinţific a întregului program şi de incompatibilitatea lui cu interesele şi convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o altă şedinţă.

In concluzie:

1. La data participării mele la conferinţa Institutului de Psihologie, nu puteam şti, ce “dedesupturi” are “meditaţia transcendentală” şi nu puteam bănui ca ea e gazduită de o instituţie oficială, fără aprobările de rigoare. De aceea nu am ezitat să audiez conferinţa.

2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul părtii practice a conferintei m-au contrariat şi m-au decis să abandonez prompt experimentul. Nu puteam însă să ştiu în ce constă întâlnirea individuală, înainte de lua parte la ea, întrucât nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva întâlnire.

3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a părut a conţine date care să intre în contradicţie cu loialitatea mea fţtă de partid şi de stat. De altfel, n-am tăinuit conţinutul lui (şi aşa-numita “mantra”) de îndată ce am avut prilejul să relatez unui lucrător al Ministerului de Interne toate informaţiile cuprinse şi în prezentul memoriu.

Acum, când la aproape doi ani după evenimentele relatate mai sus “meditaţia transcendentală” a fost demascată ca secta cu o activitate diversionistă, îmi dau foarte bine seama de gravitatea implicării mele, fie şi de moment, în demonstraţia experimentală de la Institutul de Psihologie. Şi dacă în contextul din ianuarie 1981, nu îmi pot găsi o vină obiectivă pentru participarea la conferinţa, în perspectiva timpului şi în urma lămuririlor survenite de atunci cu privire la adevărata faţă a conf. Stoian, înţeleg ce consecinţe nefaste putea avea lipsa mea de vigilenţă din 1981. Este totuşi de la sine înţeles ca daca aş fi ştiut atunci ceea ce ştiu astăzi despre “meditaţia transcendentala”, n-aş fi întârziat nicio clipă în sala de conferinţă şi aş fi adus la cunoştinţa organizaţiei de bază opiniile mele critice. Sunt perfect conştient că – potrivit recentei expuneri a Preşedintelui ţării la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie să facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestări sectante, “vor sa abată omenirea de la problemele majore - fundamentale ale lumii de azi”. Vreau să sper că punându-se în cumpănă, bunele mele intenţii, activitatea mea de până acum pe de o parte şi, pe de alta, lipsa de vigilenţă de care am dat dovadă, Conducerea de Partid şi de Stat va socoti că îmi poate acorda şansa să mă reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – după puterile mele – la edificarea culturii româneşti contemporane.

Vă mulţumesc,- Andrei Gabriel Pleşu -3 iunie 1982

Spicuim din CV-ul contemporan al “plagiatorului” A.Pleşu
28 dec. 1989 - 16 oct. 1991 - ministrul Culturii
- admirator” înfocat” al Majestăţii Sale Regina Maria a României,în1990, pe vremea când păstorea Cultura,a luat biroul acesteia din Palatul Elisabeta ,spre proprie folosinţă (are gusturi rafinate, mangafaua !).
29 dec. 1997 - 22 dec. 1999 - ministrul Afacerilor Externe
2000 - 7 oct. 2004 - membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
20 dec. 2004 - 3 mai 2005 - consilier prezidenţial pentru Relații internaționale

Este uimitor cum ” filosoful şi eruditul” A. Pleşu, a respirat timp de 4 ani,aerul nesănătos al arhivelor Securităţii preluate de CNSAS,numai pentru binele nostru ! Să fie oare şi motivul votului strâns din comisie(5:4),fapt care “a albit” dosarul maculat de colaborator al Securităţii ? Nu ştim deocamdata, dar…cineva poate ştie!

Afirmaţiile noastre sapienţale, duc la o concluzie apodictică faţă de acest mouchard “de mâna a doua” : trebuie să revenim!


Asociaţia Baricada Inter 1989
prin ec. Ion IOFCIU

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România

prin Viorel ENE

Mişcarea pentru Libertate
prin av. Mihai RAPCEA