Despre agenţii TISMĂNEANU şi PATAPIEVICI
Motto: „Asa cum nerozii nu dadeau doi bani pe stele, nici stelele nu dadeau doi bani pe nerozi” (Orhan Pamuk)Desi au promovat austeritatea marxista, au trait in opulenta. Desi se erijau in protectori ai clasei muncitoare, au exploatat-o in beneficiul lor. Desi hraneau visuri de mai bine pentru oamenii obisnuiti, au coborat viata lor la nivelul obisnuintei de a trai intr-un cosmar tras la indigo. Pentru cei multi au interzis „ocupatiile burgheze” precum echitatia, golful, jocurile de societate etc., insa ei le consumau fara restrictii. In timp ce proletariatul se chinuia sa prinda o viza de Bulgaria sa treaca Dunarea la Ruse, ei detineau pasapoarte si calatoreau fara oprelisti.
Progeniturile lor si clientii ideologici primeau burse in Occident in timp ce copiii proletaritatului nu puteau trimite o banala scrisoare in strainatate fara verificari riguroase. Totul se decidea intr-o singura unitate postala, din Bucuresti, vis-a-vis de Sala Palatului.
In timp ce noi faceam foamea optzecista, ei se bucurau de serviciile Gospodariilor de Partid. si daca aveai cutezanta sa ceri drepturi egale in statul muncitorilor si taranilor, ei, toti acesti stapani ai vietii tale, iti aratau penitenciarul, lagarul de munca, dupa ce treceai prin filtrul torturii fizice. Ei, toti acestia, sunt astazi stapanii politici ai Romaniei, de peste 20 de ani.
Romania traieste sub „programarea sistematica a dezordinii” cauzata mai ales de „cursa aberatiilor politice” si a certurilor dintre securisti si comunisti pentru sfere de influenta economica. Iar aceasta se petrece in interiorul mafiei care a criogenat Romania intr-o uriasa plantatie de sclavi votanti. Sunt stapanii cu mandat si legitimitate electorala. in consecinta, „pe malurile Dambovitei ni se planifica nu viitorul, ci, din pacate, gestionarea post-factum a crizelor in care au degenerat scandalurile politice, devenite strategie reala a guvernarilor celor mai nepotrivite si distructive pe care le-a avut vreodata Romania” (Aurel I.Rogojan, 2009).
Dizidenta falsa a unui militant comunist
Cum a inceput distrugerea Romaniei? Comunismul instaurat in Romania de trupele de ocupatie sovietice slujite de o mana de scursuri ale tuturor natiilor propasite pe aici, rusi, ucraineni, nemti, unguri, bulgari, evrei si romani, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Trotki a facut Revolutia bolsevica din Rusia), a desfasurat de la inceput si pana in faza ceausista terminala o apriga propaganda antireligioasa, caci orice fiinta ireligioasa e, potential, diabolica.
Ateismul stiintific si solidaritatea criminala au fost armele cu care a fost distrusa Romania timp de decenii. Politrucii au ramas fideli, dar si in functii ale puterii, de unde ne dau si azi, folosindu-se de libertate intr-un mod fals si josnic, lectii de moralitate democratica. Unul dintre ei este Vladimir (Volodea)Tismaneanu.
Acesta a fost desemnat sa analizeze si sa ofere publicului un amplu rechizitoriu despre comunismul romanesc. El a jucat si continua sa joace cartea dizidentului moralist, care a suferit de pe urma regimului comunist, incercand sa induca in mod fals, in opinia publica, statutul unei victime. Aurel Covaci a descris aceasta strategie bolsevica si a avut dreptate: „Cei ce-ti fac rau nu te uita, ei vor sa te anuleze si sa devina ei cei ce s-au sacrificat, iar daca scenariul e perfect, tu te trezesti turnator si nimenea in locul lor!”.El a emigrat in USA in anul 1981, cand doar „agentii din Securitate, Directia Informatii externe aveau parte de asemenea privilegii”. Plecarea lui Vladimir Tismaneanu „s-a realizat pe firul scurt. Pentru cine nu stie, e vorba de o interventie pe telefonul «S», detinut numai de demnitarii cu rang ministerial.
O buna prietena (Ghizella Vass-nascuta Gitta-, bunica lui Bogdan Olteanu actualul viceguvernator al BNR nn.)a mamei
 |
| Ghizella Vass |
Apoi „nu a existat moment in intreaga perioada a Razboiului Rece in care KGB sa nu se afle la originea celor mai multe dintre miscarile de rezistenta antimcomunista, inclusiv a celor aparute in Occident. Era mai simplu sa le creeze si sa le controleze decat ca ele sa apara la initiativa altora si sa se incerce ulterior abordarea lor” (Aurel I. Rogojan, 2011).
“Micul Führer” cu „descendenta gestapovist-enkavedista”
Intre 1945 si 1989, sute de mii de intelectuali cu liceu si cu universitate au fost coborati la munca de jos, mai mult manuala decat intelectuala, sau au fost sub diferite etichete politice condamnati la munca silnica in lagare si inchisori transformate in santiere de munca fizica. Urmatoarea operatie de distrugere a Romaniei: milioane de persoane fara vocatie intelectuala au primit denumirea de „noua intelectualitate progresista” si au fost instalati in aparatul de stat, inclusiv Universitate si diplomatie. Aceaste operatiuni au furat natiunii tezaurul de inteligenta creatoare si au poluat statul cu niste paraziti cu lacomie in loc de eficienta.
Comunistii si securistii epocii dinainte de 1989 exceleaza astazi cu insusiri de oportunism si superficialitate, care ii recomanda pentru usoara manipulare si rentabila utilizare de catre marea finanta oocidentala. Comunismul din Rusia si din estul Europei a confiscat deopotriva Libertatea si Proprietatea si aceasta pentru ca inrobirea sa fie mai sigura si sa nu aiba cale de intoarcere. Statul totalitar 100% este acesta.
De aceea, pentru cei putin si puternici, pentru „succesori”, viata este o prada. O prada continua. Pentru cei multi si neajutorati, viata este o pedeapsa. O pedeapsa continua.
Comunismul a fost invazia de jos in sus a invidiosilor si a railor pusi sa pedepseasca pe cei – spre nefericirea lor – inzestrati da natura cu vinovatia inteligentei si vinovatia culturii.
Cei 4 milioane de comunisti si cei 2 milioane de securisti care peste 45 de ani au fost clasa conducatoare si exploatatoare nu spun nimic si nu scriu nimic pentru ca in acesti 45 de ani, cu continuitate si azi, nu-i nimic pozitiv de retinut in memorie si de transmis istoriei. in afara de fenomenul substituirii istorice prin succesiune.
Iar substituirea este cea mai periculoasa forma de distrugere sociala, economica, culturala si spirituala a poporului roman, caci, potrivit lui Jean-François Revel: „Comunismul este atat de devastator, incat nu-i de ajuns sa scapi de el: trebuie sa poti iesi din toate consecintele lui”. Iar „fostii” reprezinta aceste consecinte care trebuiesc evacuate din istorie.
Dinastia „succesorilor” trebuie eliminata din corpul social romanesc. Din patologie se stie ca principalul dusman nu-i agresivitatea microbilor, ci este vulnerabilitatea organismului. Fostii activisti, securisti, politruci, UTC-isti, cadre si obedienti de duzina vor o societate vulnerabila pentru a o putea controla politic, parazita economic si malforma social.
In aceasta linie de succesiune devenita o „traditie a tradarii” se afla Horia-Roman Patapievici. Seria tradarilor a fost deschisa de catre tatal sau, ucraineanul Dionis Patapievici, casatorit in anul 1939 cu Odarca Dragan. Familia Dionis si Odarca Patapievici a fost „un cuplu informativ creat de NKVD la inceputul anilor ’40 in Cernauti infiltrat apoi in sectia Gestapo-ului din Viena, de unde, in 1947-1948, s-a petrecut masrutizarea Romaniei”.
Potrivit lui Rogojan, „Dionis Patapievici s-a aflat in legatura cu legionarii fugiti din Romania dupa rebeliune. Pe de o parte, ii supraveghea din insarcinarea Gestapo-ului, iar pe de alta parte, din cea a NKVD-ului. Dupa ce armata germana s-a retras din Austria si Gestapo-ul si-a incetat activitatea, Dionis Patapievici nu a fost epurat, asemenea altor camarazi, ci a fost preluat imediat la Viena, ca translator poliglot, de Comandamentul Militar al Armatei Rosii.
Concomitent devine membru activ al Partidului Comunist din Austria, agitator ce atrage atentia autoritatilor si urmeaza cursurile inaltei scoli pentru Comert Mondial. Cere stabilirea in Romania dupa epurarea sa in anul 1948 din aparatul politienesc austriac de catre serviciile de informatii militare sovietice. Ajuns la Bucuresti, insotit de multi bani si multe bunuri de valoare (bijuterii, obiecte de arta, tablouri, blanuri, albume filatelice), cumpara un apartament singur pe etaj de la Goder Ofner cu o suta de mii lei (desi era evaluat la 150.000 lei)” (Rogojan, 2011).
Desi primit la baza unor recomandari din Austria la Banca de Stat a RPR de catre vicepresedintele Marcel Wolfowitz, lui Dionis Patapievici nu i s-a recunoscut apartenenta politica pe baza carnetului de membru al Partidului Comunist din Austria.
Este angajat de profesorul Mladenatz (decan al Academiei Comerciale “I.V. Stalin”) ca asistent universitar iar la Banca de Stat a devenit sef de serviciu si consilier. Potrivit lui Rogojan, „mai multe surse ale contrainformatiilor economice din obiectivul Banca de Stat ii semnaleaza curiozitatea, curtoazia cu care le inconjoara pe secretarele vicepresedintilor care manipulau documentele sensibile, vizitele frecvente la compartimente in care se centralizeaza informatii secrete din Comitetul de Stat al Planificarii si din ministerele economice, dar si natura sa profund interiorizata, ce face imposibila descifrarea adevaratelor sale trairi” (Rogojan, 2011).
Fata de aceasta situatie, chiar Dionis Patapievici a afirmat ca „prin munca ce o duc, cunosc cele mai mari secrete ale economiei tarii intr-un orizont strategic de 15-20 de ani, fiind, in fapt, unicul detinator al intregului volum de date secrete, in timp ce toti ceilalti fnctionari cunosc doar ceea ce priveste departamentele lor. Daca eu as trada, tradarea mea s-ar multiplica de cateva ori cu coeficientul importantei informatiilor”.
Dionis Patapievici a fost cunoscut ca fiind „foarte dusmanos, neintelegator” nici fata de sotia sa, care „a decedat in urma unei grele suferinte (in 1951 n.m.) datorita rautatii si neglijentei lui. Nu-i dadea medicamente, incepea sa o bata, cand spunea ca are dureri nu o credea. Mama ei a venit dupa aceea in Bucuresti ca sa creasca copiii (fiicele Lydia si Elena n.m.). Mi-a povestit ca de multe ori nu le dadea pensia alimentara si bunica trebuia sa dea lectii de pian ca sa poata intretine acesti copii. Am auzit ca s-a insurat, are din nou un copil si pentru acest copil (Horia Roman n.m.) aduce cele mai mari bunatati, iar pentru cele doua fetite orfane nu vrea sa dea nimic” (Rogojan, 2011).
Fiul, cum era si firesc pentru zona nomenclaturii, a beneficiat de relatiile si statutul tatalui. Patapievici jr. era bursier in Germania anilor 1993-1995, unde, spune Rogojan, „a fost dirijat de protectorii sai sa intretina legaturi informative printre ramasitele emigratiei legionare din Franta si Germania”. La intoarcerea in tara ajunge director al Centrului de Studii Germane al Facultatii de Filosofie de la Universitatea Bucuresti.
Pe acest spatiu de manevra, Virgil Magureanu ii orchestreaza iesirea din anonimat prin operatiunea „capitanului Soare”, eveniment care a insemnat sacrificarea unui ofiter de informatii pentru ascensiunea publica a lui Patapievici jr. A urmat ascensiunea lui Patapievici jr. la rang ministerial in Colegiul National pentru studierea Arhivelor Securitatii unde „apare ca o reusita infiltrarea unei «cartite» intr-o institutie in care miza dosarelor Securitatii referitoare la agentii si actiunile serviciilor straine a mobilizat ample resurse din partea acestora din urma”.
Dar aici “cartita” a fost prinsa „executand teme de scotocire si extragere de informatii si documente din arhivele securitatii la solicitarea serviciilor straine interesate deopotriva sa recupereze amintirea actiunilor lor trecute in Romania si sa proiecteze altele”. Depistata si prinsa, “cartita” a fost rotita intr-o alta functie, „pedepsita” fiind cu promovarea ca presedinte al ICR. Istoria acestor intamplari, de la tata la fiu, „ne ofera suficiente elemente ca sa intelgem apetenta lui Horia Roman Patapievici pentru imitare – in fizionomie, gesturi si atitudini a caporalului Adolf Hitler. Pentru apucaturile sale de calau al valorilor nationale si pentru fecaloidizarea limbajului public, H.R.Patapievici, demn descendent al unui gestapovist-enkavedist, merita numele de servici de «Micul Führer» al culturii romane de peste hotare” (Aurel I.Rogojan, 2011).
Ce avem astazi?
Viitorul Romaniei este vulnerabil. Si aceasta vulnerabilitate este cauzata de nepedepsirea vinovatilor si imunitatea calailor. Politica ductila de peste 20 de ani ne promite viitorul pentru a jefui prezentul si ne vorbeste despre bine („Sa traiti bine!”) pentru a face raul. Scopul ductilitatii este mereu acelasi: cei multi si anonimi sa stea paralizati pentru ca cei cu putere sa adune averi si sa fie fericiti.
Cei putini se mentin la putere bazandu-se pe paralizarea gandirii si blocarea inteligentei sub neincetatul bombardament informational dirijat. Un haos dirijat. Sub flamura culturii se desfasoara noua dictatura, care in numele democratiei ofera numai libertati si niciodata Libertatea. Tot ceea ce poate realiza aceasta putere este sa intimideze si sa ingenuncheze inteligenta, cum o face din 1945 incoace, prin tehnici de intimidare, marginalizare si denigrare.
In ultima instanta se admite si asasinatul de catifea, fara urme vizibile, ci numai un diagnostic gresit urmat de o interventie reusita, precum in cazul Cezar Ivanescu.
Dar, cu ajutorul cunoasterii si al abilitatii, inteligenta poate oricand crea putere. De aceasta putere se tem cel mai mult vechiul Partid si Securitatea de stat. Puterea inteligentei solidare in ideal, fiind creativa, este de neoprit.
Aurel I. Rogojan in cartea sa “Fereastra serviciilor secrete” (Compania, 2011) dezvolta un proiect editorial articulat pe intreaga varietate de tradari politice si jafuri financiare, de la Caritas, Gelsor, FNI la devalizarea unor banci precum Columna, Internationala a Religiilor, Dacia Felix etc.
Autorul rediografiei tradarii nationale dezvolta in detaliu si situatia fragila a sigurantei nationale cu dosarul complet al politicii maghiare de dezmembrare a Romaniei; dosar inceput cu declaratia conducerii ungare din anul 1988 (Nyers Resző, Németh Miklós si Horn Gyula), care sustinea ca „Transilvania nu apartine Romaniei” si ca urmare, amenintau de atunci ca vor„ internationaliza problema maghiarilor din Romania”. De aceea, nu trebuie sa mire prezenta UDMR in sferele puterii din 1990 incoace.
Cotidianul / decembrie 2012
